AcasăPOLITICĂReprezentanţii Azomureş, întâlnire cu ministrul Agriculturii

Reprezentanţii Azomureş, întâlnire cu ministrul Agriculturii

spot_img

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Azomureș, în contextul dificultăților semnalate de conducerea executivă a companiei, din cauza prețului ridicat la gaze naturale și energie electrică.

Politicianul PSD Olt a vorbit despre măsurile pe care Guvernul le pregăteşte pentru sprijinirea fermierilor şi unităţilor din industria alimentară.

„Mă preocupă în permanență identificarea soluțiilor pentru a menține producția agricolă la un nivel care să asigure necesarul de consum al populației, la prețuri rezonabile. Fertilizanții au un rol important în asigurarea unui randament ridicat al culturilor. La nivelul Executivului, se lucrează la un pachet de măsuri de sprijin, atât pentru populație cât și pentru companii și am propus deja o serie de soluții pentru sprijinirea fermierilor și unităților din industria alimentară. De asemenea, în bugetul Ministerului Agriculturii, am prevăzut sume importante pentru aplicarea unor măsuri complementare, astfel încât fermierii să fie cât mai puțin afectați de creșterile de prețuri la energie și gaze naturale și să poată continua să producă suficient pentru piața internă”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Din partea Azomureş a fost prezent Harri Kiiski, CEO.

„Apreciem deschiderea pentru dialog și eforturile care se fac pentru a sprijini fermierii în această perioadă. Agricultura românească trebuie să își păstreze competitivitatea, fiind unul dintre motoarele economiei naționale. Din păcate, lipsa îngrășămintelor românești de pe piață creează dificultăți de aprovizionare fermierilor. Ianuarie și februarie sunt lunile în care produsele Azomures ajung de obicei la fermieri pentru sezonul de primăvară. Indisponibilitatea îngrășămintelor va duce la randamente mai mici și la prețuri mai mari la alimente. Prețurile îngrășămintelor sunt ridicate la nivel internațional și, de asemenea, Comisia Europeană declară că producția mai scăzută de îngrășăminte la nivel continental va avea ca rezultat prețuri mai mari la alimente”, transmite Azomureş.

CITEŞTE ŞI: Fermierii și companiile din industria agroalimentară, susţinute în criza facturilor. Ce spune ministrul Agriculturii

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri