AcasăPOLITICĂSiminica Mirea (PSD): Soluțiile impuse de către noi, social-democrații, au crescut veniturile...

Siminica Mirea (PSD): Soluțiile impuse de către noi, social-democrații, au crescut veniturile a 10 milioane de români

Senatorul PSD Olt, Siminica Mirea, spune că măsurile impuse de social-democraţi, de la intrarea la guvernare, au deja efecte pozitive.

Parlamentarul oltean vorbeşte despre creşterea veniturilor românilor.

„Măsurile impuse de Partidul Social Democrat prezintă rezultate pozitive asupra României și cetățenilor săi! În acest sens, soluțiile impuse de către noi, social-democrații, au crescut veniturile a 10 milioane de români, alocându-se în același timp cel mai mare buget la investiții, în special pentru infrastructură”, a transmis aceasta.


Siminica Mirea mai arată că măsurile luate de noul ministru al Sănătăţii vor ajuta la limitarea efectelor pandemiei.

„În altă ordine de idei, am schimbat abordarea în privința pandemiei COVID, iar prin măsurile luate, vom putea face față cu ușurință valului 5 de infectări. De asemenea, îmbunătățim colectarea taxelor și asigurăm susținerea natalității și a familiilor. Toate acestea în prima lună de guvernare! Așa cum am mai amintit, rămânem aceeași oameni, implicați și asumați pentru binele poporului și cetățenilor săi și nu ne dezicem de cele spuse anterior”, a conchis senatorul PSD Olt.

CITEŞTE ŞI: Contre în Coaliţie pe plafonarea facturilor. Cum s-ar putea schimba legea


- Advertisement -spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri