AcasăACTUALTuriştii scapă de taxa de parcare, în Constanţa şi la Mamaia

Turiştii scapă de taxa de parcare, în Constanţa şi la Mamaia

spot_img

Consiliul Local al Municipiului Constanța  a aprobat, marţi, proiectul inițiat de primarul Vergil Chițac pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța aprobat prin HCL nr. 123/2021.

- Publicitate -

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 24 de voturi pentru.

Astfel, nu vom mai plăti parcarea între orele 19.00 și 9.00, până la 31 decembrie a.c. Suspendarea este valabilă și pentru Constanța și pentru Mamaia, scrie focuspress.ro.


Hotărârea va produce efecte de la data aducerii la cunoștință publică, deci cel mai probabil de la sfârșitul acestei săptămâni. Astfel, suspendarea plății intră în vigoare după ce hotărârea va fi publicată pe site-ul Primăriei Constanța.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Incendiu de PROPORŢII, pe centura Severinului. Zeci de pompieri intervin

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri