AcasăACTUALSe reiau internările la Secția Medicină Internă a Spitalului Județean Târgu Jiu

Se reiau internările la Secția Medicină Internă a Spitalului Județean Târgu Jiu

spot_img

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu anunță că începând de mâine se vor relua internările la Secția Medicină Internă I (clădirea situată pe strada Progresului), acolo unde pe data de 21 ianuarie, anul acesta, a fost depistat un focar de Covid. 

Purtătorul de cuvânt al instituției, Mihaela Țicleanu, a menționat că vor fi internate, la fel ca și până acum, doar cazurile urgente.

„Reamintim, că pe data de 21 ianuarie 2022, în Secția Medicină Internă I, din cadrul SJU Târgu-Jiu, a fost depistat un focar de infecție SARS CoV-2, atât în rândul personalului secției, cât și în rândul pacienților internați. În perioada în care internările au fost suspendate, în această secție au fost luate toate măsurile necesare de limitare a focarului de coronavirus”, a menționat Țicleanu.

CITEȘTE ȘI: Acord între România și Italia pentru operații ale copiilor care se nasc cu malformații cardiace

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri