Connect with us

SPORT

Simona Halep, victorie spectaculoasă la Australian Open

Publicat

în

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Ajla Tomljanovic (27 de ani, 72 WTA), scor 4-6, 6-4, 7-5 , în turul II la Australian Open 2021, după un meci dramatic, în care a revenit fantastic în setul decisiv, de la 2-5, potrivit gsp.ro.

În turul III, Simona Halep o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova (23 de ani, 36 WTA), care a trecut de compatrioata Varvara Gracheva (20 de ani, 97 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-2

Partida a fost una dintre cele mai spectaculoase de până acum de la Australian Open. Cele două au jucat mereu la limită, au căutat să lovească agresiv, iar Tomljanovic a făcut tot ce a putut pentru a scurta punctele și a trimite mereu cât mai lung și mai variat.


Ambele jucătoare au alternat momentele foarte bune de joc cu greșelile neforțate și au făcut cu rândul la conducerea jocului, însă valoarea și experiența Simonei și-au spus cuvântul pe final.

2 ore și 33 de minute a durat meciul Halep – Tomljanovic

Simona Halep, calificare spectaculoasă în turul II de la Australian Open


Primul set a început cu Halep la conducere. Românca a avut 2-0, dar Tomljanovic a revenit rapid, câștigând patru game-uri la rând. Simona a egalat scorul la 4, moment în care australianca a accelerat și a câștigat următoarele două game-uri și setul, scor 6-4.

Setul doi a fost la fel de echilibrat. Primele patru game-uri au fost break-uri, iar cele două jucătoare menținut egalitatea până la 3-3. La acest scor, Halep și-a ridicat nivelul și a făcut încă un break, decisiv pentru a câștiga setul, scor 6-4.

Simona Halep a revenit incredibil cu Ajla Tomljanovic

În setul trei, favorita publicului de la Melbourne a început mai sigură pe ea. A condus cu 2-0, dar Halep a egalat rapid. Ulterior, Tomljanovic a avut o serie extraordinară, în care a jucat perfect. A făcut 5-2, scor la care Simona a avut o revenire fantastică. Jucătoarea noastră a dominat meciul din acel moment, a jucat perfect și a câștigat cinci game-uri la rând, calificându-se în runda următoare.

Mă așteptam să joace așa. Știam că lovește puternic, dar a fost mai greu de cât mă așteptam. Mă bucur că acum pot zâmbi și sunt foarte fericită.

Da, am vorbit mult cu mine și nu eram chiar optimistă. Nu am vorbit despre scor, dădeam vina pe mine că nu sunt suficient de puternică. Dar în cele din urmă am arătat că sunt puternică. Mi-am dorit mult să câștig meciul” – Simona Halep

Print Friendly, PDF & Email

SPORT

Laurențiu Reghecampf, noul antrenor al CS Universitatea Craiova. Pentru ce perioadă a semnat contractul

Publicat

în

Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al CS Universitatea  Craiova, au anunțat reprezentanții clubului, luni.  

Tehnicianul a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de doi ani și va conduce primul antrenament marți  după-amiază.


Laurențiu Reghecampf era liber de contract de la finalul lunii iunie. Ultima dată a antrenat-o pe Al Ahli, în Arabia Saudită.

Echipa din Bănie a rămas fără antrenor, după ce patronul Mihai Rotaru l-a demis pe grecul Marinos Ouzounidis.

CITEȘTE ȘI: Reguli pentru alegerea unei case de pariuri bune în România


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

SPORT

Craiova câştigă Supercupa României în faţa lui CFR Cluj

Publicat

în

CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, 2-4 d.l.d. Oltenii câștigă Supercupa României fără șut pe poartă în 90 de minute

CFR Cluj a început mai bine partida și a avut câteva ocazii importante în prima repriză, prin Sigurjonsson și Debeljuh, în timp ce Universitatea Craiova a fost aproape de gol la o lovitură de cap a lui Marius Constantin, potrivit digisport.ro.

La pauză, Șumudică i-a introdus pe Omrani și Păun, iar CFR Cluj a fost echipa mult mai periculoasă în partea secundă. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Costache, intrat și el în repriza a doua. În minutul 72, atacantul de la CFR s-a strecurat excelent în spatele apărării adverse și a trimis periculos, dar pe lângă poarta lui Pigliacelli.


CITEŞTE ŞI: Rapid revine în Liga 1 după şase ani

Universitatea Craiova a terminat cele 90 de minute fără șut pe spațiul porții, iar după 0-0 în timpul regulamentar s-a trecut direct la loviturile de departajare. De la CFR Cluj au ratat Păun și Omrani (ambele șuturi apărate de Pigliacelli), în timp ce la Universitatea Craiova au marcat toți cei patru jucători: Gustavo, Găman, Cicâldău și Markovic.

Astfel, Universitatea Craiova începe sezonul cu un trofeu, în timp ce Marius Șumudică ratează primul obiectiv la CFR Cluj. Pentru Marinos Ouzounidis este deja al doilea trofeu la formația olteană, după Cupa României.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

SPORT

Pilotul de raliu Vali Porcişteanu, acuzat că şi-ar fi călcat fosta soţie cu maşina

Publicat

în

Pilotul de raliu Vali Porcişteanu e acuzat de fosta soţie că ar fi călcat-o cu maşina, intenţionat. Poliţiştii argeşeni au deschis dosar penal. Sportivul neagă acuzaţiile.

Contactat de “Adevărul”, pilotul a declarat că este vorba despre o încercare de defăimare a sa pe fondul divorţului. “A fost o înscenare, cum că ar fi călcat-o roata maşinii. Ne pregăteam să plecăm din parcare, ea era la uşă, în spate, unde era scaunul copilei… Dacă ar fi călcat-o pe picior o maşină de 2.5 tone (Nissan Pathfinder), nu mai avea picior întreg. În urma radiografiilor e totul ok”, a declarat, miercuri, pentru “Adevărul”, Vali Porcişteanu.

Incidentul s-a petrecut marţi seara. Femeia a sunat la 112. “În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la un accident rutier produs pe raza municipiului Piteşti, în care a fost implicat un cunoscut sportiv, vă comunicăm următoarele: În cursul serii de 06 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţie Municipiului Piteşti au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie a fost rănită, în urma unui eveniment rutier, petrecut pe raza municipiului Piteşti”, precizază un comunicat al IPJ Argeş.


La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului Rutier Piteşti.

CITEŞTI ŞI: Alertă în judeţul Dolj. Un bărbat reţinut pentru lovire a fugit din sediul de poliţie. Filtre în mai multe localităţi

“În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, ar fi accidentat-o pe fosta soţie, de 29 de ani, în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare, în timp ce femeia se afla lângă autoturismul ce avea uşa din spate deschisă”, mai precizează IPJ Argeş.


În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale care se impun.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.