AcasăPOLITICĂSiminica Mirea (PSD Olt), despre „Sprijin pentru România”: Acest nou set de...

Siminica Mirea (PSD Olt), despre „Sprijin pentru România”: Acest nou set de măsuri are în vedere anticiparea și contracararea efectelor crizei economice

spot_img
- Ştirea ta -spot_img

Senatorul PSD Olt Siminica Mirea a vorbit despre programul „Sprijin pentru România”, un pachet de măsuri lansat de social-democraţi ce vizează, printre altele, combaterea creşterii preţurilor.

„Sprijin pentru România – acest pachet de măsuri social-economice, al cărui conținut este în proporție de peste 95% al Partidului Social Democrat, incluzând chiar și titlul, demonstrează, în mod clar, cât de importantă este prezența noastră la guvernare. Acest program care vizează combaterea creșterii prețurilor nu ar fi existat astăzi, dacă PSD nu și-ar fi asumat intrarea la guvernare într-o situație dificilă țării noastre. Asemănător și celorlalte soluții inițiate și propuse de PSD în Guvern”, a declarat Siminica Mirea.

Parlamentarul oltean a explicat care sunt beneficiile programului „Sprijin pentru România”.

„Acest nou set de măsuri are în vedere anticiparea și contracararea efectelor crizei economice, prin intermediul susținerii producției, atât agricole, cât și industriale prin: stimularea investițiilor cu impact major; suplimentarea finanțărilor destinate investițiilor publice; încurajarea procesării produselor agricole prin acordarea unei prime de 10% din valoarea produselor agricole procesate; finanțări pentru IMM-uri ale căror lanțuri de producție au fost afectate de războiul din Ucraina. În plus de acestea, se majorează cu peste 40% alocația lunară de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități și crește alocația zilnică de hrană și a sumelor pentru îmbracăminte, încălțăminte și rechizite necesare copiilor din centre de plasament. Rămânem aceeași oameni pe care i-ați cunoscut. Orice demers în sprijinul cetățeanului este PRIORITAR!”, a transmis Siminica Mirea.

CITEŞTE ŞI: Cioloş îşi face un nou partid

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri