Connect with us

POLITICĂ

Marius Oprescu, radiografie a celor patru ani de mandat: Mare parte a realizărilor şi a lucrurile de care sunt mulţumit sunt investiţiile de la Spitalul Slatina

Publicat

în

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, joi, după ultima şedinţă a acestui mandat că priveşte cu optimism către următorii patru ani pentru a realiza lucrurile pe care nu le-a reuşit, din 2016 până acum.

Preşedintele CJ a declarat că cei patru ani se încheie atât cu realizări, cât şi cu neîmpliniri.

„A fost ultima şedinţă din acest mandat de patru ani. Bineînţeles că avem emoţia unui mandat cu multe realizări, dar şi cu neîmpliniri. Cu optimism privesc către un nou mandat, pentru că sunt convins că Partidul Social Democrat va câştiga aceste alegeri, la Olt”, a declarat Oprescu.


Acesta a adăugat că încă mai sunt proiecte de infrastructură, care trebuie realizate.

„Mare parte a realizărilor şi a lucrurile de care sunt mulţumit sunt investiţiile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. O nemulţumire este că infrastructura din judeţul Olt este una foarte mare, peste o mie de kilometri de drum judeţean, şi neavând foarte multe măsuri deschise pe fonduri europene, aceste drumuri nu arată într-o stare grozavă, aşa cum ar trebui să fie. Din păcate pentru noi, banii pe structura rutieră, la nivel de fonduri europene, sunt foarte puţini. Atunci, nu reuşim să reabilităm atât de mult cât ne-am dori”, a mai declarat Marius Oprescu.

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Iohannis spune că vaccinarea anti-COVID ar trebui să fie obligatorie pentru anumite categorii

Publicat

în

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, în condiţiile în care pandemia evoluează şi numărul de infectări creşte, dând ca exemplu personalul medical.

„Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin”, a mai spus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU.

În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, el a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate. În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii, potrivit Digi24.


Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

Premierul Florin Cîţu spunea, săptămâna trecută, că se discută despre posibilitatea testării periodice sau a vaccinării obligatorii pentru anumite categorii, ca personalul medical, personalul din învăţământ, angajaţi din sectorul public și cei din centrele pentru vârstnici, dar că nu a fost luată încă o decizie. Cîțu preciza că preferă varianta testării, din banii proprii, pentru aceste categorii profesionale, în condițiile în care vaccinul este gratuit.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Orban şi zeci de parlamentari PNL i-au cerut demisia lui Cîţu


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

DNA, dosar penal în urma scandalului cu Florin Cîțu și fosta sa consilieră în prim plan

Publicat

în

Comunitatea Declic a anunţat, miercuri, că Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală in rem în urma plângeri depuse pe numele premierului Florin Cîţu şi a fostei sale consiliere Mioara Costin, după apariţia în spaţiul public a unui document cu antetul Guvernului, care conţinea instrucţiuni privind campania pentru şefia PNL.

„Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat oficial, într-un răspuns adresat Comunităţii Declic, faptul că a început urmărirea penală in rem în dosarul înregistrat pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Infracţiunile anchetate sunt cele de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu. Ancheta DNA a pornit în urma unui denunţ înregistrat de Comunitatea Declic”, se arată într-un comunicat al Declic.

În luna iulie, a apărut în spaţiul public un document cu antetul Guvernului care conţinea instrucţiuni privind campania pentru şefia PNL şi era semnat de consilierul de stat Mioara Costin, care ulterior a demisionat.


Semnătura electronică a documentului de tip word aparține Mioarei Costin, consilier de stat la Cancelaria Premierului. Data de creare a documentului este 16 iulie, ora 20.54, potrivit G4Media.

Mioara Costin a fost numită în funcție în 22 aprilie.

De altfel, punctajul pentru partid a fost transmis într-un document care poartă antetul guvernului, cu mențiunea ”Cancelaria Prim-ministrului – Consilier de Stat”. Titlul documentului este ”Linii de comunicare pentru liderii PNL”.


„Acum că procurorii au început cercetările sperăm să aflăm cât mai repede dacă premierul a comis infracţiunea de instigare la abuz în serviciu folosindu-se de resursele statului ca să obţină şefia partidului”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic, citată în comunicat.

Potrivit Declic, procurorii DNA fac cercetări pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod Penal, şi instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din Codul Penal, raportat la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin 1.

CITEȘTE ȘI: Cîţu cere anchetă la Ministerul Sănătăţii. Vrea să vadă de ce nu suntem pregătiţi pentru valul patru

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Parlamentar PSD prezent la ședința Senatului, cu o sapă. O ironie la adresa lui Iohannis, care promovează golful

Publicat

în

Dezbaterile politice din Parlament necesită recuzită specială: un senator PSD a venit la tribună cu o sapă. Alesul social democrat este și liderul Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale.

Ședința Senatului a început la ora 9 și 30 de minute, iar aleșii au trecut la declarații politice.
Printre cei care au urcat la tribună să vorbească în fața microfonului a fost și senatorul PSD – Călin Gheorghe Matieș. Nu a venit singur, ci cu o sapă, o ironie la adresa președintelui Klaus Iohannis, care a promovat recent golful.

“Înainte să încep declarația politică vreau să vă prezint nou crosă Driver, este de distanță, apropos, vreau să-i prezint și domnului președinte, și domnului Cîțu, că, știți, poziția este cam aceeași, aplecat puțin în față ca la sapă, și la golf“, a explicat Matieș, potrivit europafm.ro.


Senatorul de Alba este și Președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România.

“Am adus o sapă de metal, n-am găsit sapă de lemn, dar cred că domnul Iohannis și domnul Cîțu, la situația la care ne-au adus, nu vor trebui crose, vor trebui sape, să ne revenim“, a adăugat senatorul de Alba.

Potrivit regulamentului privind accesul în Palatul Parlamentului, armele albe sunt interzise.


CITEȘTE ȘI: Iohannis anunță că va participa la Congresul PNL și că premierul poate rămâne în funcție până la următoarele alegeri

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.