Connect with us

ACTUAL

VIDEO: Şeful PNL Olt, Liviu Voiculescu, afirmaţie controversată. Susţine introducerea de “privilegii” pentru cei vaccinaţi

Publicat

în

Preşedintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, a făcut în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune o afirmaţie care stârneşte controverse. Ulterior a detaliat, vorbind chiar de o iniţiativă legislativă, dar „după consultări“.

Senatorul liberal Liviu Voiculescu, aflat la primul mandat de parlamentar, a afirmat cu o zi în urmă, într-o emisiune la postul local de televiziune Olt TV, că persoanele care se vaccinează, şi care, astfel, „şi-au asumat nişte riscuri“, ar fi normal să aibă şi beneficii suplimentare.

„Trebuie cu toţii să înţelegem că traversăm o perioadă critică, traversăm un al treilea val al acestei epidemii. Mulţumim lui Dumnezeu, vaccinarea merge bine şi chiar astăzi am sărit de 3 milioane de doze şi trebuie încurajată vaccinarea şi trebuie… Şi am discutat şi la şedinţa Biroului Executiv de luni, trebuie cumva stimulată vaccinarea şi cei care sunt vaccinaţi să aibă anumite beneficii faţă de cei care nu s-au vaccinat. Pentru că nu este normal ca eu, sau dumneavoastră, sau alţii care s-au vaccinat, să-şi asume nişte riscuri făcând aceste vaccinuri şi ceilalţi să nu se vaccineze şi să aibă aceleaşi drepturi ca unul vaccinat. Trebuie făcută o mică diferenţiere, evident, fără restricţii ale celorlalţi sau a le afecta drepturi fundamentale“, a declarat Voiculescu la postul local de televiziune Olt Tv.


Afirmaţia a venit în contextul în care senatorul vorbea despre restricţii şi despre decizia Guvernului de a da libertate autorităţilor locale să decidă măsurile restrictive atunci când rata de infectare creşte.

Ulterior parlamentarul şi-a nuanţat poziţia. Deşi în intervenţia iniţială a afirmat că discuţia ar fi avut deja loc în Biroul Executiv, acum senatorul spune că trebuie să se consulte cu colegii înainte de a-şi asuma un demers legislativ.

„M-am referit în primul rând la accesibilitate, avem exemple, avem ţări, în primul rând Israel, unde cei vaccinaţi pot să meargă la mall-uri, pot să meargă la spectacole, pot să meargă la film… Ceva în sensul ăsta, dar nu este o discuţie aprofundată. Am fost întrebat dacă aş propune asta ca şi discuţie şi am spus că da, eventual aş iniţia o discuţie în sensul ăsta în Birou, nu că a fost discuţia, deci, e întors un pic…“, a declarat Liviu Voiculescu pentru „Adevărul“.


Confruntat cu declaraţia iniţială, senatorul a continuat: „Da, am zis?! Noi n-am discutat asta în cadru oficial, dar, mă rog, dacă asta a fost exprimarea mea… Deci este poziţia mea, în sensul că cei vaccinaţi ar trebui să aibă anumite beneficii, fără a-i limita pe ceilalţi sau a le leza anumite interese“, a mai spus senatorul.

O eventuală iniţiativă legislativă va fi adoptată, însă, după ce va găsi sprijin în rândul colegilor de partid, a mai spus Voiculescu. „Întâi să discut cu colegii mei şi apoi vedem calea de urmat. Noi suntem un partid liberal şi putem să n exprimăm părerile, dar, v-am spus, orice hotărâre privind iniţierea unui demers legislativ se va lua conform statutului şi în cadrul organismelor noastre statutare. Asta nu înseamnă că eu nu pot să spun ce gândesc sau opinia mea“, a precizat senatorul.

Liviu Voiculescu s-a vaccinat, alături de colegul său de partid, deputatul Gigel Ştirbu, în prima zi în care s-a permis vaccinarea în etapa a aII-a, în 18 ianuarie 2021, la un centru de vaccinare din Slatina. Reacţiile, atunci, au fost diverse, de la felicitări pentru că astfel îi încurajează şi pe ceilalţi să se vaccineze, până la critici pentru că cei doi parlamentari s-au grăbit să primească vaccinul, deşi mii de olteni din categorii vulnerabile nu reuşeau să se programeze.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

LISTA ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, ACTUALIZATĂ. Grecia trece în zona galbenă, Croaţia şi Austria în zona roşie

Publicat

în

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de joi actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.

Cele mai importante modificări sunt următoarele:

în zona roșie au intrat: Croația, Letonia, Austria, Bosnia Herțegovina, Noua Caledonie, Gibraltar, Saint Vincent și Grenadine și Curacao;


în zona galbenă au intrat:

din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Grecia, Cipru, Norvegia Liechtenstein, Kazahstan, Azerbaidjan, Jamaica, Fiji, Sri Lanka, Jersey și Anguilla;

din zona verde, în urma creșterii incidenței: România, Slovacia, Luxemburg, Groenlanda, Canada, Singapore și Sao Tome și Principe;


în zona verde au intrat: Portugalia, Islanda, Japonia, Monaco, Liban, Irak, Eswatini, Timorul de Est și Insulele Virgine Britanice.

Totodată, este  crescută vârsta de la care sunt exceptați de la măsura carantinării și obigativității prezentării unui test RT-PCR copiii, de la 6 la 12 ani.

Lista State cu risc epidemiologic ridicat_rosu si galben_23 09 2021

CITEŞTE ŞI: Un bărbat din Olt, amendat de poliţie pentru că nu avea buletinul la el, a obţinut în instanţă înlocuirea amenzii cu avertisment

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Spitalul din țară unde toți angajații nevaccinați vor fi testați la fiecare trei zile

Publicat

în

Toţi angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad care nu sunt vaccinaţi, aproximativ 1.400, vor fi testaţi pentru infecţia cu SARS-CoV-2 la fiecare trei zile, a decis conducerea unităţii medicale.

Măsura va fi aplicată începând de luni “pentru a preveni şi reduce riscul îmbolnăvirii şi răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul instituţiei”, scrie Agerpres.


Vor fi folosite teste de tip antigenic, iar angajaţii nu vor trebui să plătească pentru procedură.

“Am luat această măsură pentru a evita îmbolnăvirea personalului medical şi a pacienţilor. Testarea se va efectua cu teste rapide, de tip antigenic şi doar pentru personalul nevaccinat. Această măsură va fi menţinută la nivelul instituţiei până când incidenţa cazurilor noi va ajunge la mai puţin de 1,5 la 1.000 de locuitori”, a declarat dr. Lenuţa Timiş, director medical al spitalului.

SCJU Arad are aproximativ 2.200 de angajaţi, din care în jur de 1.400 nu sunt vaccinaţi.


CITEȘTE ȘI: Testări RT-PCR cu eliberarea rezultatelor în aceeași zi la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

PROIECT. Orice act sexual cu un minor de sub 14 ani va fi încadrat la infracțiunea de viol

Publicat

în

Parlamentarii USR-PLUS au depus un proiect de lege ce presupune că un act sexual cu un minor sub 14 ani va fi încadrat direct la infracțiunea de viol.

Paralamentarii USR-PLUS au depus depus un proiect de lege în Parlament care propune ca orice act sexual cu un minor sub 14 ani să fie încadrat direct ca infracțiune de viol.
Această inițiativă are rolul de a elimina situațiile când agresorii minorilor au primit pedepse cu suspendare, scrie româniatv.net.

„Odată ce această lege va fi adoptată în România, automat orice act sexual cu un minor sub 14 ani va fi considerat viol, cu o singură excepție, când între cei doi există o diferență de 3 ani. Dacă până acum aveam condamnări doar pentru 3.000 de cazuri din 18.000 de sesizări ale unor infracțiuni sexuale cu victime minore, condamnări pentru infracțiuni mai puțin grave, precum actul sexual cu un minor, odată cu adoptarea acestei legi va crește și gravitatea pedepselor prin încadrarea diferită a faptelor”, declară Andrei Lupu, deputat USR PLUS și membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, citat în comunicatul de presă.

Majoritatea faptelor penale care presupun acte sexuale cu un minor au fost încadrate ca acte sexuale consimțite și nu ca infracțiune de viol. De asemenea, legea din România prevede că doar atunci când urme de violență, fapta poate fi încadrată ca infracțiune de viol, însă în lipsa urmelor de agresiune fizică, actul sexual cu un minor se consideră consimțit.

„În continuare, ​​3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite, ceea ce reflectă o realitate cruntă a modului în care șansele copiilor la dreptate sunt diluate în deciziile judecătorești. Practica europeană aplică deja pedepse mai aspre agresorilor care abuzează sexual un minor sub 15 ani, exemple fiind Germania și Franța”, afirmă și Anca Dragu, senatoare USR PLUS și președinta Senatului.

Conform parlamentarilor USR-PLUS în ultimii 5 ani, au existat 2.037 de dosare penale care vizează infracțiunea de act sexual cu un minor, iar în aproximativ 50% dintre cazuri, victimele au avut vârsta sub 15 ani.

CITEȘTE ȘI: Cîţu spune că se poate desfăşura Congresul PNL: ,,Avem recomandare de la specialiști”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.