Connect with us

POLITICĂ

Un deputat de Olt, atac frontal la Guvern: Prețurile au luat foc în România și nu din cauza caniculei, ci a proastei guvernări PNL-USR!

Publicat

în

Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, trage un semnal de alarmă asupra creşterii costului  vieţii în România.

Parlamentarul oltean arată că, pe timpul actualei guvernări, se înregistează cele mai mari creştere de preţuri.

„Prețurile au luat foc în România și nu din cauza caniculei, ci a proastei guvernări PNL–USR! În timp ce Cîțu, Barna, Drulă și toți ai lor ne servesc aroganță și nesimțire cât cuprinde, românii nu mai servesc nimic pentru că nu mai au cu ce sa plătească! Prețul energiei electrice a fost, în luna iulie, de 462 lei/ MWh, cel mai mare preț la energie înregistrat vreodată în România, de două ori și jumătate mai mare decât acum un an! Iar din septembrie, pretul energiei electrice va crește din nou…cu 21%!”, a declarat Marius Iancu.


În schimb, veniturile românilor sunt „îngheţate”.

„Cu toate acestea, conform datelor Eurostat, România se află pe ultimele locuri ca salarii. Salariul mediu anual, al unui cuplu, fără copii este de 16.990 euro, în timp ce în Ungaria este de 18.976 euro, în Polonia – 20.809 euro, în Grecia- 34.162 euro, în Italia ‘ 42.925 euro, Spania – 42 489 euro, Franța – 55.535 euro sau Germania- 63.661 euro. Când vine vorba de preturi, mulțumită viziunii de guvernare a lui Florin  Cîțu, îi întrecem pe mulți”, a mai spus Marius Iancu.

Deputatul mai arată că românii plătesc mai mult decât ungurii, turcii, sârbii sau cehii pentru lapte și ouă, la carne plătim mai mult chiar și decât polonezii, iar cazarea și o  masă la restaurant e mai scumpă la noi decât în zonele turistice din Turcia, Grecia, Bulgaria sau Ungaria.


„Și hainele sunt mai scumpe în România decât în Ungaria sau Turcia, iar pentru servicii și transport plătim mai mult decât bulgarii, sârbii, turcii sau albanezii. Iar din toamnă, îi vom întrece și pe alții pentru că penelistii și useristii conduși de Cîțu și Barna vor să ducă România pe primele locuri în Europa în topurile celor mai mici salarii, celor mai mari prețuri și a celui mai scăzut nivel de trai. Vorba lui Cîțu: LUCRURILE MERG BINE ȘI ROMÂNII SUNT FERICIȚI!”, conchide Marius Iancu.

CITEŞTE ŞI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Sesizarea lui Cîţu pe moţiunea de cenzură, dezbătută de CCR după Congresul PNL

Publicat

în

Curtea Constituțională (CCR) a decis să dezbată sesizarea premierului Florin Cîțu despre moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR pe 28 septembrie, la trei zile după congresul PNL în care Cîțu se luptă cu Ludovic Orban pentru șefia partidului. Informația, publicată inițial pe surse, a fost confirmată oficial printr-un anunț al CCR.

Premierul Florin Cîțu a depus pe 8 septembrie la Curtea Constituțională o sesizare prin care îi cere să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, potrivit g4media.ro.

Sesizarea invocă încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, dar și încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură a fost comunicată ulterior Guvernului.


Pe scurt, premierul Cîțu susține că semnăturile inițiatorilor moțiunii nu au fost strânse cu respectarea legii (au fost transmise electronic, scanate etc), iar comunicarea moțiunii de la Parlament către guvern a fost făcută prea târziu.

Paradoxal, în public, premierul Cîțu îl acuză pe Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, că ar fi accelerat procedura pe moțiune. Adică exact contrariul susținerii din sesizarea către CCR.

CITEŞTE ŞI: Fost deputat PDL, PMP și PNL, condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

YouTube blochează canalul Senatului din cauza unor declarații ale Dianei Șoșoacă. La a treia abatere contul se va putea închide complet

Publicat

în

Canalul de YouTube al Senatului a fost suspendat o săptămână din cauza Dianei Iovanovici Șoșoacă. Senatul a solicitat reevalurea situației, însă cererea a fost respinsă.

Următoarea sancțiune este de 14 zile, iar la a treia abatere se suspendă definitiv canalul.
„Activitățile de publicare de înregistări video și de live streaming ale canalului de YouTube al Senatului României sunt suspendate pe o perioadă de 7 zile, începând cu data de 14 septembrie 2021, ora 18.58. Motivul invocat de YouTube pentru suspendarea contului este <medical misinformation>, iar regula încălcată a fost <YouTube doesn’t allow claims about COVID-19 vaccinations that contradict expert consensus from local health authorities or the World Health Organization (WHO)>. Mai exact, este vorba despre o declarație politică a dnei senator Diana Iovanovici Șoșoacă, declarație care, conform YouTube, încalcă <Regulile comunității YouTube>”, potrivit unui comunicat al Senatului.

Senatul României, prin departamentul de specialitate, a solicitat YouTube reevalurea situației, însă cererea a fost respinsă, scrie oradesibiu.ro.


Regulile YouTube prevăd faptul că, în interval de 90 de zile, abonatului care acumulează 3 abateri de la reguli, îi va fi suspendată activitatea canalului. Așa cum am precizat, în acest moment, canalul de YouTube al Senatului României are activitatea suspendată pentru 7 zile, iar anterior, în luna aprilie, YouTube trimisese un avertisment pentru același tip de abatere. Următoarea sancțiune prevăzută pentru încălcarea regulamentului YouTube este de 14 zile. Canalul de YouTube al Senatului va fi suspendat definitiv în situația în care se va înregistra o a treia abatere”, se mai adaugă în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Hrebenciuc şi o fostă şefă a CNA, condamnaţi DEFINITIV la închisoare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Votul pentru alegerea președintelui USR PLUS, amânat. Care este motivul

Publicat

în

Conducerea USR-PLUS a decis oprirea votului pentru alegerea președintelui partidului și reluarea sa joi dimineață, după ce a constatat că au fost situații în care linkul de vot a fost trimis și unor persoane care nu mai erau membre de partid.

Până joi conducerea partidului vrea actualizarea registrului electoral, scrie Hotnews.

Începând de miercuri, 15 septembrie, membrii USR PLUS votează noul președinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR și PLUS.


Votul se desfășoară online, prin intermediul unei platformei securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidați nu reușește să obțină peste 50% din voturi în primul tur.

Aproximativ 50.000 de membri vor vota noul președinte USR PLUS. În competiția internă s-au înscris trei candidați: Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău.

CITEȘTE ȘI: A început votul pentru conducerea USR PLUS. Scrutin ONLINE


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.