AcasăACTUALRomânia afectată de inundaţii: Drumuri sub ape, sate afectate de viituri

România afectată de inundaţii: Drumuri sub ape, sate afectate de viituri

spot_img

Mai multe zone din judeţul Teleorman au fost inundate, în ultimele două zile, din cauza ploilor puternice, iar pe Drumul European 70 nivelul apei ajunge la 30 de centimetri. Afectate de inundaţii sunt 70 de gospodării, de unde pompierii scot apă continuu. Totodată, o viitură formată sâmbătă după o rupere de nori a măturat trei comune din Munţii Sebeşului, judeţul Alba, provocând pagube uriaşe localnicilor. Momentul în care apa amestecată cu noroi a ajuns într-unul dintre sate a fost filmat de un localnic.

Cele mai afectate zone sunt Drăgăneşti Vlasca şi Orbeasca, iar pe drumul european 70, în dreptul localităţii Drăgăneşti Vlasca, se circulă cu dificultate, apa continuând să acopere carosabilul după o zi de eforturi ale pompierilor militari.

Râul Câlniştea este principalul factor de risc în zona Drăgăneşti Vlasca şi pentru că acolo nu s-au făcut lucrări de întărire a malurilor, apa afectează locuinţele oamenilor în fiecare an.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, munca pompierilor teleormăneni continuă în ritm alert şi de două zile se lucrează la scoaterea apei din gospodăriile oamenilor.

„La intersecţia drumurilor DJ 503 si E 70 (DN 6) o lamă de apă de aproximativ 30 centimetri traversează carosabilul, îngreunând circulaţia. Pentru fluidizarea traficului în zonă, acţionează echipajele specializate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman”, a spus Gelu Dragomir.

În plus, nivelul apei pe Drumul European 70 este în creştere. Fluidizarea traficului rutier este asigurată de poliţiştii rutieri prezenţi la faţa locului. Pe DN 6, în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, circulaţia este dirijată pe un singur sens.


Având în vedere ultimele atenţionări meteorologice, pentru cetăţenii cu autoturisme mici, poliţiştii recomandă ruta ocolitoare Drăgăneşti Vlaşca – Comoara – Videle – Ghimpaţi.

Momentul în care o viitura face prăpăd în trei comune din Alba

O viitură formată după o rupere de nori a măturat trei comune din Munţii Sebeşului, judeţul Alba, provocând pagube uriaşe localnicilor. Momentul în care apa amestecată cu noroi a ajuns într-unul dintre sate a fost filmat de un localnic, transmite MEDIAFAX.

Un localnic din satul Pianu de Sus, judeţul Alba, a filmat, sâmbătă, momentul în care viitura care a distrus gospodăriile a sute de localnici, din trei comune, a ajuns chiar la poarta lui.

Bărbatul a postat imaginile pe Facebook.

Potrivit bilanţului făcut de autorităţi, după retragerea apelor, în satul Pianu de Sus au fost 70 de locuinţe şi beciuri inundate.

Au fost evacuate 50 de persoane, dintre care 10 au fost transportate de SMURD la spital.

De asemenea, 10 maşini au fost luate şi distruse de viitură şi au fost inundate 100 de hectare de terenuri agricole.

Cod galben şi PORTOCALIU de inundaţii pe Dunăre. Zonele afectate

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pe Dunăre, de miercuri până pe 15 iunie, iar pentru intervalul 8 – 13 iunie avertizarea este cod portocaliu.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 5 iunie ora 600 – 15 iunie ora 16.00 intră în vigoare o avertizare cod galben pe Dunăre: sector aval de S.H.E.N. Portile de Fier – Zimnicea (judeţele Mehedinti, Dolj, Olt şi Teleorman), sector aval Isaccea şi ȋn Delta Dunării (judeţul Tulcea), iar în perioada 8 iunie ora 6:00 – 15 iunie ora 16:00 pe Dunăre: sector aval Zimnicea – Isaccea (judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea).

De asemenea, în intervalul 8 iunie ora 6:00 – 10 iunie ora 16:00 va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu pe Dunăre: sector aval Gruia – amonte Zimnicea (judeţele Mehedinti, Dolj, Olt şi Teleorman), iar din 10 iunie ora 6:00 – până pe 13 iunie ora 16:00 pe Dunăre: sector aval Calafat – amonte Giurgiu (judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu) şi Cernavodă – Hârşova (judeţul Constanţa).

Hidrologii anunţă creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de apărare.

mediafax.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri