Circulația a fost restricționată pe autostrada A10 Sebeș – Alba Iulia – Turda, în apropiere de municipiul Alba Iulia. Carosabilul este afectat de o alunecare de teren, iar pe banda de urgență au apărut fisuri, la doi ani de la inaugurare.
Restricțiile sunt de la km 16, sensul Alba Iulia – Aiud, în drept cu ieșirea spre Alba Iulia Nord. Fisurile au apărut pe banda de urgență, fiind restricționată și prima bandă de mers.
CITEŞTE ŞI: Un nou sistem de facturare pentru clienții Hidroelectrica. Anunţul companiei
Este vorba despre o tasare a carosabilului provocată de o alunecare de teren. În zonă sunt și restricții de viteză, la 60 km/h.
Precizările Companiei de Drumuri
Reprezentanții CNAIR spun că firma italiană (Pizzarotti – n.r.) care a executat lucrările la tronson va trebui să plătească reparațiile, pentru că segmentul de autostradă este în garanție.
„Trebuie să se miște foarte repede, să nu întrerupă circulația acolo” și ”să ne spună de ce s-a întâmplat această situație: dacă e execuție proastă, dacă sunt probleme neidentificate în faza de proiectare, să explice și cauza pentru care s-a ajuns în această situație și să intervină rapid”, a spus Alin Serbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru digi24.ro.
În opinia sa, autostrada ”nou-nouță” de aproape 2 ani ”n-ar fi trebuit să pățească ce păteste acum, să apară această alunecare de teren”.
articolul complet, la Alba 24