AcasăACTUALRomâni arestați preventiv pentru trafic de migranți

Români arestați preventiv pentru trafic de migranți

spot_img

48 de cetățeni  din Pakistan, India  şi Bangladesh, care intenţionau să iasă ilegal din Romania, au fost depistați poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş. În cadrul acţiunii au fost identificaţi şi patru cetățeni români, călăuze ale  migranţilor, care au fost arestați preventiv, fiind cercetați pentru trafic de migranţi.

În data de 5 decembrie, în jurul orei 00.30, în apropierea unei parcări situate pe DJ691, între localitățile Giarmata și Pișchia, județul Timiș, poliţiştii de frontieră au observat mai multe persoane ascunse în vegetaţie.

În acelaşi timp, dintr-un autoturism înmatriculat în județul Vâlcea, care staţiona în parcare, au coborât trei bărbaţi care s-au deplasat la un automarfar,  aflat în aceeaşi locaţie.

Doi dintre ei au deschis prelata camionului, moment în care toate persoanele ascunse în vegetație s-au urcat în remorca automarfarului, iar cel de-al treilea s-a urcat în dreapta șoferului vehiculului de mare tonaj.

Automarfarul și autoturismul s-au pus în mişcare pe autostrada A1, în direcția Nădlac, fiind oprite la Km 513 de către echipajele poliției de frontieră, şi apoi escortate la sediul poliției de frontieră pentru control amănunțit și cercetări.

„În urma verificărilor, s-a constatat că în interiorul automarfarului erau 48 de cetățeni din India, Pakistan şi Bangladesh, cu vârste între 18 şi 34  ani, 33 dintre ei având documente temporare de identitate emise de autorităţile române pentru solicitanţii de azil.

În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră i-au reţinut pe cei doi bărbaţi din autoturism care au facilitat urcarea migranţilor în automarfar, precum și pe șoferul și pasagerul camionului, toți patru fiind cetățeni români cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani”, informează Poliția de Frontieră.

Românii care au sprijinit grupul de migranţi, sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar  pe numele lor, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

CITEȘTE ȘI: Şofer din Gorj, luat de radar în Olt. Cu ce viteză circula

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri