AcasăACTUALUn muncitor care lucra la o canalizare, într-o comună din Gorj, mort...

Un muncitor care lucra la o canalizare, într-o comună din Gorj, mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

spot_img

Un muncitor care executa lucrări de canalizare în comuna gorjeană Borăscu a decedat, joi, după ce un mal de pământ s-a surpat pe el.

Potrivit ISU, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost scos de colegi de sub malul de pământ, însă pompierii SMURD nu l-au mai putut salva.

CITEŞTE ŞI: Cine este Alexandru Marcoci, liberalul fără experienţă în domeniul energiei, plasat de Virgil Popescu în Consiliul de Supraveghere al CEO

„În jurul orei 12:30 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un mal de pământ care s-a surpat peste o persoană în comună Borăscu.

La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni care au constatat că persoană fusese scoasă de către colegii alături de care efectua lucrări la rețeaua de canalizare.

Persoană se află în stare de inconștiență, iar echipajele au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 37 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

 

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri