AcasăACTUALS-a semnat autorizația de construire pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești

S-a semnat autorizația de construire pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești

spot_img

Autorizația de construire pentru tronsonul 4 (km 89+300 – km116+500) din drumul expres Craiova – Pitești și a drumurilor de legătură a fost emisă miercuri, anunță reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

Valoarea lucrărilor autorizate este de 389.240.840,00 lei, fără TVA.

„Astfel, se autorizează execuția lucrărilor numai în culoarul expropiat prin Hotărârea nr. 469 din 11 iunie 2020. Amintim că această autorizație este în conformitate cu documentul de autorizare emis în prealabil de CTE CNAIR și valabilitatea ei se întinde pe toată perioada implementării proiectului. Lucrările de artă, la podurile pentru drumul de legătură, la pasajul pentru nodul rutier, precum și cele de colectare și evacuare a apelor pluviale, hidotehnice și de siguranța circulației reprezintă o parte importantă din acțiunile ce urmează a fi executate conform acestei autorizații”, informează CNAIR.


Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, termen calculat de la data începerii efective a lucrărilor.

CITEȘTE ȘI: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică în patru județe din Oltenia. Ploi, vânt și izolat grindină

 

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri