Connect with us

POLITICĂ

PSD cere schimbări pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri

Publicat

în

PSD cere schimbări legislative pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri, dar și pentru o mai bună protecție a jurnaliștilor. Decizia vine în urma cazului de la Suceava, unde mai mulți jurnaliști și activiști de mediu au fost bătuți în timp ce documentau tăierile inegale.

”Cazul de la Suceava este semnul escaladării la un nivel fără precedent a acțiunilor de crimă organizată din partea mafiei pădurilor, ceea ce reclamă o schimbare fundamentală de abordare din partea autorităților competente, în sensul unei reacții mai prompte, mai ferme și mai severe pentru combaterea acestui fenomen”, arată PSD într-un comunicat de presă.

PSD anunță că va iniția o dezbatere publică pentru identificarea modificărilor și a completărilor actualului cadru legal, astfel încât să se asigure o protecție mai eficientă a jurnaliștilor și a celor care luptă cu mafia tăierilor ilegale de păduri, potrivit G4Media.


”Necesitatea unei legislații care să ofere o protecție superioară jurnaliștilor este fundamentată și în rapoartele Uniunii Europene care atrag atenția asupra escaladării discursului de ură ce incită la violență împotriva reprezentanților mass-media și ai societății civile”, mai arată PSD.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Doi jurnaliști și un activist de mediu bătuți cu furci și topoare în timp de filmau un documentar despre tăierea ilegală pădurilor

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

PSD nu va vota pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă

Publicat

în

PSD anunță că nu va vota introducerea certificatului verde la locul de muncă. Este asigurarea dată de liderul senatorilor social-democrați, Lucian Romașcanu.

Deocamdată, certificatul verde a fost impus la intrarea în mall-uri, restaurante, instituții publice. PSD susține însă că nu va accepta ca acesta să devină obligatoriu la muncă, scrie stiripesurse.ro.

„ Orice analiză și orice previziune arată că la mijlocul lunii noiembrie va fi vârful cu 4000 de oameni în ATI și peste 200.000 de îmbolnăviri. Vorbim acum despre impactul restricțiilor, dar impactul asupra pandemiei nici vaccinarea nu o să-l aibă mâine. Din păcate nu avem un orizont la aceste măsuri și, repet – orizontul, incoerența, ilegalitatea – sunt niște lucruri care le fac extrem de greu de digerat de către oameni. Sunt foarte multe lucruri. Acesta este doar unul dintre ele, din ce e aberant în acea lege. Atâta timp cât tu îți asumi să cumperi 120 milioane de doze de vaccin, trebuie să îți asumi pentru aceeași cetățeni ai tăi și decontarea costului testării.”, a declarat Lucian Romașcanu.


CITEȘTE ȘI: Peste 520 de decese cauzate de COVID, raportate astăzi. Câte infectări noi au apărut în ultimele 24 de ore

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Liberalii au votat pentru un armistițiu politic. Ce mandat a primit Ciucă

Publicat

în

A fost ședință de urgență la PNL. Premierul desemnat Nicolae Ciucă a purtat, marți, o discuție informală cu liberalii referitoare la identificarea unei majorități parlamentare. Se pare că liberalii au votat pentru un armistițiu politic.

Asta ar însemna ca Nicolae Ciucă să facă un guvern, care să aibă un mandat limitat, iar PSD și USR să-l voteze în numele interesului național. Potrivit unor surse, PSD este de acord cu soluția guvernului temporar.

„Țara are nevoie de Guvern. Vom discuta în partid flexibilizarea mandatului şi leadershipul partidului trebuie să vină cu propunerea de a flexibiliza mandatul”, a spus Nicolae Ciucă, marți, la sediul PNL, potrivit Realitatea Din PNL.


Acesta a spus că va purta discuții cu toată lumea în vederea găsirii unei majorități care să susțină formarea unui guvern cu puteri depline.

CITEȘTE ȘI: PSD nu mai negociază cu PNL sau Ciucă – surse

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Iohannis merge în Egipt, la invitația președintelui descris ca un ”prădător”, pentru că arestează în masă jurnaliști

Publicat

în

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită de stat în Egipt, la invitaţia omologului său, Abdel Fattah El-Sisi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relaţii diplomatice dintre România şi Egipt, potrivit spotmedia.ro.

„Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele României şi preşedintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda dialogul politico-diplomatic şi cooperarea la toate nivelurile, extinderea şi diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state”, arată Administraţia Prezidenţială.


Discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi eforturile de mediere în dosare de interes.

În cadrul vizitei în Egipt, preşedintele Klaus Iohannis va avea întrevederi şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul egiptean, Hanafy Ali El-Gebaly, şi preşedintele Senatului, Abdel-Wahab Abdel-Razeq.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Ciolacu întrebat dacă va negocia cu PNL: ,,România are nevoie de un guvern nu minoritar, ci de un guvern stabil”


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.