Connect with us

ACTUAL

Proiectul care prevede continuarea activităţii până la 70 de ani şi interzicerea cumulării pensiei cu salariul, în dezbatere publică

Publicat

în

Raluca Turcan a anunţat că proiectul de lege prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să îşi continue activitatea până la 70 de ani va fi pus de joi în transparenţă decizională, urmând ca după ample dezbateri să fie adoptat de către Guvern.

Ministrul Muncii a mai spus că proiectul de act normativ interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, însă nu şi în cel privat. Excepţie de la aplicarea acestei măsuri legislative fac persoanele alese care se află în mandate pe o durată definită de Constituţie, persoanlul didactic, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, membrii Academiei Române şi cele din cadrul autorităţilor adminsitrative autonome sau a instituţiilor publice care la dat intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat, cu o perioadă prevăzută de lege.

Vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la vârsta de 70 de ani şi persoanele care beneficiază de drepturi de autor, potrivit news.ro.


Principalele declaraţii ale ministrului Muncii Raluca Turcan anunţate în conferinţa de presă de joi sunt:

„- Proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensie şi care doresc să rămână în activitate să poată să facă lucrul acesta. Este vorba de o opţiune a angajatului. Este o opţiune pentru a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare şi în acelaşi timp aduce avantaje pe lângă faptul că rămâne persoana activă şi în câmpul muncii şi posibilitatea de a avea un nivel al salariului la care se afla în momentul îndeplinirii vârstei de pensionare. Vorbim aşadar despre un drept şi de o obligaţie. Exercitarea acestui drept e stric la latitudinea angajatului. Legal rămâne posibilitarea oricărei persoane de a se pensiona la vârsta legală de pensionare, fără nicio îngrădire.

– Dacă o persoană a optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă din motive obiective sau subiective doreşte să revină asupra acestei decizii şi să se întoarcă la pensie, poate să facă lucrul acesta oricând între perioada în care a împlinit vârsta legală de pensionare şi vârsta de 70 de ani. Persoana care continuă activitatea poate să solicite şi recalcularea pensiei în sistemul public, avantajul costând evident în majorarea punctelor anuale şi obţinerea unei pensii în sistemul public calculată proporţional cu perioada lucrată. De asemenea, persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare şi doresc să se reangajeze şi să lucreze până la 70 de ani pot să facă lucrul acesta.


– Cui se aplică acest proiect de lege? Persoanelor care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă sau raport de serviciu. Aşadar şi pentru sistemul public şi pentru sistemul privat. Pentru persoanele care se află în funcţie printr-un act de numire şi pentru a putea opta să lucreze până la vârsta de 70 de ani e suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare. Pentru sectorul public, de data aceasta, continuarea activităţii se realizează în baza aceluiaşi contract de muncă sau raport de serviciu. De asemenea, tot în sectorul public, pentru continuarea activităţii nu este necesar acordul în prealabil al angajatorului. Iar opţiunea continuării activităţii, după îndeplinirea vârstei legale de pensionare are drept consecinţă suspendarea plăţii pensiei şi această măsură e una de echitate socială şi juridică. Este o echitate în raport cu persoanele care nu şi-au deschis dreptul la pensie sau faţă de persoanele care au avut opţiunea, în baza unor legi speciale, să se pensioneze la vârste mult mai reduse, spre deosebire de persoane care nu se află în sistemul de legi speciale. Dacă au optat pentru continuarea activităţii şi dacă din motive obiective sau subiective se revine asupra acestei decizii, atunci ei pot să solicite reluarea plăţii pensiei, evident cu consecinţa încetării raportului de muncă.

– Pentru persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului de pensii militare de stat sau ai beneficiarilor pensiilor de serviciu, aceştia se pot încadra, potrivit legii, pe durata determinată sau nedeterminată până la vârsta de 70 de ani. Am menţionat lucrul acesta din nou pentru a sublinia încă o dată că acesta este un drept care lărgeşte un drept existent, practic conferind persoanelor care în momentul de faţă de află în pensie să poată să opteze pentru muncă până la 70 de ani.

– Excepţiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative: evident că noi am plecat în acest demers cu dorinţa de a face o lege constituţională şi atunci trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o durată definită de Constituţie. Vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, în condiţiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de legea educaţie naţionale, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, pentru că există o decizie a CCR, membrii Academiei Române şi persoanele din cadrul autorităţilor adminsitrative autonome sau a instituţiilor publice care la dat intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat, cu o perioadă prevăzută de lege. Aceasta este o măsură necesară astfel încât norma legală pe care noi o propunem să fie constituţională”.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

COVID-19 – DATE OFICIALE: 109 cazuri noi, un deces 34 persoane internate la ATI

Publicat

în

Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.292 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.246 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


CITEŞTE ŞI: Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează anti-COVID

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21284 0 0,02
2. Arad 23697 1 0,03
3. Argeș 27488 0 0,02
4. Bacău 26121 6 0,02
5. Bihor 29291 0 0,01
6. Bistrița-Năsăud 11899 2 0,04
7. Botoșani 14204 -1** 0,02
8. Brașov 43696 2 0,01
9. Brăila 13303 0 0,01
10. Buzău 12598 0 0,02
11. Caraș-Severin 11495 1 0,01
12. Călărași 10069 1 0,02
13. Cluj 57686 9 0,06
14. Constanța 43004 3 0,04
15. Covasna 8559 0 0
16. Dâmbovița 22517 3 0,01
17. Dolj 26730 2 0,03
18. Galați 27676 1 0,01
19. Giurgiu 11035 0 0,01
20. Gorj 9221 0 0,01
21. Harghita 8295 0 0,02
22. Hunedoara 22902 5 0,03
23. Ialomița 10802 0 0,01
24. Iași 42508 7 0,05
25. Ilfov 45209 9 0,10
26. Maramureș 20442 0 0,04
27. Mehedinți 8341 0 0
28. Mureș 23991 1 0,01
29. Neamț 18999 2 0,01
30. Olt 14635 1 0,01
31. Prahova 35498 2 0,03
32. Satu Mare 13046 0 0,07
33. Sălaj 10955 1 0,01
34. Sibiu 26526 0 0,03
35. Suceava 24243 3 0,02
36. Teleorman 13737 0 0,04
37. Timiș 54418 0 0,05
38. Tulcea 8447 2 0,02
39. Vaslui 16008 1 0,02
40. Vâlcea 16455 0 0,02
41. Vrancea 10698 2 0,01
42. Mun. București 183946 22 0,07
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

618*

21
 TOTAL 1.082.292 109

                                                                                          

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.


**Numărul total de cazuri aferent județului Botoșani a fost actualizat.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 9 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 0
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 0
4 BACĂU 1
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 0
10 BUZĂU 0
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 0
14 CONSTANŢA 0
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 0
20 GORJ 1
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 0
25 ILFOV 0
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 6
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 0
31 OLT 0
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 1
35 SIBIU 0
36 SUCEAVA 0
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
Total 9

CITEŞTE ŞI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Până astăzi, 34.268 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.07.2021 (10:00) – 25.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din județul Bihor.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani, iar pacienta a prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 299. Dintre acestea, 34 sunt internate la ATI.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează anti-COVID

Publicat

în

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor primi câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză administrată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede această facilitate.

Şi elevii sau studenţii vor fi scutiţi în ziua în care vor merge în centrele de imunizare, iar cadrele militare şi soldaţii vor avea câte o zi de permisie.


Aceste drepturi se acordă în baza adeverinţei de vaccinare şi nu se aplică în situaţia în care angajaţii primesc serul la locul de muncă prin grija angajatorului.

CITEŞTE ŞI: Doi bărbaţi şi o femeie din Olt, care ar fi trebuit să fie în carantină, găsiți de poliţişti în staţiunea Mamaia

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Motocicletă lovită de autoturism, în Vâlcea. Două persoane rănite

Publicat

în

Două persoane care se aflau pe o motocicletă au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 67, în comuna Mihăeşti din Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate o motocicletă şi un autoturism.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Şapte persoane au murit și alte cinci au fost transportate la spital, în urma unui accident între un microbuz și un autoturism


„Polițiștii Serviciului rutier intervin în acest moment la un accident rutier pe Drumul Național 67,  în comuna Mihăești,  soldat cu rănirea a două persoane, ușor la prima vedere. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre o motocicletă și un autoturism, victimele sunt persoanele aflate pe motocicletă, conducătorul și pasagera. Traficul se desfășoară alternativ pe perioada efectuării cercetărilor”, transmite IPJ Vâlcea.

CITEŞTE ŞI: Accident feroviar, la Filiaşi. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.