Connect with us

POLITICĂ

USR PLUS cere CCR să dezbată mai repede solicitarea privind moţiunea de cenzură

Publicat

în

USR PLUS a adresat preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS.

“Am solicitat Curţii Constituţionale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituţie stipulează foarte clar că moţiunea trebuie dezbătută şi votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moţiunii de cenzură este, astfel, golit de conţinut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă”, declară preşedintele Senatului, Anca Dragu, conform unui comunicat al USR PLUS, potrivit Agerpres.

Deputatul USR PLUS Oana Murariu arată, la rândul său, că “orice zi întârziere adânceşte” blocajul politic actual.


“Am solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat (…) în data de 28.09.2021, la limita maximă prevăzută de lege, pentru un moment cât mai timpuriu, mai ales ţinând cont de termenul constituţional de 3 zile de la data citirii moţiunii în Parlament, când ar fi trebuit să fie votată. În cazul respingerii cererii, Curtea va fi datoare să vină cu o explicaţie solidă, încărcătura acesteia neputând constitui motiv suficient într-o situaţie de criză politică şi paralizare a unui instrument democratic”, precizează Oana Murariu.

USR PLUS adaugă că la 11 zile de la citirea moţiunii de cenzură, “parlamentarii sunt în continuare împiedicaţi să se pronunţe prin vot” asupra demersului de înlăturare a premierului Florin Cîţu.

“Blaturile din Parlament blochează un drept constituţional al senatorilor şi deputaţilor doar pentru ca actualul premier să fie menţinut în funcţie până după Congresul PNL. Solicităm Curţii Constituţionale să nu se implice în acest atac la democraţie şi să revină asupra termenului pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură”, se arată în comunicat.


În scrisoarea adresată preşedintelui CCR este invocată Decizii Curţii nr. 69/2020, conform căreia “dezbatarea şi votul moţiunii de cenzură nu pot avea loc oricând, întrucât (…) aceasta atrage caracterul iluzoriu al instrumentului juridic şi, în cele din urmă, lipsa de eficienţă, în măsura în care actualitatea acestuia este afectată de trecerea timpului”.

CITEȘTE ȘI: Alianţa pentru Patrie, partidul înfiinţat de Codrin Ştefănescu pentru Liviu Dragnea

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Florin Cîţu anunţă că nu va face parte din viitorul Guvern. Exclude posibilitatea încheierii unei alianţe cu PSD

Publicat

în

Premierul interimar, preşedintele PNL Florin Cîţu, anunţă că nu va face parte din viitorul Executiv şi exclude posibilitatea încheierii unei alianţe cu PSD.

Întrebat, duminică, dacă va face parte din viitorul Guvern, Florin Cîțu a răspuns: „În niciun caz”.

Premierul interimar a mai spus că între el și PSD sau USR nu există compatibilitate, cele două partide având un rol esențial în căderea Guvernului pe care l-a condus.


„Moțiunea, tot Congresul din 2021 a fost despre lupta mea cu PSD. Faptul că PSD m-a dat jos pe mine și împreună cu USR este clar că aici nu există compatibilitate. În ceea ce privește viitorul, PNL are un mesaj foarte clar: nnoi suntem aici pentru a implementa liberalismul în România. Ceea ce înseamnă că lucrurile nu sunt compatibele cu ceea ce a spus PSD până acum”, a explicat Florin Cîțu

Acesta a mai precizat că el l-a propus pe Nicolae Ciucă pentru a fi premier, că lucrează pentru conturarea unei majorități, iar acum este rolul celorlalte partide să fie responsabile și să voteze Guvernul.

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu a discutat la telefon cu premierul desemnat. I-a cerut să includă în programul de guvernare 10 măsuri urgente


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Marcel Ciolacu a discutat la telefon cu premierul desemnat. I-a cerut să includă în programul de guvernare 10 măsuri urgente

Publicat

în

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă, căruia i-a solicitat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru gestionarea pandemiei, precum şi includerea în programul de guvernare a celor 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de conducerea PSD, “în cadrul discuţiei, preşedintele Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19″.


“De asemenea, preşedintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că aşteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar şi măsurile pentru stoparea declinului economic. În acest sens, preşedintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social”, relatează comunicatul social-democraţilor.

O discuţie mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar şi a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare, mai menţionează sursa citată.

CITEȘTE ȘI: A fost aprobat programul de iarnă în domeniul energetic


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

A fost aprobat programul de iarnă în domeniul energetic

Publicat

în

Executivul a aprobat vineri, la propunerea Ministerului Energiei, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea programului de iarnă în domeniul energetic, informează ministerul print-un comunicat.

Hotărârea vizează măsurile privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale SEN în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, scrie Agerpres.


“Suntem pregătiţi pentru sezonul rece. Avem suficiente rezerve energetice pentru această iarnă. De aceea am adoptat Programul de Iarnă pentru a avea la dispoziţie toate instrumentele pentru a gestiona eventualele probleme care ar putea apărea”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Programul de iarnă se adresează tuturor producătorilor de energie electrică şi producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare şi se aplică în perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021.

Totodată, prin această hotărâre se constituie Comandamentul energetic de iarnă, care va monitoriza funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional şi a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Din comandament fac parte reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor statului competente în domeniul energiei, precum şi ai operatorilor economici din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale.


CITEȘTE ȘI: Unitățile afterschool, școlile și grădinițele private, ÎNCHISE în timpul vacanței de două săptămâni. Creșele rămân deschise

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.