Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Craiova, care se sustrăgea de la executarea pedepsei închisorii, fiind dat în urmărire internațională, a fost prins, duminică dimineața, în localitatea Gighera din județul Dolj.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a menționat că poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Dolj au executat, duminică, o acțiune pentru depistarea persoanelor care se sustrag de la executarea pedepselor cu închisoarea.
Astfel, poliţiştii au efectuat o descindere domiciliară pe raza localității Gighera, fiind prins și condus la sediul IPJ Dolj, un bărbat de 37 ani, din Craiova, care se sustrăgea de la executarea pedepsei închisorii, fiind condamnat pentru infracțiuni informatice comise în Portugalia.
„Faţă de cel în cauză, autoritățile din Portugalia au emis un mandat european de arestare, fiind condamnat la 4,6 ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni informatice. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Curţii de Apel Craiova, în vederea extrădării”, a declarat reprezentanta IPJ Dolj.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
De asemenea, la activități au participat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.
CITEȘTE ȘI: OLT: Suspiciuni de crimă în comuna Izvoarele. A fost demarată o anchetă