Connect with us

POLITICĂ

VIDEO. Primarul din Deveselu, mort din cauza COVID-19, reales în funcţie

Publicat

în

La Deveselu, Ion Aliman, candidatul PSD, care în urmă cu o săptămână a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus, a câştigat alegerile.

Din 1.600 de alegători care şi-au expimat votul, 1.020 l-au votat pe Aliman. PSD câştigă şi Consiliul Local, astfel că viceprimarul care va îndeplini atribuţiile de primar până la organizarea alegerilor parţiale va fi PSD.

Ion Aliman a încetat din viaţă pe patul Spitalului Colentina, unde se afla internat în urma unor complicaţii după infectarea cu virusului Sars-Cov2. El avea 57 de ani. Aliman fusese confirmat cu noul coronavirus, la începutul lunii septembrie, când a fost internat la Spitalul Municipal Caracal.


Ulterior, la cererea familiei, el a fost transferat la Spitalul Colentina din Capitală. Ion Aliman era primar al comunei Deveselu din anul 2012, iar la alegerile din 27 septembrie candida pentru al treilea mandat.

Duminică, după aflarea rezultatelor, zeci de localnici s-au strâns în fata primăriei din Deveselu, apoi au mers la mormântul edilului Ion Aliman

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Cîţu cere anchetă la Ministerul Sănătăţii. Vrea să vadă de ce nu suntem pregătiţi pentru valul patru

Publicat

în

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că va cere o anchetă pentru a afla cum a fost pregătit valul 4 și a subliniat că cei care nu au ținut cont de ce a spus el va fi responsabil. El s-a referit la situația paturilor insuficiente din secțiile ATI Covid.

“O să cer o anchetă, analiză, vreau să știu cum a fost pregătit valul 4 Covid. Știam că vine. Am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secțiile ATI pentru Covid, am spus să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde.

Aș vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătății acest val 4 și dacă nu s-a ținut cont de ce am spus eu, cine nu a ținut cont va fi responsabil. Azi voi discuta despre aceste paturi cu cei de la DSP, cu manageri de spitale, pentru că este vorba și de detașarea personalului, nu doar de a crește numărul de paturi. Aș vrea să văd acest plan cât mai repede cu putință. E anormal și cineva trebuie să răspundă dacă valul 4 nu a fost pregătit, deși am tot vorbit despre asta toată vara”, a spus premierul.


El a spus că la ATI Covid sunt 1.024 de paturi, și că la venirea lui Cseke Attila la MS erau doar 600 de paturi, deși “am spus tot timpul că trebuie să fim la 1.600 de paturi ATI Covid”.

Întrebat dacă se vor impune noi restricții, premierul a răspuns că “lockdown-ul nu a ajutat deloc la nimic”, și că singură soluție pentru a scăpa de pandemie este vaccinarea, potrivit Digi24.

Peste 180 de inspectori sanitari de stat din cadrul direcţiilor de sănătate publică vor verifica zilnic, începând de marţi, numărul paturilor de terapie intensivă desemnate pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a anunţat, marți, Ministerul Sănătăţii.


CITEȘTE ȘI: Inspectorii sanitari verifică zilnic situația paturilor ATI Covid și dacă acestea sunt folosite corect

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Fiul unui primar PNL, îmbogăţit din tăierea pădurilor, numit şef la Garda de Mediu în locul activistului Berceanu

Publicat

în

Alexandru Lucian Vasile, comisar general adjunct la Garda de Mediu, îl înlocuiește pe Octavian Berceanu la șefia instituției după demiterea sa de către premierul Florin Cîțu pe motiv că era propus de USR-PLUS.

Alexandru Lucian Vasile este președintele TNL Călărași și fiul primarului liberal din comuna Jegălia. Este inginer silvic și a lucrat la firma înființată de tatăl său, Coslo Zinca SRL, unde a devenit ulterior asociat, potrivit hotnews.ro.

Din februarie 2020, Alexandru Lucian Vasile este vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, când îi apare în declarația de interese că este asociat la Coslo Zinca SRL, mențiune care ulterior nu mai e făcuta în declarațiile din 2021.


În martie acest an a fost numit comisar general adjunct al Gărzii de Mediu.

Alexandru Lucian Vasile a absolvit în 2012 Facultatea de Silvicultură și Exploatare forestieră a Universității Transilvania Brașov, și un master în 2016 la aceeași instituție de învățământ superior.

CITEȘTE ȘI: Șeful Gărzii Naţionale de Mediu, demis din funcție


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Șeful Gărzii Naţionale de Mediu, demis din funcție

Publicat

în

Premierul Florin Cîţu l-a dat afară și pe Octavian Berceanu, care a fost schimbat de la conducerea Gărzii Naţionale de Mediu.

“Mulțumesc colegilor din GNM pentru ca au produs, in 6 luni cat am lucrat impreuna, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Garzii Nationale de Mediu. Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM sa beneficieze de ajustarea echitabila a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreună cu ministrul Tánczos Barna și căruia îi mulțumesc pentru spiritul de echipă”, este anunțul postat pe Facebook de Octavian Berceanu, ilustrat cu decizia premierului din Monitorul Oficial.

”Nu am fost anunțat că voi fi demis. Am avut cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani. Direct nu mi s-a reprosat nimic. Indirect, probabil că am avut avut diverse păreri în spatiul public”, a spus Berceanu, potrivit spotmedia.ro.


El a precizat însă că până să preia acest post comisarii Gărzii de Mediu au lucrat sub presiune politică. ”Sunt niște comisari care au lucrat sub presiune politică în ultimii ani, la mine această presiune s-a oprit total”, a afirmat Berceanu.

În luna martie, Octavian-Alexandru Berceanu a fost numit, printr-o decizie tot a premierului Florin Cîţu, în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii de Mediu.

CITEȘTE ȘI: Conflict de interese într-o primărie din Olt. Primarul i-a semnat contractul de muncă al propriei soţii


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.