Doi tineri în vârstă de 18 şi 24 de ani şi un bărbat de 40 de ani, toţi din Segarcea, județul Dolj, au fost reținuți, luni, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a precizat că, în seara zilei de 26 decembrie, cei trei doljeni au intrat în curtea locuinței unui bărbat de 71 de ani, din Segarcea, unde ar fi distrus mai multe bunuri.
De asemenea, aceștia l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 71 de ani, precum şi pe fiul acestuia, un bărbat de 46 de ani şi concubina celui din urmă, în vârstă de 36 de ani, care a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.
„Cei în cauză au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări. În urma probatoriului adiministrat de poliţişti, cei trei au fost reținuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a precizat reprezentanta IPJ Dolj.
Astăzi, cei trei bărbați vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, cu propunere de luarea unor măsuri preventive.