AcasăACTUALVIDEO | Un nou tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti se deschide în...

VIDEO | Un nou tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti se deschide în această săptămână. Ce lucrări mai sunt de făcut

spot_img

Deschiderea traficului pe următorul tronson al Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești, porțiunea de peste 20 de kilometri care va ocoli Slatina, va avea loc pe 28 iulie, însă lucrările nu sunt încă pe deplin finalizate, iar într-un punct de pe traseu constructorul român trage tare pentru a finaliza la timp.

- Publicitate -

Discutăm de zona subtraversărilor de la Găneasa, acolo unde drumul expres trece practic pe sub două drumuri rutiere și pe sub două noi poduri de cale ferată. Aici lucrările au stagnat mult timp, întru cât podurile feroviare țineau de , de utilități suplimentare și, deși inițial constructorul trebuia să facă un singur pod, în final la solicitarea autorităților a mai realizat unul pentru a acomoda o viitoare extindere a liniilor ferate în zonă.

Dincolo de acest punct, constructorul mai lucrează la câțiva kilometri distanță și la amenajarea unei parcări în zona unde pe timpul construcției tronsonului a funcționat o fabrică de grinzi pentru întreg proiectul.


Astfel, odată deschisă circulația pe 28 iulie pe lotul Piatra Olt – Slatina, tot tronsonul 2 al Drumului Expres DEx 12 Craiova – Pitești va fi utilizabil, pe toți cei aproape 40 de kilometri ai săi, după ce în aprilie fusese deschis traficul pe primul lot care ocolea Balșul, marcând atunci practic deschiderea primilor kilometri veritabili de drum expres din România.

Românii de la UMB sunt cei care au făcut și tronsonul Balș – Piatra Olt și acum vor termina și următorii circa 20 de kilometri (tronsonul 2) în continuare până după Slatina. În total UMB mai lucrează și pe tronsonul 3 (31,75km) și tronsonul 4 (31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.

Harta Drumului Expres Craiova – Pitești deschis circulației:

1. Balș – Piatra Olt – deschis circulației pe 21 aprilie 2022


2. Piatra Olt – Slatina (Valea Mare) – urmează să fie deschis circulației în 28 iulie 2022

DEx12 Tronsonul 2: Balș – Slatina

Lungime: 39,85 km

Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km

Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct (România)

Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)

Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în 2019) – 12 luni proiectare – 24 luni execuție

Termen de finalizare: Q3 2022

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spațiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

sursa: hotnews.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri