AcasăACTUALVIDEO | Un tânăr din Olt, găsit mort într-un lac. El s-ar...

VIDEO | Un tânăr din Olt, găsit mort într-un lac. El s-ar fi sinucis

spot_img

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Găneasa, a fost găsit mort, sâmbătă, într-un lac din localitate. Potrivit unor surse, acesta s-ar fi sinucis.

- Publicitate -

Pentru căutarea bărbatului au intervenit scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, cu sprijinul unui scafandru din cadrul ISU Teleorman.

La locul evenimentului au acționat o autospecială pentru scafandri, o autospecială pentru primă intervenție cu peridoc și barcă cu motor, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.


Scafandrii au găsit victima la aproximativ 15 metri pe mal, adâncimea apei fiind de aproximativ cinci metri.

Bărbatul a fost adus la mal, în stop cardio-respirator, fiind preluate de echipajele medicale și începute imediat manevrele de resuscitare.

„Din păcate, bărbatul, în vârstă de 25 de ani, din comuna Găneasa, a fost declarat decedat de echipajul SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.


- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri