Connect with us

SPORT

Sportivii şi antrenorii din Olt medaliaţi internaţional, premiaţi de CJ

Publicat

în

Consiliul Judeţean Olt a premiat, luni sportivii şi antrenorii din judeţ care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Balcanice la sporturi olimpice, în 2019,

Ceremonia de premiere s-a desfăşurat la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina. Suma totală alocată de forul judeţean pentru aceste premii s-a ridicat la 71.500 lei. Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, i-a felicitat pe sportivii şi antrenorii lor şi i-a asigurat, în continuare, de sprijin.

„Sunt bucuros să fim cu toţii aici pentru premierea celor mai buni sportivi olteni, la competiţiile internaţionale din anul 2019. Dragi sportivi şi antrenori, aţi reuşit şi în anul 2019 să puneţi oltul pe harta lumii şi vă mulţumim pentru acest lucru. Vreau să vă asigur că CJ Olt va fi alături de dumneavoastră, va premia şi va susţine, întotdeauna, performanţa sportivă. Ştim că în spatele acestor rezultate este mult talent, dar şi multă muncă, ambiţie şi dorinţă. Mi-aş dori ca tinerii care doresc să îmbrăţişeze o carieră sportivă să se inspire şi să fie motivaţi de rezultatele dumneavoastră. Noi vă apreciem, vă susţinem, ne bucurăm de rezultatele excepţionale pe care le-aţi avut în anul 2019, ne bucurăm că sporturi din judeţul Olt reuşesc să scoată, an de an, în faţă sportivi extraordinari. Mult succes în continuare şi anul 2020 să vină cu aceleaşi rezultate remarcabile”, a spus Marius Oprescu.

Au fost premiaţi următorii profesori şi antrenori:

Câte 4.000 lei – sportivilor şi antrenorilor care au reuşit performanţa de a obţine locul I la Campionatele Europene:

Adina Diaconu, CSM Slatina, profesor Petre Arnăutu;

Irina Ciobanu, CSM Slatina, profesor Mihaela Ilie;

Natalia Gabriela Ivan, Palatul Copiilor Slatina, gimnastică ritmică, profesor Leliana Maican.

Câte 3.500 lei- sportivilor şi antrenorilor care au reuşit performanţa de a obţine locul al II-lea la Campionatele Europene:

Alina Gabriela Ene, CSM Slatina, box,  profesori Constantin Gălbenuşe şi Luminiţa Turcin;

Răzvan Băţăgui, CSS Caracal, caiac-canoe, profesor Ionel Zdurcea;

Andrei Firaru, ACS Prosport 2009 – Slatina, tenis, profesor Mihnea Maican.

Câte 1.500 lei – sportivilor şi antrenorilor care au reuşit perferomanţa de a obţine locul V la Campionatele Europene:

Adina Cace, LPS Slatina, handbal, profesor Victor Dăbuleanu;

George Alexandru Iliescu, CS Alprom Slatina, box, profesor Nicolae Băduţ.

Câte 2.500 lei – sportivilor şi antrenorilor care au reuşit performanţa de a obţine locul al II-lea la Campionatele Balcanice:

Andrei Neagoe, CSM Slatina, atletism, profesor Dan Bărbuţi;

Daniel Budin şi Robert Mihai, CSM Slatina, atletism, profesor Dan Bărbuţi;

Ana Cristina Barbu, CSS Slatina, tenis de masă, profesor Felicia Coneschi.

Câte 1.500 lei – sportivilor şi antrenorilor care au reuşit performanţa de a obţine locul al IV-lea la Campionatele Balcanice:

Luca Costea, ACS Oltenia Taekwondo, taekwondo, profesor Aurelian Costea;

Sophie Costea, ACS Oltenia Taekwondo, taekwondo, profesor Aurelian Costea.

Print Friendly, PDF & Email

SPORT

Pirelli a anunțat nominalizarea compozițiilor de pneuri pentru întreg sezonul 2021 de Formula 1

Publicat

în

Pirelli a prezentat compozițiile de pneuri pentru cele 23 de grand prix-uri ce fac parte din calendarul 2021 a Campionatului Mondial de Formula 1.

Cele mai multe dintre selecții sunt similare cu cele prezente anul trecut sau în 2019, deși pentru două etape – Azerbaijan și Brazilia – nominalizarea este cu un pas mai soft. De asemenea, sunt și două etape (Olanda și Arabia Saudită) care reprezintă noi circuite pentru 2021.

Luând în considerare anumite dificultăți logistice cauzate de pandemia de Covid-19, existând riscul de întrerupere a lanțului de aprovizionare, regulamentul sportiv al Formulei 1 a fost modificat pentru a oferi o flexibilitate maximă, astfel că nu mai este necesară nominalizarea pneurilor pentru cursele la distanță cu 14 săptămâni în avans și pentru cele din Europa cu 8 săptămâni. Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, va exista o alocare fixă a numărului de pneuri pentru fiecare pilot, constând în două seturi de pneuri hard (compoziția cea mai dură), trei seturi din compoziția medium și opt seturi din compoziția soft (cea mai moale), pentru fiecare grand prix.

Aceasta înseamnă că selecția și alocările vor fi fixe de-a lungul sezonului, deși Pirelli și FIA își rezervă dreptul de a putea modifica nominalizările cu până la 15 zile înainte de fiecare cursă dacă circumstanțele o impun.

Mario Isola, Head of F1 and Car Racing: „Anunțarea selecțiilor pentru tot anul va ajuta echipele și piloții să-și facă planificările mai riguros, dar există și o mare flexibilitate în cazul în care din cauza restricțiilor impuse de Covid-19 calendarul s-ar putea modifica, așa cum a fost cazul anul trecut. Selecțiile sunt destul de asemănătoare cu cele de anul trecut (sau 2019, în cazul curselor care nu s-au derulat în 2020), ceea ce înseamnă că echipele au foarte multe date pe care să se bazeze – dar avem și două curse unde nominalizările sunt cu o treaptă mai soft. Prima este Azerbaijan, unde compoziția hard C2 nu a fost utilizată ultima dată, astfel că am mers pe o selecție mai soft: C3, C4 și C5. Apoi avem Brazilia, unde vom aduce C2, C3 și C4 anul acesta, după ce compoziția C1 selectată ca fiind cea hard ultima dată nu a oferit niciun avantaj semnificativ în privința uzurii față de pneul medium. În ambele cazuri, nominalizările mai soft ar putea conduce la o mai mare varietate a strategiilor de cursă”.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Medalie de bronz pentru tenismena Andreea Jifcu din Slatina, la Cupa României destinată juniorilor

Publicat

în

Sportiva de la CSS Slatina, Andreea Jifcu, a cucerit medalia de bronz, la Cupa României la tenis de masă destinată juniorilor II, ce se desfăşoară în aceste zile la Buzău.

Competiţia a fost câştigată de constănţeanca Bianca Mei-Roşu.

Podium juniori II

Feminin

1 Bianca Mei-Roșu – LPS Constanța

2 Ioana Băiașu – LPS Constanța

3 Andreea Jifcu – CSS Slatina

3 Alesia Sferlea – CSM Arad

Masculin

1 Iulian Chirița – CS Voința Câmpulung

2 Dragoș Bujor – CSA Steaua București

3 Luca Oprea – CSA Steaua București

3 Horia Ursuț – CSA Steaua București

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Olt: Sportivii şi antrenorii cu rezultate deosebite, în 2020, premiaţi de CJ

Publicat

în

Sportivii şi antrenorii din judeţul Olt, care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Balcanice, sporturi olimpice, în anul 2020, vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean Olt.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată, joi, de aleşii judeţeni. Preşedintele forului judeţean, Marius Oprescu, a declarat că din cauza pandemiei, în anul 2020, au existat foarte puţine competiţii, de aceea şi numărul premiilor este considerabil mai mic.

„Din păcate, din cauza pandemiei, anul 2020 a fost un an sărac în competiţii. Nu avem decât opt persoane premiate, patru sportivi şi patru antrenori. Cel mai mare premiu este de 4.000 de lei, iar cel mai mic este de 1.500 lei. Vă aduceţi aminte cu toţii că, în anii trecuţi, ne întâlneam în cadrul unei festivităţi în care aveam sala plină de sportivi pe care îi premiam, aşa cum facem în fiecare an şi cu olimpicii. Nu va fi o festivitate: ne vom întâlni cu ei pe 1 martie şi le vom înmâna aceste premii”, a explicat Marius Oprescu.

Cei premiaţi sunt tenismena Adina Diaconu şi antrenorul Petre Arnăutu, câte 4.000 lei, pentru locul I la Campionatul European U21.

De asemenea, premii în valoare de câte 3.000 de lei primesc şi Simona Floricel şi antrenorul său Daniel Bărbuţi, pentru obţinerea primului loc la Campionatul Balcanic – Masters – 800 metri. Tot la categoria Atletism, va fi premiat şi Andrei Neagoe, cu 2.000 lei, pentru locul III pe care l-a obţinut la Campionatul Balcanic Seniori ştafetă 4×100 metri.

Şi pugilista Ramona Drăgan şi antrenorii Constantin Gălbenuşe şi Luminiţa Turcitu vor fi premiaţi, valoarea individuală a premiilor fiind de 1.500 lei.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.