AcasăACTUALTânără din Slatina, înjunghiată de soț după ce a bătut-o toată noaptea

Tânără din Slatina, înjunghiată de soț după ce a bătut-o toată noaptea

spot_img

O femeie în vârstă de 32 de ani, din Slatina, a ajuns la spital, vineri dimineață, după ce soțul acesteia a înjunghiat-o. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru violență în familie.  

Cel care a anunțat polițiștii despre cele întâmplate a fost chiar bărbatul. Acesta le-a spus oamenilor legii că totul s-ar fi întâmplat în joacă, solicitând un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„La fața locului s-au deplasat și polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, acesta și-ar fi lovit soția, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, la nivelul feței, provocându-i și o rană, cu un obiect tăietor-înțepător, la nivelul toracelui. Femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Slatina pentru audieri și pentru emiterea pe numele acestuia a unui ordin de protecție provizoriu”, transmit polițiştii din cadrul IPJ Olt.

În această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

CITEȘTE ȘI: CRAIOVA: A lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul faptei

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri