AcasăACTUALVIDEO | Percheziții în Dolj și Olt la persoane bănuite de trafic...

VIDEO | Percheziții în Dolj și Olt la persoane bănuite de trafic de droguri. Bărbat de 36 de ani, reținut

spot_img

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Olt, a fost reținut, joi, în urma unor percheziții efectuate de către polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și procurori în Dolj şi Olt, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.

Potrivit IPJ Dolj, oamenii legii au descoperit şi ridicat trei culturi de cannabis, două indoor formate şi una outdoor, aproximativ trei kilograme de muguri de cannabis, peste 300 de grame de cocaină, 16 seminţe de cannabis, două telefoane mobile, o tabletă, un laptop, două cântare electronice și bani, în euro și lei.

 

În urma percheziţiilor, o tânără de 21 de ani şi un bărbat de 36 de ani au fost conduşi la sediul DIICOT – ST Craiova, în vederea audierii şi continuării cercetărilor.


Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost reținut.

„La data de 1 septembrie, faţă de bărbatul de 36 de ani, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore. Astăzi, 2 septembrie, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.


La activitate au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

CITEȘTE ȘI: FOTO | Inundaţii pe DN 7, în Vâlcea. Se intervine pentru degajarea apei, la Călimăneşti

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri