Temperaturile vor fi în general mai mari decât cele normale, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.
Săptămâna aceasta, până pe 25 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Director general al ANM avertizează că România va fi lovită de un val canicular la sfârşitul săptămânii şi spune că seceta pedologică s-ar putea extinde.
„Ne aşteptăm ca valul de căldură să atingă vârful intensităţii în special la sfârşitul acestei săptămâni, începând de vineri, sâmbătă, duminică, chiar şi în primele două zile din săptămâna următoare.
Dacă astăzi contăm pe o vreme frumoasă, cu valori de temperatură situate între 22 şi 31 de grade Celsius, suportabile, de mâine ne apropiem de pragul unei zile de caniculă, cu 34 de grade Celsius în partea de vest, sud-vest şi sud a ţării. De asemenea, miercuri atingem pragul de caniculă, 35-37 grade, iar joi vorbim de temperaturi care să depăşească 37-38 grade la umbră. În acest condiţii, este posibil ca temperaturile resimţite să fie mult mai mari, 39-40 grade Celsius, chiar şi peste.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, ar putea fi doar averse locale, neînsemnate cantitativ, în zona de munte sau în nordul, nord-estul ţării, situaţie în care fenomenul de secetă pedologică, de lungă durată şi de o intensitate deosebită, este posibil să se intensifice şi să se extindă şi în alte zone, unde acum înregistrăm aprovizionare satisfăcătoare. Cel puţin în următoarele 10 zile, precipitaţiile vor fi insuficiente şi nu pot compensa nevoia acută de apă”, a declarat Elena Mateescu la România TV.
CITEȘTE ȘI: Titularizare 2022 | S-au afişat primele rezultate, doi candidaţi din Olt au luat nota maximă
Săptămâna 25 iulie – 01 august
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud vestul teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Săptămâna 01 august – 08 august
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales la munte.
Săptămâna 08 august– 15 august
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile.