AcasăPOLITICĂNumăr limitat de mandate pentru preşedinţii de CJ şi primari. Ce mai...

Număr limitat de mandate pentru preşedinţii de CJ şi primari. Ce mai prevede un proiect de lege depus de USR

spot_img

Numărul de mandate pe care le pot avea președinții de consilii județene, primarii, consilierii județeni sau consilierii locali ar putea fi limitat la trei, potrivit unei propuneri legislative aflată la Camera Deputaților. Astfel, având în vedere că un mandat este de patru ani, aceștia vor putea ocupa funcțiile timp de cel mult 12 ani.

- Publicitate -

Propunerea legislativă pentru completarea art.201 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ a fost inițiată de mai mulți senatori și deputați de la USR.

Documentul introduce un nou aliniat la articolul 201 din Codul administrativ, respectiv: „Nicio persoană nu poate îndeplini funcția de primar, consilier local, președinte de consiliu județean sau consilier județean mai mult de 3 mandate”.


Potrivit inițiatorilor, „după două mandate, aceștia, primarul, consilierul local, președintele de consiliu județean și consilierul județean, construiesc în jurul lor un sistem politic și instituțional în care orice competiție reală locală devine imposibilă”.

Codul administrativ nu conține în prezent o limitare privind numărul de mandate pe care le pot avea cei aleși în funcțiile amintite. Singura limitare impusă primarilor, consilierilor locali, președinților de consilii județene și consilierilor județeni este legată de durata mandatului. Mai exact, mandatele acestora sunt, potrivit Codului administrativ, de patru ani.

sursa: cdep.ro, avocatnet.ro


CITEŞTE ŞI: Ministrul Muncii asigură că angajaţii TMK şi ai celorlalte companii cu capital rusesc îşi vor primi salariile

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri