Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, arată spre ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, pe care îl face responsabil pentru „taxa pe soare”, adică taxarea românilor care deţin panouri fotovoltaice.
Social-democratul arată că liberalul de la Energie a ales să transpună o directivă europeană „la modul imperativ” deşi legislaţia europeană viza doar o recomandare.
CITEŞTE ŞI: Românii cu fotovoltaice ar putea fi obligați să plătească pentru ce produc și consumă
„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce?? De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare? Asta în timp ce europarlamentarii PSD propun și primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurior și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW. Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW. Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a transmis Radu Oprea, pe pagina sa de Facebook.
USR acuză Guvernul PSD-PNL că a emis în seara de dinaintea vacanței de Ziua Națională o ordonanță de urgență care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare.
Potrivit USR, taxa vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.