AcasăADMINISTRAŢIEPrimăria construieşte patru şcoli noi în Slatina

Primăria construieşte patru şcoli noi în Slatina

spot_img

Patru noi corpuri de şcoală vor fi construite începând cu acest an, la tot atâtea unităţi de învăţământ din Slatina.

Anunţul a fost făcut de viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, în cadrul emisiunii „Reporter 24”.

CITEŞTE ŞI: 80 de cupluri care au 50 de ani de căsătorie, premiate de Primăria Slatina. Viceprimar: Este un record

„Vă pot spune că o prioritate, şi în acest an, rămâne pentru noi educaţia. Vrem să investim, ca în fiecare an. Vrem să investim în viitorul copiilor noştri, pentru că ei trebuie să aibe toate dotările, să nu le lipsească nimic din şcoli, pentru a avea performanţă. Sigur,din discuţiile pe care le-am avut cu domnul primar, vom avea patru noi corpuri de şcoală în patru unităţi de învăţământ. Mă refer aici la Şcoala „Eugen Ionescu”, Şcoala „Ştefan Protopopescu”, Şcoala „Constantin Brâncoveanu” şi Şcoala „George Poboran””, a declarat Vîlceleanu.

El a adăugat că municipalitatea intenţionează să creeze condiţiile astfel încât toate cursurile şcolilor din municipiu să se desfăşoare într-un singur schimb, dimineaţa.

„Vor fi foarte multe avantaje şi după finalizarea acestor investiţii, vrem să ducem învăţământul doar în prima parte a zilei, să fie toţi copiii în schimbul unu. În partea a doua a zilei e foarte greu pentru elevi, vin obosiţi acasă şi nu mai au timp să înveţe”, a mai spus Gigi Vîlceleanu.

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri