Connect with us

TECH

[Podcast: Oblyo Digital Agency] Google prezice că unele schimbări cauzate de pandemia de COVID-19 vor fi permanente!

Publicat

în

Cu toții ne întrebăm mai bine de un an când se va termina această pandemie și când va reveni lumea la normal, mai ales din punct de vedere al business-urilor. Dar dacă este să ne luăm după ceea ce prezic cei de la Google, se pare că normalul de după pandemie va avea puține lucruri în comun cu normalul cu care ne obișnuiserăm până în prezent, deoarece această criză mondială a cauzat deja o serie de schimbări care se pare că vor deveni permanente. Hai să vedem despre ce este vorba și cum ne putem adapta pentru a putea construi în continuare business-uri puternice.Noi, competitorii noștri și cu siguranță și tu, în calitate de patron sau antreprenor, ne-am schimbat modul de a face afaceri de când infecția cu COVID-19 izbucnită în Wuhan s-a transformat într-o pandemie. Iar dacă ne ghidăm după un raport recent emis de Google, se pare că trebuie să ne obișnuim cu modul actual de a ne conduce afacerile pentru că lumea nu se va mai întoarce niciodată la ceea ce a fost.

În rândul schimbărilor permanente cu care ar fi trebuit să ne obișnuim deja pe parcursul anului trecut, Google enumeră următoarele patru chestiuni:

 

  •  utilizarea metodelor de urmărire în timp real a comportamentului consumatorilor pentru a da un răspuns cât mai rapid nevoilor lor;
  •  organizarea în mediul virtual a evenimentelor pe care până acum le țineam în grup;
  •  lucrul de acasă;
  •  punerea la dispoziția clienților a unor metode cât mai convenabile de a face cumpărături online.

Conform celor de la Google, toți patronii și antreprenorii din toate sectoarele au trebuit să regândească modul de administrare a afacerilor lor și chiar și atunci când această pandemie nu va mai fi nimic mai mult decât o amintire dureroasă, practicile orientate către client pe care le folosim în prezent nu le vom putea da uitării.

S-a schimbat pentru totdeauna modul în care facem cumpărături!


Doar pentru că am pus pe pauză viața cu care ne obișnuisem deja, asta nu înseamnă că în timpul pandemiei nu am mai făcut cumpărături. Ba mai mult, în ciuda acestei situații de criză mondială, unii dintre noi s-au axat pe cumpărături mai mult ca înainte deoarece achiziția unor lucruri noi dă oricui o oarecare senzație de normalitate.

Dar chiar dacă s-au cumpărat multe lucruri și în timpul pandemiei, obiceiurile consumatorilor s-au schimbat într-un ritm alert, iar business-urile au fost nevoite să se adapteze cu viteză la cerere. Astfel, cei care au știut cum să colecteze date și informații în legătură cu nevoile clienților și potențialilor lor clienți au reușit să supraviețuiască și chiar să obțină profituri mai mari în comparație cu perioadele anterioare pandemiei. În schimb, ceilalți s-au confruntat cu un continuu regres.

În ziua de azi, aproape că nu mai există cumpărător care să achiziționeze un bun înainte să caute pe Google despre lucrul respectiv.


Mai ales când este vorba de ceva important, sau destul de scump, consumatorii de pretutindeni nu se mai înghesuie să cumpere înainte de a căuta pe Google care magazin vinde cel mai ieftin și în primul rând unde există obiectul respectiv în stoc și unde nu. În Statele Unite ale Americii de exemplu, căutările de genul cine are în stoc… au crescut cu 8000% pe parcursul anului trecut, când pandemia și-a intrat în rol.

S-au rărit drumurile la supermarket pentru cumpărături alimentare în întreaga lume!

Tot de la Google am aflat că alte căutări frecvente pe internet conțin expresiile: poți să congelezi…? sau livrare la domiciliu. Pe englezi în mod special se pare că îi interesează cum și mai ales ce fel de alimente se pot păstra proaspete și savuroase la congelator, iar francezilor, mai nou, le place să mănânce acasă.

Economiile s-au transformat într-un obicei pentru toată lumea, indiferent de veniturile generate.

Pe măsură ce pandemia a început să ne afecteze modul de lucru și implicit veniturile pe care le generăm, tot mai mulți oameni și-au regândit modul de distribuție a banilor câștigați. Acest lucru a avut o influență puternică în special asupra comercializării lucrurilor care nu sunt considerate de strict necesar deoarece s-au înregistrat scăderi masive în vânzarea hainelor, a bijuteriilor și bineînțeles, a pachetelor turistice.

Conform statisticilor, venitul a aproximativ 71% din cetățenii statelor membre ale grupului G7 a scăzut sau va scădea în perioada imediat următoare din cauza pandemiei de coronavirus. Din cauza acestei situații, cel mai mult au avut de suferit veniturile italienilor deoarece aproximativ 85% din populație a încasat mai puțini bani anul trecut în comparație cu anul 2019, iar pe locul doi s-au clasat Statele Unite ale Americii și Canada unde procentul celor care au fost plătiți mai prost a fost de 75%.

Pentru a atenua impactul acestor scăderi de venit, 29% din persoanele afectate au spus că vor face mai multe economii, iar 27% au spus că vor cheltui mai puțin pe lucrurile care nu sunt cu adevărat esențiale.

Indiferent de situație, oamenii întotdeauna găsesc alternative.

Comportamentul consumatorilor în timpul pandemiei ne-a demonstrat că omul se poate adapta la orice situație încercând în permanență să găsească alternative viabile atunci când nu mai are acces la ceva cu care s-a obișnuit. De exemplu, atunci când s-au închis școlile,

căutările pe Google conținând expresia online learning au crescut cu 400%, iar când s-au închis sălile de fitness expresia fitenss apps a fost căutată cu 200% mai mult decât înainte.

De asemenea, pentru că omul este o ființă socială, utilizatorii internetului au mai căutat în această perioadă greu încercată și expresii precum: with friends online cu 300% mai mult decât înainte sau watch party cu 400% mai mult ca înainte.

În răspuns la toate practicile discutate mai sus, brandurile au creat sisteme de urmărire în timp real care să le ajute să strângă date și informații legate de comportamentul clienților și potențialilor lor clienți pentru a se putea adapta noii cereri. Și cu cât au acționat mai rapid și au colectat mai eficient informațiile dorite, cu atât au reușit să vândă mai bine.

Chiar dacă ne vom putea întâlni unii cu alții din nou ca înainte, evenimentele virtuale se vor ține în continuare!

Pandemia de COVID-19 i-a forțat pe toți organizatorii de evenimente să-și anuleze toate planurile făcute în mediul real și să-și îndrepte atenția asupra uneltelor oferite de mediul virtual. Și cu toate că nu toți ne-am obișnuit încă să bem un pahar de vin sau șampanie în fața calculatorului, Google prezice că deși evenimentele față în față se vor putea organiza la un moment dat din nou, ele vor fi diferite față de cele cu care ne-am obișnuit deja până acum.

Odată ce atât de multe persoane au gustat din avantajele oferite de evenimentele online și au apreciat experiența, evenimentele reale vor trebui de acum înainte organizate într-un mod mult mai creativ și atrăgător ca până acum pentru a atrage amatori.

Chiar dacă un setting 100% digital nu este potrivit chiar pentru orice tip de eveniment, și după sfârșitul pandemiei organizatorii de evenimente vor trebui să se gândească la metode de a da o posibilitate de participare prin intermediul terminalelor conectate la internet și celor care vor să se distreze împreună cu toată lumea, dar să se bucure în același timp și de confortul propriei locuințe.

Dacă ne gândim bine, conceptul evenimentelor virtuale nu a luat naștere în timpul pandemiei, ci cu mult înaintea declanșării acesteia, doar că nimeni nu i-a dat un nume și atenția cuvenită. De exemplu, în cazul marilor show-uri de modă din întreaga lume, organizatorii obișnuiau să transmită live, pe internet, întregul eveniment de cel puțin 10 ani încoace. Iar aceste show-uri de modă nu sunt decât un singur exemplu dintr-o listă ce poate continua la nesfârșit.

Cu timpul, lucrul de acasă se va transforma într-o regulă, nu o excepție

Dacă ne luăm după prezicerile celor de la Google, ar trebuie să ne obișnuim cât mai curâd cu lucrul de acasă dacă nu am făcut-o deja pentru că această practică va deveni din ce în ce mai comună. Trendul a fost lansat cu mult înainte de instalarea pandemiei de COVID-19, iar posibilitatea de infecție cu coronavirus la muncă nu a reprezentat decât un motiv în plus pentru popularizarea sa.

Inițial, principalul motiv pentru care oamenii de pretutindeni au început să-și dorească din ce în ce mai mult să muncească de acasă este posibilitatea de a petrece mai mult timp cu familia. Conform anchetelor, se pare că majoritatea salariaților își doresc să reducă și timpul dedicat deplasării de acasă la serviciu și înapoi și să-l folosească în schimb pentru lucruri care le aduc plăcere.

De aceea, specialiștii de la Google spun că predilecția oamenilor pentru lucrul de acasă va fi aceeași și după încheierea pandemiei și din acest motiv, companiile vor fi nevoite să caute în continuare noi metode de a-și schimba modalitatea de lucru și de a permite salariaților lor să lucreze de acasă.

Cumpărăturile online au devenit acum o normalitate și din ce în ce mai mulți oameni își cheltuiesc banii pe internet

În timpul pandemiei, vânzările online din multe sectoare au atins recorduri de neimaginat în perioada anterioară acestei crize mondiale. Chiar și cei care nu au mai făcut niciodată în viața lor cumpărături online, acum, de când infecția cu coronavirus s-a transformat într-un real pericol, au descoperit treptat ce înseamnă să faci cumpărături pe internet.

De asemenea, Google ne mai informează că în prezent a crescut semnificativ și numărul de conversii online ale unor companii care comercializează bunuri ce în trecut majoritatea oamenilor le cumpăra doar după ce le vedea și le verifica în realitate. S-au cumpărat și se vor cumpăra întotdeauna cărți, haine și alimente online. Dar până în anul 2020 achiziția unui automobil de pe internet era pur și simplu un subiect de domeniul fantasticului.

Din numărul total de mașini vândute la nivel mondial în anul 2018, doar 1% din automobile au fost cumpărate prin intermediul internetului. În schimb, doi ani mai târziu, în anul 2020, numărul de automobile vândute online din totalul celor achiziționate în toată lumea a atins un procent de 10%.

De asemenea, și comercianții de materiale de construcții au observat o schimbare radicală în atitudinea clienților lor. Mulți din cei care și-au renovat casa anul trecut sau chiar au ridicat construcții noi s-au mulțumit cu fotografiile de pe internet în alegerea unor materiale de construcții precum lemnul, cărămida sau plăcile BCA, dar și a finisajelor ca de exemplu: gresia, faianța, marmura sau travertinul.

Și pentru că în general, în toate aceste domenii, nu au existat probleme care să-i facă pe cumpărători să-și regrete alegerea de a cumpăra online, Google, dar și noi, echipa Oblyo, tindem să credem că și în continuare numărul persoanelor care își fac cumpărăturile pe internet va fi în continuă creștere.

În concluzie: Lumea s-a schimbat, iar business-urile trebuie să se adapteze și să se schimbe odată cu ea

 

Ca o scurtă recapitulare a lucrurilor discutate în acest articol, reenumerăm schimbările sesizate de specialiștii Google bazate pe interogările făcute de utilizatorii motorului de căutare:

  •  din ce în ce mai multe companii au dezvoltat sisteme de urmărire în timp real a comportamentului clienților și potențialilor lor clienți pentru a răspunde cât mai rapid cererilor lor și a fi mereu cu un pas înaintea competiției;
  •  evenimentele organizate în mediul virtual au luat din ce în ce mai multă amploare, iar popularitatea lor nu va dispărea nici odată cu sfârșitul pandemiei de COVID-19;
  •  munca de acasă a angajaților s-ar putea să devină o normalitate pentru majoritatea companiilor în care prezența fizică nu face o diferență în desfășurarea sarcinilor de lucru;
  •  deoarece din ce în ce mai mulți consumatori s-au convins deja că pot cumpăra aproape orice fel de bun și de pe internet, e-commerce-ul va cunoaște o dezvoltare accelerată și în următorii ani, indiferent de modul în care va evolua pandemia de coronavirus.

Nu ne putem exprima în legătură cu caracterul acestor schimbări sesizate de Google, catalogându-le drept pozitive sau negative, ci tot ce putem spune este faptul că am pășit pe nesimțite într-o nouă eră în care, în calitate de antreprenori, trebuie să ne adaptăm și să găsim cele mai eficiente metode de a ne satisface clienții dacă vrem să construim afaceri de succes.

 

Print Friendly, PDF & Email

TECH

Cum alegi cele mai bune boxe profesionale pentru muzica ta?

Publicat

în

Pentru a atinge excelența în munca noastră, dar mai ales în ceea ce ține de sunet, echipamentele pe care le folosim joacă cel mai important rol.

Indiferent de aplicația lor, concerte live indoor sau outdoor, karaoke sau studio de înregistrări, boxele utilizate trebuie să asigure un sunet de calitate înaltă!

Ele trebuie să ofere suficient de multă putere și echilibru între frecvențe fără distorsiuni de semnal, astfel încât să obțină un succes garantat!


Pentru că știm cât de important este să alegem boxele perfecte pentru aplicațiile muzicale, ne-am decis să oferim cunoștințele noastre tuturor celor care au nevoie de o îndrumare în domeniu.

Având experiența a peste 20 de ani de activitate în domeniul instrumentelor muzicale și al echipamentelor audio-video profesionale, SoundStil dedică aceste rânduri unui subiect extrem de căutat, și anume care sunt cele mai bune boxe profesionale?

Caracteristici și diferențe între boxe active și boxe pasive


Ei bine, dacă ești la început de drum și vrei să fii sigur că obții calitate fără prea mari bătăi de cap, atunci ar trebui să te îndrepți spre boxele active.

Dacă ești deja un profesionist și vrei să obții mai mult de la sistemul tău sonor, atunci poți liniștit să îți achiziționezi un set nou de boxe pasive. Desigur, dacă ai și celelalte echipamente adiacente deja în dotare.

Boxele active sunt incinte acustice cu stații de amplificare incorporate și care îți permit flexibilitatea în reglaje ușoare și portabilitate.

Nu îți trebuie cunoștințe tehnice sau intervenția unui sunetist dacă optezi pentru astfel de boxe.

Practic, fiecare reglaj se poate face direct din partea din spate a difuzoarelor și îți oferă o calitate înaltă a sunetului.

Trebuie doar să conectezi boxele active la o sursă de energie și la una de semnal audio, fie un player, microfon sau instrumente muzicale.

O caracteristică extrem de avantajoasă al acestor boxe este portabilitatea. Sunt extrem de multe modele pe piață care pot fi alimentate de la baterie, ceea ce îți asigură flexibilitatea de mișcare în orice moment.

Totuși, față de incintele pasive, trebuie să iei în calcul că greutatea boxelor active este mai mare, tocmai pentru că au amplificatorul încorporat.

Practic, dacă este să ne referim la incintele active de mari dimensiuni, greutatea acestora va fi mult mai mare și poate fi dificil de montat în diferite locuri.

 

Boxele pasive nu dețin stații de amplificare incorporate, ceea ce poate fi considerat un avantaj. Desigur, ai nevoie de amplificatoare individuale pe care să le conectezi la incintele sonore.

Principiul de funcționare este destul de simplu, pentru că sursa de semnal trece mai întâi prin amplificator, care asigură reglajele de putere și impedanță, iar ulterior sunetul este transmis prin difuzoare.

Pentru a putea obține excelența sunetului printr-un sistem de boxe pasive, ai nevoie de mai multe cunoștințe tehnice, precum și de un sistem de comandă.

Trebuie să cunoști reglajele de sunet, de putere, de impedanță și reglajul de efecte pe care le poți obține, aici ne referim poate la modificarea ecoului, a bassului sau a altor opțiuni audio.

Principalul avantaj al boxelor pasive este că sunt mult mai ușor de întreținut.

Neavând un amplificator încorporat, dacă unul dintre difuzoare se defectează îl poți trimite în service, fără să stagnezi întregul sistem audio.

 Ce tip de boxe sunt potrivite pentru aplicațiile sonore?

Ei bine, majoritatea profesioniștilor și audiofililor aleg boxele pasive. Acest lucru nu înseamnă că boxele active sunt de o calitate mai slabă.

Practic, dacă este să ne raportăm la un eveniment de o mai mare amploare, un sistem de boxe pasive poate să răspundă cu mai multă acuratețe nevoilor de sunet care sunt impuse.

Boxele pasive permit reglaje mai amănunțite, cum spuneam și anterior. În timp ce boxele active sunt o alegere ideală pentru cei care nu doresc să se complice cu prea multe conexiuni între echipamente.

În cazul boxelor active, acestea au nevoie de modificări de reglaj la fiecare difuzor în parte.

În timp ce la boxele pasive, toate reglajele și modificările de semnal se pot realiza dintr-un centru de comandă, care poate fi un player.

Un alt avantaj care face ca sistemele pasive să fie cu mult mai alese decât cele active este varietatea de amplificatoare cu care pot fi conectate.

Poți jongla cu diferite sisteme de amplificare cu mai multe canale, care îți oferă posibilitatea de a crea un sistem audio extrem de profesional.

Boxele active nu îți oferă această posibilitate.

Un alt element pe care trebuie să îl iei în considerare în alegerea ta, este greutatea.

Boxele active sunt mai grele decât cele pasive datorită amplificatorului încorporat. Astfel, pentru muzicienii care se bucură de turnee sau concerte în diverse locații, boxele pasive vor fi mult mai ușor de cărat și mutat.

În același timp, ce este foarte important de știut, este că pentru aplicațiile în care este nevoie de 500 – 1000 W, este necesar să se folosească boxe pasive.

Totuși, deși poate părea că boxele active sunt un dezavantaj, adevărul este că ele sunt perfecte pentru a fi folosite mai mult în aplicațiile indoor.

Dacă vrei să te bucuri de muzica pe care o asculți și vrei să îți creezi propriul sistem home cinema, un set de boxe active este exact ceea ce cauți.

Oricare ar fi alegerea ta, trebuie să știi că cele mai bune boxe profesionale sunt acelea care răspund în totalitate nevoilor tale.

Dacă ești în căutarea unor boxe profesionale, fie că sunt active sau pasive, pe SoundStil vei găsi o varietate de modele de la branduri internaționale care îți vor satisface pe deplin plăcerile!

Pentru că ne place să trăim muzica și să o simțim cu stil!

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Bitcoinul a atins pragul de 39.000 de dolari, după aproape şase săptămâni

Publicat

în

Bitcoinul a crescut astăzi la 39.000 de dolari, prag nemaiatins în ultimele şase săptămâni de către cea mai valoroasă monedă din lume, investitorii devenind mai agresivi în urma sell-off-ului de săptămâna trecută, când au profitat de preţurile mai mici ale criptomonedei potrivit CNBC, citat de zf.ro.

Ulterior, Bitcoinul atins preţul de 38.333 dolari, însă creşterea din ultimele 24 de ore ajunge la aproximativ 11%.

Rezultatele s-au simţit de-a lungul întregii pieţe crypto, care a crescut cu 114 miliarde de dolari în urma ultimelor ştiri. Ethereum a raportat un plus de 7,6% la 2.350 de dolari, în timp ce Cardano şi Dogecoin au înregistrat creşteri de 8,7% şi, respectiv, 11,6%, potrivit datelor agregate de Coindesk.com.


CITEŞTE ŞI: George Soros începe să tranzacţioneze Bitcoin

Raliul vine după ce Bitcoinul a scăzut sub pragul psihologic de 30.000 de dolari, rezultat alimentat de un sell-off la nivel global, stârnind astfel un val de temeri cu privire la viitoare scăderi ale monedei.

CEO-ul Twitter Jack Dorsey, CEO-ul Tesla Elon Musk şi CEO-ul ARK Invest Cathie Wood au vorbit recent în cadrul unei conferinţe urmărită îndeaproape de fanii criptomonedelor, numită „The B-Word”.


Musk a declarat că Tesla ar putea să accepte din nou achiziţiile de vehicule prin Bitcoin, pe măsură ce o bună parte din procesele de minare ale monedei se îndreaptă către segmentul energiei regenerabile. În mai, producătorul american a suspendat achiziţiile de maşini electrice prin intermediul criptomonedei din cauza impactului exercitat de procesele de minare asupra mediului înconjurător.

Între timp, gigantul de e-commerce Amazon vrea să găsească un expert în blockchain şi monede digitale pentru divizia de plăţi a companiei, sugerând că firma lui Jeff Bezos ar arunca o privire mai atentă asupra Bitcoinului şi altor criptomonede.

„Amazon este inspirat de inovaţia care are loc în spaţiul crypto şi explorează o serie de posibilităţi în acest sens”, spune un purtător de cuvânt al companiei.

CITEŞTE ŞI: Pirelli lansează o anvelopă nouă, pentru maşini şi SUV-uri electrice sau hibrid

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Reporter24.info a intrat în reţeaua Thinkdigital

Publicat

în

Reporter 24 se alătură celor mai importante site-uri de ştiri din România şi intră în portofoliul agenţiei Thinkdigital.

Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul Reporter24.info a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia.

Următorul pas în dezvoltarea iniţiativei jurnalistice regio-locale reprezintă intrarea în portofoliul agenţiei Thinkdigital, începând din luna mai.


CITEŞTE ŞI: Pagina G4Media, sancţionată arbitrar de Facebook. Decizii luate unilateral de reţea, ce nu pot fi contestate

Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.

Totodată, pe site-ul nostru puteţi găsi cele mai importante ştiri naţionale din actualitate, politică sau sport.


Thinkdigital este parte din rețeaua internațională TDG, fiind compania regională de media online a grupului care acoperă, de la București, întreaga regiune.

TDG are peste 200 de angajați, în mai multe țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA), în trei companii:  Project Agora (programmatic advertising),  Tailwind (adtech / martech) și Forestview (performance marketing).

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.