Connect with us

POLITICĂ

Primarul municipiului Târgu Jiu: „O propunere de nerefuzat pentru funcția de premier ar fi Ilie Bolojan”

Publicat

în

Primarul liberal al municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, consideră că este nevoie de stabilitate politică în România și avansează, din nou, varianta Ilie Bolojan pentru funcția de premier.

În emisiunea Interviurile Infinit FM, Romanescu a menționat că din cauza a ceea ce se întâmplă azi pe scena politică „cimitirele sunt pline de oameni nevinovați”, aluzie la victimele pandemiei de COVID-19.


În opinia sa, ar trebui făcut un guvern de uniune națională și îi sfătuiește pe colegii săi din Partidul Național Liberal să nu se cramponeze de nominalizarea lui Florin Cîțu ca premier, ci să pună pe primul loc stabilitatea țării.

Edilul liberal consideră că Ilie Bolojan, fostul primar al Oradei, actual președinte al Consiliului Județean Bihor, este persoana care, dacă ar fi nominalizată pentru postul de premier, ar reuși să aducă unitate în partid și să facă treabă la conducerea țării.

„Mâine, dacă aș fi în locul celor de la PNL, în afară de faptul că aș pune USR, UDMR și minoritățile la masă, aș veni cu o propunere de nerefuzat: Ilie Bolojan. Acesta, în funcția de premier al României. Dacă ar fi propunere în acest sens, PNL nu s-ar fractura pentru că și echipa domnului Orban și actuala conducere a partidului ar avea tot interesul să îl susțină pe domnul Bolojan pentru funcția de prim-ministru. Discutăm depre un om care în spatele lui are rezultate. Omul este foarte aplicat, extrem de transparent și deschis cu privire la comunicare. Este omul potrivit”, a precizat Romanescu.


CITEȘTE ȘI: Scandal într-o sală de jocuri din Târgu Jiu. Un bărbat a fost reținut, după ce a lovit un tânăr

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Primarul din Gorj care l-a omagiat pe Ceauşescu, fotografie cu o cană imprimată cu chipul dictatorului

Publicat

în

Robert Ionuţ Păiuşi, primarul comunei gorjene Stejari, care pe 26 ianuarie îl omagia pe contul său de socializare pe Nicolae Ceauşescu, a postat luni dimineaţa o fotografie în care a vrut să etaleze faptul că bea dintr-o cană imprimată cu chipul fostului dictator.

Fotografia este însoţită de o urare pentru urmăritorii săi. Edilul din Stejari, care are peste 30 de ani, este un fan declarat al fostului șef al statului și are chiar și tablouri cu acesta.

Periodic merge și la locul unde este înmormântat Nicolae Ceaușescu.


Pe 26 ianuarie 2021, Robert Ionuţ Păiuşi posta:

„Azi de ziua dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc pentru țara pe care ați construit-o și pentru puterea economică pe care ne-ați lăsat-o.

Păcat că proștii de după dumneavoastră, ne-au vândut miei de Paște, iar ei s-au vândut mai rău decât femeile ușoare…, nici măcar ca cele de lux, ca ultimele cârpe. Țara de azi mai este doar umbra țării pe care ați lăsat-o…


Nu știu dacă ultimele cuvinte ale tovarășului se vor adeveri: „Istoria mă va răzbuna ! ” deoarece nu mai avem, școală azi, nu mai avem istorici, avem Vulpița și Viorel, nu mai avem multe lucruri, nici conducătorii care să își iubească țara,poporul, acum mimează de 1 Decembrie, pe 24 Ianuarie în iubitori de țară iar majoritatea din ei sunt habarniști ai Istoriei Române…!!!”.

sursa foto: Facebook/Robert Ionuţ Păiuşi

CITEŞTE ŞI: Bani europeni pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din Piatra-Olt

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şedinţă de urgenţă a Guvernului României, în contextul apariţiei variantei Omicron a COVID

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă a convocat duminică o şedinţă de Guvern în contextul apariţiei variantei Omicron a coronavirusului. De asemenea, 36 de români sunt blocaţi în Africa de Sud după ce mai multe curse aeriene au fost anulate. Un proiect de hotărâre pentru modificarea hotărârii care prelungeşte starea de alertă începând de la 9 noiembrie, figurează pe ordinea de zi a reuniunii de duminică a Executivului.

„Proiect de hotărâre pentru pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, arată ordinea de zi transmisă de către Guvern.

Şedinţa, programată pentru ora 11:15, are loc după ce sâmbătă, premierul a discutat pe aceeaşi temă cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu şefa Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Adriana Pistol.


Totodată, este deja în desfăşurare o şedinţă a CNSU, pentru actualizarea listei statelor de risc epidemiologic.

Ca şi alte state UE, România a impus restricţii pentru persoanele care vin din Africa de Sud, unde a fost detectată noua tulpină a coronavirusului. Aceste restricţii includ carantina de 14 zile, indiferent dacă persoana vizată este sau nu vaccinată.

În condiţiile în care cursele aeriene către Europa au fost anulate, 36 de români au rămas blocaţi în Africa de Sud, MAE făcând demersuri pentru a facilita întoarcerea în ţară a acestora.


Cazuri de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului au apărut în mai mult state europene.

CITEŞTE ŞI: Testele antigen care au ajuns în şcoli sunt dezasamblate. Arafat: Aşa se livrează ele

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Grindeanu: E primul an din ultimii 10 în care se dau mai puţini kilometri de autostrada în folosinţă, decât în anul precedent

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că statul român este dator românilor cu proiecte de infrastructură şi că a văzut multe proiecte şi desene, dar că acestea nu au fost puse în practică. Social-democratul a subliniat că anul acesta e primul în care se dau în folosinţă mai puţini kilometri de autostradă decât în anul precendent şi a anunţat că se va deschide circulaţiei tronsonul doi din autostrada Sebeş – Turda, însă cu restricţii, în segmentul unde au avut loc surpări şi unde vor fi reparaţii.

”Este prima mea ieşire ca ministru al Transporturilor şi era normal să ajung în Timişoara şi nu e vorba că sunt subiectiv, ci că ştiu că Timişoara a avut întotdeauna marea suferinţă a lipsei infrastructurii. Am avut o întâlnire cu o parte din structurile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, am marele avantaj că ştiu ceea ce înseamnă Timişoara că am fost viceprimar şi preşedinte de Consiliu Judeţean, sunt unele proiecte în acelaşi stadiu. Mi-am asumat acest rol în Guvernul României, fiind probabil unul dintre cele mai grele ministere. Timp de 30 de ani statul a rămas dator cetăţeanului român pentru lipsa infrastructurii de transport. Am văzut în aceşti ani enorm de multe proiecte, desene, dar de prea puţine ori acele lucruri au fost puse în practică. O să îmi construiesc o echipă de profesionişti la Ministerul Transporturilor astfel încat lucrurile să fie mutate din loc”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.

Sorin Grindeanu a declarat că nu este mulţumit de stadiul lucrărilor la centura de sud a municipiului Timişoara şi că urmează să facă o vizită pe şantier.


”Ţin mult la proiectul legat de centura sud, ştiţi că în 2017, în cele 6 luni cât am fost premier, am resuit să impulsionez acest proiect, sunt total nemulţumit de stadiul lucrărilor care este 40%. Vreau să stau de vorba, acolo va fi şi constructorul. Vreau să văd angajamente ferme şi va asigur că din două în două săptămâni o să vreau să văd cum avansează acest şantier”, a declarat Sorin Grindeanu, care a mai anunţat că a adus cu el, de la Ministerul Transporturilor, omologarea noului tramvai al Timişoarei.

Grindeanu a mai declarat că a avut o discuţie şi cu directorul Aeroportului din Timişoara, Dorel Grădinaru, şi că i-a cerut acestuia să îi transmită un raport de autoevaluare.

”Am avut o disutie cu drectorul Aeroportului din Timişoara, apopo de nemulţumirile pe care le am şi nu sunt puţine şi cum vede dumnealui activitatea în perioada următoare. Dacă vreţi, o autoevaluare. Are maxim o săptămâna la dispoziţie. (…) Sunt nişte indicatori care nu neapărat dau bine. Sunt multe, de la chestiuni simple. Când vin de la Bucureşti cu avionul, de obicei îl folosesc cel de seară. E câte o singură lampă deschisă pe hol, linoleul e de parcă a trecut războiul pe acolo. Astea sunt chestiuni simple. Alea grele – nu am înţeles de ce în pandemie care a afectat totul, cheltuielile de personal au crescut. Au plecat vreo 46 de oameni şi au venit 64, având în vedere că cifra de afaceri a scăzut cu vreo 30%. Sunt semne de întrebare. Nu pot lua decizii uitându-mă doar la aceşti indicatori, de aceea am cerut o autoevaluare”, a explicat Grindeanu.


Ministrul Transporturilor s-a referit şi la construcţia de autostrăzi şi a anunţat că va fi dat în folosinţă sectorul dintre Sebeş şi Turda.

”E primul an din ultimii 10 în care se dau mai puţini kilometri de autostrada în folosinţă, decât în anul precedent. Tot timpul s-au dat mai mulţi kilometri în folosinţă. Punctual, se dau 4,5km de autostradă între Ungheni şi Târgu Mureş. Ca ordin al mărimii şi al muncii extraordinare. Există posibilitatea a se inaugura lotul 2 Sebeş – Turda. E totuşi un semn de întrebare pentru că pe o distanţă de 1-2 km au început surpări. Aseară am venit cu măşina la de Bucureşti, am ajuns târziu, ştiu tot calvarul de pe Valea Oltului şi de pe Dealul Negru între Piteşti – Vâlcea. Cred că trebuie să îi dăm drumul, chiar dacă va fi restricţionată pe 1-2 km, e noaptea minţii să ai 25km gata, să nu îi inaugurezi, să nu cauţi o soluţie şi să stai cu acest lot închis până la primăvară, când încep lucrările. Dacă va fi siguranţă asigurată a celor din trafic, vom da drumul la acest lot, îmi voi asumă acest lucru. Mai e o lucrare aproape gata, măreaţă, 6 km Giurgiu – Vama Giurgiu, sunt 4 benzi acolo. O să vedem dacă vor termina. S-a dat ieri drumul la varianta ocolitoare de la Mihăileşti, un proiect început când eram prim-ministru”, a declarat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai amintit că vor fi folosite drone pentru supravegherea şantierelor.

”Statul are o datorie imensă faţă de cetăţeanul român, din această perspectiva, cea a dezvoltării infrastructurii de transport din România. Sper să schimbăm acest ritm, nu pot singur, dar mă bazez pe colaboratori serioşi. Mai mult, va aduceţi aminte când întra în lucrări Calea Torontalului din Timişoara? I-am obligat atunci să monteze camere şi trasmiteam live pe site-ul primăriei Timişoara. Voi face lucrul acesta la Ministerul Transporturilor. Cumpărăm drone care se vor ridica pe şantiere şi vor transmite live cum se lucrează de către cei care au câştigat licitaţiile că nu e muncă patriotică”, a declarat Sorin Grindeanu.

CITEŞTE ŞI: Când s-ar putea circula pe primul tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.