AcasăLIFETrei poveşti

Trei poveşti

spot_img
spot_img
- Advertisement -
  • Jurnalistul care a găsit biletul de adio al sinucigaşului

O adolescentă de prin sudul judeţului a ales să-şi pună capăt zilelor. A fost găsită spânzurată, într-o anexă a gospodăriei, şi n-a mai durat mult până când ziariştii judeţului, înarmaţi cu aparate foto şi camere de luat vederi, au ajuns la porţile familiei lovite de necaz. Oamenii au zăvorât porţile şi s-au preocupat de înmormântarea fetei, care deşi alesese să plece astfel din această lume, tot merita o pomană şi o îngropăciune, chiar dacă Biserica nu acceptă sinucigaşii.

Ziariştii erau nevoiţi să se mulţumească doar cu câteva frânturi de informaţie, iar ştirea nu era aşa de ofertantă. Fata nu lăsase niciun bilet de adio şi nicio mătuşă plină de lacrimi nu venise în faţa camerei de luat vederi şi a microfonului să spună ce copil bun era defuncta. Presa nu putea afla de ce s-a spânzurat fata. Era din dragoste? Se certase cu familia? Era bolnavă?

Ziariştii au mai zăbovit câteva momente în faţa porţilor zăvorâte ale familiei îndurerate şi au plecat către redacţii. Articolele trebuiau scrise, ştirile de TV montate, aşa că nu mai era timp de pierdut. Dar ce să scrii, fără acele detalii care fac deliciul consumatorilor ştirilor de la ora cinci? Cum să câştigi publicul, fără un detaliu cutremurător din viaţa defunctei?

Două colege de breaslă, una de la TV şi alta de la un ziar, au găsit soluţia, la o ţigară. Au luat unul dintre carneţelele pe care le aveau la îndemână, au rupt o foaie, şi au aşezat câteva rânduri pe care le-au atribuit sinucigaşei. Au fotografiat/filmat „dovada” şi au trimis-o către editor, alături de un text lacrimogen. Fata ar fi spus în bilet motivul despărţirii de această lume: suferise din dragoste şi nu mai putea continua.

Falsul grosolan n-ar fi fost descoperit niciodată, însă pe dosul biletului de adio se putea observa stema unei instituţii a statului român care se ocupă, printre altele, de stingerea incendiilor. Hârtia era ruptă dintr-un carneţel împărţit jurnaliştilor la bilanţul acestei instituţii, un carneţel care n-ar fi putut să-i aparţină adolescentei, din acest sat din sudul judeţului, care a decis să se spânzure.

Atunci m-am gândit că poate nu toate poveştile sunt atât de cutremurătoare, nu toate lucrurile se întâmplă cu un motiv şi că nu toate ştirile pe care le aflu sunt reale.

  • Interviul din lift

-Prietene, deci tu pune întrebările şi eu răspund. Mai fac şi altceva, lucrez, deci să nu te surprindă când nu mai sunt atent!

-Am înţeles, domnul deputat! spun eu şi încerc o întrebare de deschidere a interviului. Tăcere din partea alesului local. Îmi zic în gând „l-am încuiat pe fraier, ce ziarist tare sunt!”. Mai aştept câteva secunde, dar parlamentarul tot nimic. Mă uit pe telefon, se întrerupsese convorbirea…

-Haide că am intrat în lift şi s-a întrerupt, revine deputatul după vreo 15 minute. Eu mai merg pe aici prin Parlament, nu pot să stau într-un loc şi se mai pierde semnalul. Mai întreabă-mă o dată!

Şi eu întreb, şi iar întreb şi iar se întrerupe, dar pentru mai puţin timp. „Şefule, iar s-a întrerupt!”, îmi spune şi îşi continuă ideea. Mă simţeam mare, că eram şeful domnului deputat, chiar dacă doar la modul figurat.

După vreo cinci-zece minute, chiar mă ataşasem de acest deputat care din 2016 şi până în prezent a devenit unul dintre cei mai urâţi politicieni români. Mă gândeam „uite, domn’le, ce om de treabă, îmi răspunde la întrebări chiar dacă e ocupat cu soarta ţărişoarei!”.

CITEŞTE ŞI: FOTO | Judecătoria Slatina funcţionează în clădirea celui mai vechi hotel din oraş. Povestea

Îl şi vedeam pe domnul deputat cum stă în liftul Parlamentului, plin de aleşi, cu telefonul la ureche şi cu o mână adusă uşor spre gură, cât să nu deranjeze, răspunzând la întrebările mele ba mai uşor, ba mai tare, în funcţie de cine mai era în ascensor. Mă gândeam că, în cele câteva dăţi în care fusesem la Parlament, mai-mai să mă rătăcesc, în ditamai hardughia de Casă a Poporului. Speram, în sinea mea, pregătindu-mi următoarea întrebare ca nu cumva, preocupat de conversaţia cu mine, şi domnul deputat să se trezească într-o debara, pe undeva, sau să ajungă cu liftul la subsol şi să nu se mai poată întoarce.

N-a fost cazul, iar deputatul a ajuns şi ministru, pentru o scurtă perioadă, coordonând un portofoliu important.

  • Maestrul

Fix-ul redacţiei suna foarte des, în acele vremuri. Puţini aveau telefoane mobile, iar despre mail sau reţele de socializare nici nu încăpea vorba. Răspundea cine se găsea pe lângă telefon şi apoi striga în tot biroul persoana căutată. „Ionuţ, te caută un domn”, eram anunţat ori de câte ori mă suna Maestrul.

Maestrul este singura persoană pe care am cunoscut-o, de departe ce-i drept, care vorba despre ea la persoana a treia.

Om fără talent, dar sârguincios în ceea ce făcea, Maestrul ţinea neapărat să apară la Gazetă, cât de des, aşa că suna pe fix şi cerea cu redactorul care se ocupă de secţiunea culturală. La acea dată era vorba de mine, care aveam abia câteva zile în breaslă.

După cum aveam să aflu, Maestrul începea abrupt: „În data de, Maestrul (şi îşi spunea numele), împreună cu X şi Y, a fost prezent…”. Mi se părea frapant ca un om să vorbească despre el ca despre altă persoană. Dar de fiecare dată, cu ocazia fiecărui apel, Maestrul continua şi spunea că Maestrul a făcut, că Maestrul a des sau că Maestrul a luat nu ştiu ce premiu.

Conştiincios, îmi notam într-o agendă toate informaţiile „valoroase” relatate de Maestru şi apoi redactam câte un articol cu tema respectivă, de fiecare dată scoteam sintagma „Maestru” şi-i lăsam doar numele. Când revenea cu telefon, mă aşteptam ca Maestrul să-mi reproşeze că nu-i respect blazonul, că nu-l ţin de maestru, dar omul intra direct în rol şi începea: „În data de, Maestrul…”.

M-am gândit că poate nu contează aşa de mult pentru el această titulatură sau poate că chiar nu citeşte textele despre el. Se uită doar la poză şi la titlu şi adaugă ziarul în vreun dosar.

Când nu m-am mai ocupat de secţiunea culturală a ziarului, am aflat că Maestrul fusese acuzat că şi-a însuşit nişte fonduri. Supărat, l-a dat în judecată pe ziaristul care a îndrăznit să scrie astfel de lucruri despre el, dar şi-a retras plângerea, ulterior. Poate că şi de această dată, Maestrul citise doar titlul şi văzuse poza, aşa că s-a înfuriat şi a mers la instanţă. Apoi, cine ştie, s-a uitat în amănunt şi i-o fi dat dreptate ziaristului.

CITEŞTE ŞI: De ce au fost isterizate autorităţile comuniste de un stâlp în formă de cruce de la una din intrările în Casa de Cultură a Sindicatelor Slatina

notă: texte apărute, de-a lungul timpului, în Gazeta Nouă

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri