Connect with us

POLITICĂ

Stelian Ion, după demitere: „Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare”

Publicat

în

Ministrul demis al Justiţiei Stelian Ion spune că gestul premierului Cîţu de a-l remania are un alt substrat. Este vorba despre faptul că useristul a demarat o procedură de numire a procurorilor de rang înalt, printre care cel al DIICOT, fără a-i cere acordul preşedintelui.

Ion în acuză pe Cîţu de şantaj şi iresponsabilitate, arătând că Ministerul Justiţiei nu a primit documentul original al proiectului PNDL 3.

„Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.


În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o dată că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.

Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, a scris, pe Facebook, Stelian Ion.


Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Iohannis anunță că va participa la Congresul PNL și că premierul poate rămâne în funcție până la următoarele alegeri

Publicat

în

“Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus marți Klaus Iohannis, aflat la New York, adăugând că actualul premier poate rămâne în funcție până la următoarele alegeri.

Şeful statului a mai anunţat că va participa, sâmbătă, la Congresul PNL în care se alege preşedintele formaţiunii. El a precizat că actuala criză guvernamentală se va tranșa după congresele PNL și USR PLUS.

Cu privire la criza guvernamentală, el a arătat, marţi, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS.


Iohannis nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri, potrivit HotNews.

“Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu.


El a afirmat că mai are discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. “Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic”, a adăugat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

CITEŞTE ŞI: Cîţu cere anchetă la Ministerul Sănătăţii. Vrea să vadă de ce nu suntem pregătiţi pentru valul patru

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

VIDEO. Orban şi zeci de parlamentari PNL i-au cerut demisia lui Cîţu

Publicat

în

Liderul PNL, Ludovic Orban, a pledat marți, înconjurat de zeci de senatori și deputați liberali, pentru „asumarea răspunderii” pentru criza guvernamentală, cu trimitere la premierul Florin Cîțu pe care l-a acuzat în dese rânduri că a provocat ruperea coaliției.

„Joaca de-a politica trebuie sa se termine. Cine seamana vant, culege furtuna. Cine poarta raspunderea pentru grava criza in care a fost aruncata Romania trebuie sa-si asume raspunderea si sa actioneze in consecinta”, a spus Orban.

Susținătorii lui Ludovic Orban au lansat, marți, un apel pentru soluționarea crizei politice și guvernamentale și spun că președintele PNL este cel îndreptățit să asigure conducerea Guvernului în calitate de prim-ministru.


Congresul PNL în care se alege noul lider al partidului va avea loc sâmbătă. Candidați sunt Orban și Cîțu.

CITEŞTE ŞI: Fiul unui primar PNL, îmbogăţit din tăierea pădurilor, numit şef la Garda de Mediu în locul activistului Berceanu

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Cîţu cere anchetă la Ministerul Sănătăţii. Vrea să vadă de ce nu suntem pregătiţi pentru valul patru

Publicat

în

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că va cere o anchetă pentru a afla cum a fost pregătit valul 4 și a subliniat că cei care nu au ținut cont de ce a spus el va fi responsabil. El s-a referit la situația paturilor insuficiente din secțiile ATI Covid.

“O să cer o anchetă, analiză, vreau să știu cum a fost pregătit valul 4 Covid. Știam că vine. Am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secțiile ATI pentru Covid, am spus să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde.

Aș vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătății acest val 4 și dacă nu s-a ținut cont de ce am spus eu, cine nu a ținut cont va fi responsabil. Azi voi discuta despre aceste paturi cu cei de la DSP, cu manageri de spitale, pentru că este vorba și de detașarea personalului, nu doar de a crește numărul de paturi. Aș vrea să văd acest plan cât mai repede cu putință. E anormal și cineva trebuie să răspundă dacă valul 4 nu a fost pregătit, deși am tot vorbit despre asta toată vara”, a spus premierul.


El a spus că la ATI Covid sunt 1.024 de paturi, și că la venirea lui Cseke Attila la MS erau doar 600 de paturi, deși “am spus tot timpul că trebuie să fim la 1.600 de paturi ATI Covid”.

Întrebat dacă se vor impune noi restricții, premierul a răspuns că “lockdown-ul nu a ajutat deloc la nimic”, și că singură soluție pentru a scăpa de pandemie este vaccinarea, potrivit Digi24.

Peste 180 de inspectori sanitari de stat din cadrul direcţiilor de sănătate publică vor verifica zilnic, începând de marţi, numărul paturilor de terapie intensivă desemnate pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a anunţat, marți, Ministerul Sănătăţii.


CITEȘTE ȘI: Inspectorii sanitari verifică zilnic situația paturilor ATI Covid și dacă acestea sunt folosite corect

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.