Connect with us

SPORT

Pilotul de raliu Vali Porcişteanu, acuzat că şi-ar fi călcat fosta soţie cu maşina

Publicat

în

Pilotul de raliu Vali Porcişteanu e acuzat de fosta soţie că ar fi călcat-o cu maşina, intenţionat. Poliţiştii argeşeni au deschis dosar penal. Sportivul neagă acuzaţiile.

Contactat de “Adevărul”, pilotul a declarat că este vorba despre o încercare de defăimare a sa pe fondul divorţului. “A fost o înscenare, cum că ar fi călcat-o roata maşinii. Ne pregăteam să plecăm din parcare, ea era la uşă, în spate, unde era scaunul copilei… Dacă ar fi călcat-o pe picior o maşină de 2.5 tone (Nissan Pathfinder), nu mai avea picior întreg. În urma radiografiilor e totul ok”, a declarat, miercuri, pentru “Adevărul”, Vali Porcişteanu.

Incidentul s-a petrecut marţi seara. Femeia a sunat la 112. “În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la un accident rutier produs pe raza municipiului Piteşti, în care a fost implicat un cunoscut sportiv, vă comunicăm următoarele: În cursul serii de 06 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţie Municipiului Piteşti au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie a fost rănită, în urma unui eveniment rutier, petrecut pe raza municipiului Piteşti”, precizază un comunicat al IPJ Argeş.


La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului Rutier Piteşti.

CITEŞTI ŞI: Alertă în judeţul Dolj. Un bărbat reţinut pentru lovire a fugit din sediul de poliţie. Filtre în mai multe localităţi

“În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, ar fi accidentat-o pe fosta soţie, de 29 de ani, în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare, în timp ce femeia se afla lângă autoturismul ce avea uşa din spate deschisă”, mai precizează IPJ Argeş.


În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale care se impun.

Print Friendly, PDF & Email

SPORT

Interdicţie de a mai intra pe stadion pentru şase suporteri ai FCU Craiova, după meciul cu Dinamo

Publicat

în

Şase suporteri ai FCU Craiova au fost amendaţi de jandarmi, în urma meciului de luni seara cu Dinamo, şi au primit interdicţia de a mai asista la competiţii sportive.

Potrivit unui comunicat remis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, cei şase au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 1.150 lei și s-a luat asupra acestora măsura de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de şase luni și un an.

CITEŞTE ŞI: CRAIOVA: Stadionul Tineretului a fost inclus în planul de transformare în complex sportiv


„Suporterii au fost sancționati pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice,  introducerea sau încercarea de introducere a băuturilor alcoolice în arena sportivă și aruncarea în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel. În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, au fost sancționaţi contravențional organizatorul, pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin conform legii în ceea ce privește controlul persoanelor la intrarea în stadion și interzicerea accesului cu obiecte pirotehnice, precum și societatea de pază pentru nerespectarea măsurilor stabilite.

„Recomandăm suporterilor, ca pe timpul competițiilor sportive să se manifeste în mod civilizat și să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât, pe lângă amendă, li se poate aplica și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, mai transmite GJMB Craiova.


FCU Craiova a învins, luni seara, Dinamo cu scorul de 1-0.

sursa foto: sport.ro

CITEŞTE ŞI: Laurențiu Reghecampf, noul antrenor al CS Universitatea Craiova. Pentru ce perioadă a semnat contractul

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

SPORT

Laurențiu Reghecampf, noul antrenor al CS Universitatea Craiova. Pentru ce perioadă a semnat contractul

Publicat

în

Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al CS Universitatea  Craiova, au anunțat reprezentanții clubului, luni.  

Tehnicianul a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de doi ani și va conduce primul antrenament marți  după-amiază.


Laurențiu Reghecampf era liber de contract de la finalul lunii iunie. Ultima dată a antrenat-o pe Al Ahli, în Arabia Saudită.

Echipa din Bănie a rămas fără antrenor, după ce patronul Mihai Rotaru l-a demis pe grecul Marinos Ouzounidis.

CITEȘTE ȘI: Reguli pentru alegerea unei case de pariuri bune în România


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

SPORT

Craiova câştigă Supercupa României în faţa lui CFR Cluj

Publicat

în

CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, 2-4 d.l.d. Oltenii câștigă Supercupa României fără șut pe poartă în 90 de minute

CFR Cluj a început mai bine partida și a avut câteva ocazii importante în prima repriză, prin Sigurjonsson și Debeljuh, în timp ce Universitatea Craiova a fost aproape de gol la o lovitură de cap a lui Marius Constantin, potrivit digisport.ro.

La pauză, Șumudică i-a introdus pe Omrani și Păun, iar CFR Cluj a fost echipa mult mai periculoasă în partea secundă. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Costache, intrat și el în repriza a doua. În minutul 72, atacantul de la CFR s-a strecurat excelent în spatele apărării adverse și a trimis periculos, dar pe lângă poarta lui Pigliacelli.


CITEŞTE ŞI: Rapid revine în Liga 1 după şase ani

Universitatea Craiova a terminat cele 90 de minute fără șut pe spațiul porții, iar după 0-0 în timpul regulamentar s-a trecut direct la loviturile de departajare. De la CFR Cluj au ratat Păun și Omrani (ambele șuturi apărate de Pigliacelli), în timp ce la Universitatea Craiova au marcat toți cei patru jucători: Gustavo, Găman, Cicâldău și Markovic.

Astfel, Universitatea Craiova începe sezonul cu un trofeu, în timp ce Marius Șumudică ratează primul obiectiv la CFR Cluj. Pentru Marinos Ouzounidis este deja al doilea trofeu la formația olteană, după Cupa României.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.