AcasăACTUALSchimb de replici acide, la ședința de consiliu local, din cauza „Zilelor...

Schimb de replici acide, la ședința de consiliu local, din cauza „Zilelor Craiovei”

spot_img

Evenimentele dedicate „Zilelor Craiovei” a stârnit nemulțumiri în rândul consilierilor municipali liberali, aceștia votând împotriva proiectul privind organizarea acestor acțiuni, la ședința de joi. Consilierii din partea PNL nu sunt de acord cu manifestarea, considerând că mesajul acesteia este unul electoral, mai ales dacă în municipiu vor ajunge parlamentarii social democrați.

Consilierul liberal, Flavius Sirop, a menționat că prin organizarea manifestărilor sub actuala formă, mesajul este unul electoral. Acesta nu a pierdut ocazia să le reamintească celor din PSD despre situația de după alegerile europarlamentare, cunoscut fiind faptul că în municipiul Craiova, social democrații s-au aflat pe locul al doilea, după Alianța USR-PLUS.

„Aruncăm pe fereastră cu banii craiovenilor, îi folosim pentru distracții efemere. De 110.000 de euro, cât alocați pentru aceste manifestări, se puteau face multe alte lucruri utile pentru oraș. Nu vom vota acest proiect. Ați rămas ancorați într-o logică a trecutului, într-o perioadă a serbărilor populare cu mici și bere, dar iată că electoratul v-a demonstrat din nou că nu mai este interesat de așa ceva. Ceea ce faceți dumneavoastră, cu aceste manifestări, este campanie electorală. Vă recomandăm, ca pe viitor, să organizați aceste festivaluri în baza unor sponsorizări. Se pot face”, a spus Sirop.


„S-a transformat, evenimentul dedicat Zilelor Municipiului Craiova, încă din 2012, într-o ocazie de campanie electorală pentru PSD, în Craiova”, a completat consilierul liberal Mărinică Florescu.

Nici liberalul Marian Vasile nu este de acord cu modul în care se organizează „Zilele Craiovei”, sfătuindu-i pe colegii social democrați să nu mai politizeze evenimentul invitând parlamentari în municipiu în această perioadă.„Nu suntem de acord, nu ați reușit decât să faceți un bâlci din acest eveniment, programul nefiind adaptat la realitate. Până în 2012, Zilele Orașului Craiova se făceau fără bani și mai mult decât atât sper să nu transformați, din nou, acest eveniment într-o campanie electorală, după obiceiul pe care vi l-ați făcut, în sensul de a invita parlamentari PSD, pe doamna Olguța și mai știu eu ce”, a spus Vasile.

În replică, edilul Craiovei, Mihail Genoiu, a menționat că prin achiziția serviciilor de organizarea evenimentului se asigură transparență în privința cheltuirii banilor.


„La 1 iunie 1475, a fost atestat documentar orașul Craiova. De aici încolo, eu nu știu la ce campanie vă referiți. Au început niște alegeri și nu am aflat eu?! Nu vorbim de nicio campanie electorală. Când s-au făcut Zilele Craiovei în asociere și cu sponsorizări, ați criticat de fiecare dată. În urma tuturor discuțiilor legate de acest subiect am ajuns la concluzia să facem o licitație pentru achiziția serviciilor de organizare a evenimentului, ceae ce este foarte transparent. Pentru a compensa cheltuielile, tot ce înseamnă sumele rezultate din închiriere a domeniului public, mă refer la comercianți, vor reprezenta venituri la bugetul local. Mai transparent de așa, eu nu știu cum să fac. Dacă doriți sponsorizări, când o să veniți la conducerea primăriei, faceți cu sponsorizări. Eu nu accept. La sponsporizări accepți ceea ce ți se dă, ori așa punem noi condiții”, a conchis Genoiu.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri