Connect with us

POLITICĂ

VIDEO. PNRR-ul României, aprobat de CE. Ursula von der Leyen, la Bucureşti

Publicat

în

Comisia Europeană a aprobat, luni, evaluarea pozitivă a Planului de Redresare şi Rezilienţă al României, care va putea primi, astfel, din partea UE, granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, anunţă Reprezentanţa CE la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme, cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din pandemia de COVID-19, relatează agerpres.ro.

“Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR, analizând, în special, dacă investiţiile şi reformele cuprinse în plan sprijină tranziţia verde şi cea digitală, contribuie la soluţionarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european şi consolidează potenţialul de creştere, crearea de locuri de muncă şi rezilienţa economică şi socială a României”, precizează sursa citată.


În principiu, Consiliul are la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei.

Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde de euro, sub formă de prefinanţare, şi anume 13% din suma totală alocată României.

Comisia Europeană va autoriza următoarele plăţi pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a jaloanelor şi a ţintelor prezentate în Planul de Redresare şi Rezilienţă, reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte implementarea investiţiilor şi a reformelor, mai arată Reprezentanţa CE la Bucureşti.


CITEŞTE ŞI: ISU angajează din sursă externă, prin încadrare directă. Ce posturi sunt disponibile

Comisia Europeană dă undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu.

“Astăzi, Comisia Europeană dă undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Acest lucru are loc în urma unei evaluări meticuloase şi unei foarte bune cooperări şi vreau să vă felicit pentru asta şi să vă mulţumesc pentru cooperare”, a spus şefa executivului comunitar.

Ea a adăugat că Planul României a răspuns unor “criterii foarte exigente”.

CITEŞTE ŞI: Medicii fără certificat verde COVID, cu contractele de muncă suspendate pentru 30 de zile. Proiect al Ministerului Sănătăţii

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Orban despre proiectul lui Iohannis România Educată: ,,A venit și el cu o broșură în care jumătate din spații sunt pozele lui”

Publicat

în

Ludovic Orban a spus că n-a avut nicio dispută cu președintele Klaus Iohannis pe tema proiectului „România Educată”, dar nici n-a putut „să bată toba” că după șapte ani de mandat șeful statului „a venit și el cu o broșură” pe jumătate plină de poze cu el însuși.

Întrebat dacă este posibil ca proiectul „România Educată” să fi fost motivul disputei dintre el și Klaus Iohannis, fostul lider PNL a răspuns: „Proiectul «România Educată» a fost lansat după ce am plecat de la Palatul Victoria, în timp ce eram președintele Camerei Deputaților. Am participat la lansare, am arătat disponibilitatea de a transpune în legislație propunerile din cadrul «României Educate». Nu a existat niciun fel de dispută pe tema «României Educate». Sigur că n-am putut să bat toba că după șapte ani de zile Președintele României care a vorbit de «România Educată» a venit și el cu o broșură în care jumătate din spații din broșură sunt pozele lui Klaus Iohannis. N-am putut să bat toba și să laud un cult al personalității făcut în jurul unui proiect care conține o serie de idei bune pe care le voi susține”, scrie stiripesurse.

„Ce nu înțeleg ei e că aproape nimeni din societate nu îl mai vrea pe Cîțu premier. Numai ei îl mai vor pe Cîțu premier. Dacă ei consideră că așa trebuie să tratezi România, așa trebuie să te comporți cu românii, e problema lor. Problema mea este că eu sunt în contact cu oamenii, eu știu ce îmi spun oamenii. Eu am 150-200 de telefoane zilnic de la oameni care sunt oameni obișnuiți și care vorbesc cu mine liber și democratic”, a continuat Ludovic Orban.


CIEȘTE ȘI: Cîțu vrea să îl propună premier pe ministrul de Finanțe. Ce spune Vîlceanu

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Ministrul demisionar al agriculturii propune refacerea Coaliției cu premier Orban

Publicat

în

Refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban este singura soluţie realistă şi decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare şi economice din România, susţine ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros.

“Nu am părăsit echipa lui Ludovic Orban! Cred cu convingere că singura soluţie realistă şi decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare şi economice din ţara noastră este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban. Pentru prima dată în ultimele 9 luni, am discutat cu premierul Florin Cîţu la telefon. M-a sunat el. M-a rugat să revin asupra demisiei, pentru o perioadă scurtă, cu argumentul că nu există nici o altă soluţie în acest moment”, a scris, pe Facebook, Adrian Oros. potrivit Agerpres.

El afirmă că întotdeauna a tratat cu seriozitate responsabilităţile publice care i-au revenit, “cu atât mai mult onoranta poziţie de ministru în Guvernul României”.


“Niciodată nu am fugit de responsabilitate, nici atunci când ar fi fost comod să am un exit, nici acum când criza politică se adânceşte. Am crezut că, după demisia mea, va fi numit rapid cineva care să gestioneze activitatea în minister. Nu este normal ca programele derulate de către MADR în acestă perioadă să fie inutil afectate de criza politică generată în mod cu totul gratuit de aventurieri politici şi de oameni iresponsabili. Sper ca în curând sa se instaleze un guvern cu puteri depline. Eu rămân asumat valorilor în care cred, în echipa liberală a lui Ludovic Orban. Singurul lider liberal cu credibilitate, în jurul căruia se poate construi, nu demola”, a mai scris vineri seara, pe reţeaua de socializare, ministrul interimar Adrian Oros.

Acesta a anunţat vineri că va reveni asupra demisiei pe care a depus-o în data de 28 septembrie pentru a nu provoca disfuncţionalităţi în sistem, iar activitatea din domeniu să continue “fără şocuri inutile”.

Adrian Oros şi-a depus demisia la finele lunii septembrie din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precizând că “pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”.


CITEȘTE ȘI: VIDEO. După ce a fost respins de Cîţu, Cioloș anunță că va merge în Parlament cu guvern monocolor USR

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

VIDEO. După ce a fost respins de Cîţu, Cioloș anunță că va merge în Parlament cu guvern monocolor USR

Publicat

în

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline şi că nu este momentul ca USR “să panseze tot felul de ego-uri rănite” şi a spus că aşteaptă până duminică ca PNL să dea dovadă de responsabilitate, altfel va merge în Parlament cu un guvern USR.

Premierul desemnat Dacian Cioloş urma să facă vineri o nouă încercare de a convinge celelalte partide din coaliţia de guvernare să refacă înţelegerea din 2020. Însă până atunci PNL s-a reunit în şedinţă şi a stabilit că nu mai are rost o nouă rundă de negocieri, scrie observatornews.ro.

,,Noi vorbim într-o situaţie de criză, oamenii aşteaptă decizii şi guvern, nu speculaţii. Eu mi-am asumat un mandat, nu am văzut de la celelalte partide alte propuneri, ci doar că resping ceea ce e pe masă acum;
PNL a avut posibiltiatea să facă o propunere de premier, dar nu a făcut-o”, spune Dacian Cioloș.


Liberalii au decis să nu îl susţină pe liderul USR şi au anunţat propriile negocieri cu liderii partidelor, excluzând doar AUR, nu şi PSD, în interesul românilor.

,,Dacă prim ministrul desemnat nu va reuşi să găsească o majoritate cu PSD şi AUR, PNL va demara negocieri cu toţi liderii partidelor politice responsabile, excluzând AUR, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru români”, a declarat Florin Cîţu.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Cîţu a respins negocierea cu USR. Cioloş, trimis să găsească susţinere la PSD ŞI AUR


 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.