AcasăADMINISTRAŢIESchimbarea la faţă a oraşului Balş. Parcuri modernizate, în mai multe cartiere

Schimbarea la faţă a oraşului Balş. Parcuri modernizate, în mai multe cartiere

spot_img
- Ştirea ta -spot_img

Două dintre zonele preferate de părinții și bunicii din Balş, pentru petrecerea timpului liber și relaxare alături de copii și nepoți, au fost modernizate și reamenajate de administraţia locală, astfel încât să corespundă cerințelor actuale.

Primarul oraşului, Cătălin Rotea, a anunţat că până la finalul săptămânii, un nou parc va fi dat în folosinţă, după reabilitare.

„Dacă pe data de 1 Decembrie am dat în folosință parcul din fața Liceului Teoretic Petre Pandrea, iată că până pe 1 Mai vom avea finalizate lucrările și în părculețul situat vizavi de Lidl, cu speranța că astfel bălșenii se vor bucura de vremea frumoasă, într-un spațiu adecvat, în care le va face plăcere să se plimbe și să profite de momentele petrecute cu prietenii sau familia”, a transmis Rotea.

Totodată, se continuă seria investițiilor în reorganizarea urbană a Balșului cu Parcul Balta Gării, unde lucrările vor începe luna viitoare, iar pentru modernizarea Parcului Central, Parcului de la Gengea și a tuturor spațiilor din zonele aferente blocurilor au fost demarate studiile de fezabilitate.

CITEŞTE ŞI: Gheorghe Flutur şi-a pus fiica în conducerea ANCOM. Salariul nu este public

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri