Connect with us

POLITICĂ

PMP Dolj: „Cerem 10 măsuri pe termen scurt de la noul guvern”

Publicat

în

Anişoara Stănculescu, vicepreşedinte naţional PMP, a menționat miercuri că cei din cadrul formațiunii politice din care face parte vor monitoriza cu atenţie fiecare acţiune şi decizie a guvernului PNL-PSD.

„Avem profesionişti care nu vor ezita să sancţioneze erorile, derapajele şi care vor propune soluţii alternative realiste şi competitive”, spune Anișoara Stănculescu, printr-un comunicat de presă.

Stănculescu a mai spus că PMP cere de la noul guvern 10 măsuri concrete care ar trebui luate până la finalul anului. Acestea sunt:


Realizarea unui Pact Naţional pentru implementarea PNRR;

Finanţarea rapidă a testării elevilor pentru deschiderea tuturor şcolilor în format fizic;

Reluarea campaniei de vaccinare şi clarificarea urgentă, în coaliţie, a formei de adoptare a certificatului verde;


Pregătirea intensă pentru valul 5 al pandemiei, anunţat deja de specialişti;

Adoptarea de urgenţă, în Parlament, a noii legi a off-shore pentru deblocarea campaniei de exploatare a gazelor din Marea Neagră;

Adoptarea, de urgenţă, a unei noi rectificări bugetare pentru alocarea fondurilor necesare plăţii pensiilor, până la sfârşitul anului;

Găsirea unor soluţii urgente peste iarnă, pentru subvenţionarea căldurii şi apei calde (necesare alocării de compensaţii pentru creşterea aberantă a preţurilor la energie);

Deblocarea fondurilor necesare pentru compensarea pierderilor suferite de IMM-uri pe timpul pandemiei;

Adoptarea, până la sfârşitul anului, a bugetului de stat pentru 2022;

Desfiinţarea rapidă, în Parlament, a Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor.

„Sunt cerinţe obligatorii pentru un guvern care vrea să ia un start bun după perioada de ezitări şi bâlbe politice. PMP porneşte în demersul său de monitorizare a guvernării PSD-PNL de la prezumţia de bună credinţă”, a conchis vicepreședintele PMP.

CITEȘTE ȘI: DNA cere percheziţie informatică în cazul preşedintelui PNL Argeş, acuzat de corupţie

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Ministrul Agriculturii, prezent în judeţul Olt, de Ziua Naţională

Publicat

în

Recent instalat în funcţia de Ministru al Agriculturii, deputatul oltean Adrian Chesnoiu, a fost alături de autorităţile locale şi judeţene, la manifestările organizate de Ziua Naţională, la Slatina şi Caracal.

Ministrul a fost însoţit şi de ceilalţi deputaţi PSD, Marius Iancu, Florin Barbu şi Emil Albotă, dar şi de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Ionuţ Ivan şi Virgil Delureanu şi cei doi primari ai celor două municipii din Olt, Emil Moţ şi Ion Doldurea.

Fost şef al Agenţiei de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) din subordinea Ministerului Agriculturii, Adrian Chesnoiu a fost pe rând administrator public şi viceprimar al municipiului Caracal. În 2020 a candidat cu succes la Camera Deputaţilor, pe lista PSD Olt.


CITEŞTE ŞI: FOTO REPORTAJ. Cum a fost marcată Ziua Naţională, la Slatina, în condiţii de pandemie

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Primarul din Gorj care l-a omagiat pe Ceauşescu, fotografie cu o cană imprimată cu chipul dictatorului

Publicat

în

Robert Ionuţ Păiuşi, primarul comunei gorjene Stejari, care pe 26 ianuarie îl omagia pe contul său de socializare pe Nicolae Ceauşescu, a postat luni dimineaţa o fotografie în care a vrut să etaleze faptul că bea dintr-o cană imprimată cu chipul fostului dictator.

Fotografia este însoţită de o urare pentru urmăritorii săi. Edilul din Stejari, care are peste 30 de ani, este un fan declarat al fostului șef al statului și are chiar și tablouri cu acesta.

Periodic merge și la locul unde este înmormântat Nicolae Ceaușescu.


Pe 26 ianuarie 2021, Robert Ionuţ Păiuşi posta:

„Azi de ziua dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc pentru țara pe care ați construit-o și pentru puterea economică pe care ne-ați lăsat-o.

Păcat că proștii de după dumneavoastră, ne-au vândut miei de Paște, iar ei s-au vândut mai rău decât femeile ușoare…, nici măcar ca cele de lux, ca ultimele cârpe. Țara de azi mai este doar umbra țării pe care ați lăsat-o…


Nu știu dacă ultimele cuvinte ale tovarășului se vor adeveri: „Istoria mă va răzbuna ! ” deoarece nu mai avem, școală azi, nu mai avem istorici, avem Vulpița și Viorel, nu mai avem multe lucruri, nici conducătorii care să își iubească țara,poporul, acum mimează de 1 Decembrie, pe 24 Ianuarie în iubitori de țară iar majoritatea din ei sunt habarniști ai Istoriei Române…!!!”.

sursa foto: Facebook/Robert Ionuţ Păiuşi

CITEŞTE ŞI: Bani europeni pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din Piatra-Olt

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şedinţă de urgenţă a Guvernului României, în contextul apariţiei variantei Omicron a COVID

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă a convocat duminică o şedinţă de Guvern în contextul apariţiei variantei Omicron a coronavirusului. De asemenea, 36 de români sunt blocaţi în Africa de Sud după ce mai multe curse aeriene au fost anulate. Un proiect de hotărâre pentru modificarea hotărârii care prelungeşte starea de alertă începând de la 9 noiembrie, figurează pe ordinea de zi a reuniunii de duminică a Executivului.

„Proiect de hotărâre pentru pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, arată ordinea de zi transmisă de către Guvern.

Şedinţa, programată pentru ora 11:15, are loc după ce sâmbătă, premierul a discutat pe aceeaşi temă cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu şefa Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Adriana Pistol.


Totodată, este deja în desfăşurare o şedinţă a CNSU, pentru actualizarea listei statelor de risc epidemiologic.

Ca şi alte state UE, România a impus restricţii pentru persoanele care vin din Africa de Sud, unde a fost detectată noua tulpină a coronavirusului. Aceste restricţii includ carantina de 14 zile, indiferent dacă persoana vizată este sau nu vaccinată.

În condiţiile în care cursele aeriene către Europa au fost anulate, 36 de români au rămas blocaţi în Africa de Sud, MAE făcând demersuri pentru a facilita întoarcerea în ţară a acestora.


Cazuri de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului au apărut în mai mult state europene.

CITEŞTE ŞI: Testele antigen care au ajuns în şcoli sunt dezasamblate. Arafat: Aşa se livrează ele

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.