Un bărbat din localitatea Vadu a fost prins sub malul de pământ în timp ce lucra la fântână. Potrivit primelor informații, malul de pământ s-a surpat.
Incidentul s-a petrecut în satul Vadu, comuna Râu de Mori.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, bărbatul este conștient, dar nu se poate ajunge la el până ce la fața locului nu sosesc și pompierii.
Pacientul de la Vadu este prins sub pietriș în fântână la o adâncime de aproximativ 9 metri. Este conștient, se comunică cu el, iar echipajele de prim-ajutor încearcă extragerea lui.