AcasăPOLITICĂSiminica Mirea (PSD): Cerem președinților celor două camere, să găsească soluții urgente,...

Siminica Mirea (PSD): Cerem președinților celor două camere, să găsească soluții urgente, astfel încât toți parlamentarii, să-și poată exercita votul constituțional, inclusiv cei care se află în carantină

spot_img

Senatorul PSD Olt, Siminica Mirea, spune că Guvernul Cîţu trebuie să plece, în urma moţiunii de cenzură ce va fi votată marţi.

Ea face un apel la conducerea Parlamentului ca toţi senatorii şi deputaţii să fie lăsaţi să voteze, chiar şi cei aflaţi în carantină din cauza COVID-19.

„Alături de colegii mei social democrați, vom vota la vedere moțiunea de cenzură de mâine! Cerem, de asemenea, președinților celor două camere, să găsească soluții urgente, astfel încât toți parlamentarii, să-și poată exercita votul constituțional, inclusiv cei care se află în carantină din motive legate de pandemia COVID. Actuala guvernare trebuie demisă imediat! Amânarea acestui act va adânci și mai mult situația în care România se află”, a declarat Siminica Mirea.

Senatorul oltean a adăugat că ţara nu mai poate fi condusă nicio clipă de oameni iresponsabili și indiferenți, care prin deciziile luate au generat efecte grave, într-o perioadă atât de scurtă.

„Creșterea alarmantă a prețurilor sărăcește țara și generează totodată o inflație galopantă- +65% la gaze, +45% la electricitate, +54% la combustibili, + 14% la alimentele de bază și +25% la medicamente. Criza și dezastrul sistemului medical românesc: actuala guvernare nu a oferit nicio secundă sprijin unităților spitalicești în plin val 4 al pandemiei. Regăsim, la peste un an de pandemie, spitalele nepregătite: medicamente insuficiente, paturi în secțiile ATI insuficiente, iar cadrele medicale care depun eforturi uriașe sunt depășite, iar în sprijinul lor nu vine nimeni! Și cu toate acestea, resursele financiare nu sunt gestionate atent și alocate unităților care necesită învestiții urgente. Acest haos trebuie să înceteze, mâine, prin votul moțiunii de cenzură! România și cetățenii săi au dreptul la un trai mai bun!”, a conchis Siminica Mirea.

CITEŞTE ŞI: Votul moţiunii: Cîţu spune că se poate negocia orice cu oricine, inclusiv cu PSD

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri