AcasăACTUALVremea face RAVAGII în ţară: Două persoane au fost salvate de viitură...

Vremea face RAVAGII în ţară: Două persoane au fost salvate de viitură în Bihor/ Case şi curţi inundate în Sălaj

spot_img

Două persoane, dintre care un copil aflat într-o maşină, au fost salvate, joi, de viitură de pompierii ISU Bihor, iar în judeţul Sălaj s-a intervenit pentru scoaterea apei din case şi curţi, un drum naţional fiind inundat în urma ploilor.

Reprezentanţii ISU Bihor au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că s-a intervenit în trei localităţi pentru decolmatarea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor pentru a facilita scurgerea apei.

„Judeţul Bihor s-a aflat joi sub cod portocaliu hidrologic fiind înregistrate fenomenele hidrometeorologice periculoase în localităţile Vârciorog, Urvind şi Hotar. Astfel, în localitatea Vârciorog, pompierii Staţiei Aleşd au salvat două persoane surprinse de viitură – un adult surprins de ape pe stradă şi un copil aflat într-un autoturism. De asemenea, pompierii Staţiei Aleşd au acţionat în cele trei localităţi pentru decolmatarea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor pentru a facilita scurgerea apei şi evacuarea acesteia din gospodării, iar Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea a intervenit pentru evacuarea apei din gospodăriile situate în Cheriu şi Oşorhei”, au spus sursele citate.


În judeţul Sălaj, pompierii au intervenit în localităţile Hereclean, Crasna, Vârsolţ, Badon, Boghiş, Bozieş, iar din Valea Recea au fost scoase două autoturisme care au fost luate de viitură.
Advertisement

„Din fericire nu au fost identificate victime, iar autoturismele nu au plăcuţe de înmatriculare”, au declarat reprezentanţii ISU Sălaj.

Primele estimări indică probleme în judeţ cauzate de ploi în localitatea Crasna, unde au fost inundate patru case, şase curţi şi un beci, în localitatea Hereclean un segment de aproximativ 40 de metri din drumul DN 1F a fost blocat circa o oră de apa revărsată din valea Recea, aici fiind inundate şase curţi, un demisol la o casă, dar şi curtea Şcolii Gimnaziale nr. 1 şi parterul unui magazin.


„În localitatea Vârşolţ au fost inundate patru case, un beci şi strada de lângă cămin, iar în localitatea Boghiş două case şi o porţiune de drum”, au precizat reprezentanţii ISU Sălaj.

mediafax.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri