AcasăEDUCAŢIETestarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci...

Testarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă

spot_img

Testarea elevilor și copiilor de grădiniță nu se mai face luni și joi, săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, potrivit unui anunț făcut duminică seara de Ministerul Educației și de Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre o precizare publicată în jurul orei 19 de instituții.

Ministerul anunță că, „în funcție de disponibilitatea testelor”, testarea „se va face de 2 ori pe săptămâna, luni și joi sau marți și vineri”.

De remarcat că în această precizare oficială este pentru prima dată când se vorbește despre o „permanentă legătură” între Sorin Cîmpeanu și Raed Arafat, cel puțin în ultima săptămână, cînd cei doi au fost pe poziții diferite și au comunicat mai ales prin scrisori publice sau declarații în presă, ministrul educației spunând că nu are nicio responsabilitate în acest demers de testare, iar raed Arafat justificându-se prin faptul că alta instituție a realizat licitația, DSU făcând doar livrarea și plățile.

„Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din invatamant”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

CITEŞTE ŞI: Elevă din Slatina, premiată de COSR pentru un eseu despre Nadia Comăneci

Redăm precizarea integrală:

„Având în vedere interesul public justificat privind testarea elevilor cu teste rapide de salivă, pentru corecta informare a publicului facem următoarele precizări:

Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate.

Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi.

Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din invatamant. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămâna, luni și joi sau marți și vineri, in funcție de disponibilitatea testelor.

De asemenea, Ministerul Sănătății ne-a informat asupra faptului că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privința procesului de testare a elevilor și cadrelor didactice”.

Anunțul vine în contextul în care săptămâna trecută nu au fost la dispoziția școlilor decât circa 2,8 milioane de teste, din cele 8 milioane livrate de IGSU de la începutul testării. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că două milioane de teste rapide din salivă vor fi trimise duminică noaptea spre luni la școli, după ce un participant din lotul 3 de firme ar fi fost de acord să facă livrarea mai devreme.

sursa: edupedu.ro

CITEŞTE ŞI: Olt: 90 de mii de pubele distribuite GRATUIT în tot judeţul

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri