AcasăACTUALRomânii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani se vor...

Românii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar. Ce perioadă vor sta în unitate

spot_img

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a spus că românii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar, în care 4 luni vor sta în unitate.

Vasile Dîncu a vorbit, miercuri seara, despre proiectul unui stagiu militar voluntar, scrie Mediafax.

Ideea acestui stagiu a apărut după ce au fost observate în reacțiile pe social media, unde experții Ministerului Apărării au observat că există o dorință a unor oameni de a avea o pregătire militară minimă.


„Avem în transparență în această toamnă cred că o să reușim să trecem în Parlament un proiect de lege pentru stagiu militar voluntar. Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, în funcție și de armă, de specialitate. Stai în unitate. Evident ai echipament gratuit, primești și o soldă, nu am stabilit sumele exact”, a spus ministrul Apărării, la Antena 3.

Sumele pentru soldă vor fi cuprinse, cel mai probabil, între 1.500 și 2.000 de lei pe lună, iar la finalul stagiului militar există și posibilitatea ca absolventul să primească trei salarii medii, ca primă pentru înscriere.

Cei care se vor putea înscrie la stagiul militar voluntar trebuie să aibă între 18 și 35 de ani.


Dîncu a mai spus că cei care vor finaliza stagiul militar voluntar se vor putea înscrie în Armată, având o șansă în plus: „Noi vom folosi această șansă pentru a selecționa oamenii foarte buni pentru ofițeri, subofițeri, pentru maiștri militari. Este o ocazie extraordinară să vezi oamenii care au vocație sau un talent deosebit, care au dorință”.

CITEȘTE ȘI: Ciucă, discurs fără înţeles: ”Cred că această activitate trebuie să fie una cât se poate de simplă, cât se poate de transparentă, pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi trebuie să o complicăm prin cuvinte și prin expresii” | Fragmentul, scos din transcript

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri