Connect with us

POLITICĂ

Marcel Ciolacu, după negocierile cu PNL: În weekend vom lucra la un program de guvernare, apoi vom încerca să uniformizăm cele două programe de guvernare

Publicat

în

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi seară, după negocierile cu PNL, că nu au purtat discuții cu privire la funcțiile din ministere și modul în care acestea vor fi împărțite.

Ciolacu a spus că liberalii și social-democrații sunt ”pe un drum corect” și ”dacă suntem patrioți acesta este drumul spre formarea majorității”.

Întrebat fiind cum se poate asocia cu ”un hoit politic”, Ciolacu a răspuns că ”nu a fost foarte ușor, dar nici foarte greu”. Președintele PSD a mai spus că în acest weekend se va lucra la programul de guvernare. Ciolacu a mai spus că nu crede că sunt șanse ca premier să fie numit Florin Cîțu.


Principalele declarații ale lui Marcel Ciolacu, potrivit g4media.ro:

Am avut o primă întâlnire cu colegii de la PNL, am cerut să fie o întâlnire serioasă și aplicată pe cerințele românilor. Nu am avut o discuție pe funcții

Credem că prioritatea numărul unul este stabilizarea României


Printr-un efort comun și plan de guvernare coerent să ajuntem într-un ritm așteptat de români. Cred că suntem pe un drum corect, dacă vom fi și cinstiți și patrioți acesta este drumul care va duce la formarea unei noi majorități

R: Cum vedeți varianta rotației de premier la doi ani?/ A fost o discuție, ne menținem decizia de a merge la consltări cu o funcție de premier. Și atunci au venit mai multe soluții pe care o să le analiză, așa a venit și această propunere prin rotație

R: PSD este dispus să cedeze pentru primii ani premierul PNL?/ Am venit cu cele 100 de măsuri, am cerut execuția bugetară până în acest moment. Prioritatea este să venim cu o rectificare bugetară în Parlament. Sistem centralizat de încălzire în orașele care au acest sistem sunt prioritatea zero.

R: Cum vă asociați cu un ”hoit politic”? / Nu a fost foarte ușor, dar nici foarte greu.
În weekend vom lucra la un program de guvernare, apoi vom încerca să uniformizăm cele două programe de guvernare

Sper că a fost o discuție serioasă și va fi în acest moment prioritate pentru fiecare dintre noi. În acest weekend vom lucra la programul de guvernare.

Să lucrăm la rectificarea bugetară și să venim cât mai curând cu ea. Deja ministrul Vlădescu (probabil ministrul Vîlceanu, n.red.) mi-a și transmis-o

PSD este în acest moment în negocieri cu PNL pentru a creiona o majoritate.

Din punctul meu de vedere, nu cred că sunt astfel de șanse (să fie numit Cîțu premier, n.red.)

CITEŞTE ŞI: Legea a fost aprobată. Cum se schimbă procedura achitării amenzilor primite de la Poliţie

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Ministrul Agriculturii, prezent în judeţul Olt, de Ziua Naţională

Publicat

în

Recent instalat în funcţia de Ministru al Agriculturii, deputatul oltean Adrian Chesnoiu, a fost alături de autorităţile locale şi judeţene, la manifestările organizate de Ziua Naţională, la Slatina şi Caracal.

Ministrul a fost însoţit şi de ceilalţi deputaţi PSD, Marius Iancu, Florin Barbu şi Emil Albotă, dar şi de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Ionuţ Ivan şi Virgil Delureanu şi cei doi primari ai celor două municipii din Olt, Emil Moţ şi Ion Doldurea.

Fost şef al Agenţiei de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) din subordinea Ministerului Agriculturii, Adrian Chesnoiu a fost pe rând administrator public şi viceprimar al municipiului Caracal. În 2020 a candidat cu succes la Camera Deputaţilor, pe lista PSD Olt.


CITEŞTE ŞI: FOTO REPORTAJ. Cum a fost marcată Ziua Naţională, la Slatina, în condiţii de pandemie

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Primarul din Gorj care l-a omagiat pe Ceauşescu, fotografie cu o cană imprimată cu chipul dictatorului

Publicat

în

Robert Ionuţ Păiuşi, primarul comunei gorjene Stejari, care pe 26 ianuarie îl omagia pe contul său de socializare pe Nicolae Ceauşescu, a postat luni dimineaţa o fotografie în care a vrut să etaleze faptul că bea dintr-o cană imprimată cu chipul fostului dictator.

Fotografia este însoţită de o urare pentru urmăritorii săi. Edilul din Stejari, care are peste 30 de ani, este un fan declarat al fostului șef al statului și are chiar și tablouri cu acesta.

Periodic merge și la locul unde este înmormântat Nicolae Ceaușescu.


Pe 26 ianuarie 2021, Robert Ionuţ Păiuşi posta:

„Azi de ziua dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc pentru țara pe care ați construit-o și pentru puterea economică pe care ne-ați lăsat-o.

Păcat că proștii de după dumneavoastră, ne-au vândut miei de Paște, iar ei s-au vândut mai rău decât femeile ușoare…, nici măcar ca cele de lux, ca ultimele cârpe. Țara de azi mai este doar umbra țării pe care ați lăsat-o…


Nu știu dacă ultimele cuvinte ale tovarășului se vor adeveri: „Istoria mă va răzbuna ! ” deoarece nu mai avem, școală azi, nu mai avem istorici, avem Vulpița și Viorel, nu mai avem multe lucruri, nici conducătorii care să își iubească țara,poporul, acum mimează de 1 Decembrie, pe 24 Ianuarie în iubitori de țară iar majoritatea din ei sunt habarniști ai Istoriei Române…!!!”.

sursa foto: Facebook/Robert Ionuţ Păiuşi

CITEŞTE ŞI: Bani europeni pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din Piatra-Olt

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şedinţă de urgenţă a Guvernului României, în contextul apariţiei variantei Omicron a COVID

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă a convocat duminică o şedinţă de Guvern în contextul apariţiei variantei Omicron a coronavirusului. De asemenea, 36 de români sunt blocaţi în Africa de Sud după ce mai multe curse aeriene au fost anulate. Un proiect de hotărâre pentru modificarea hotărârii care prelungeşte starea de alertă începând de la 9 noiembrie, figurează pe ordinea de zi a reuniunii de duminică a Executivului.

„Proiect de hotărâre pentru pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, arată ordinea de zi transmisă de către Guvern.

Şedinţa, programată pentru ora 11:15, are loc după ce sâmbătă, premierul a discutat pe aceeaşi temă cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu şefa Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Adriana Pistol.


Totodată, este deja în desfăşurare o şedinţă a CNSU, pentru actualizarea listei statelor de risc epidemiologic.

Ca şi alte state UE, România a impus restricţii pentru persoanele care vin din Africa de Sud, unde a fost detectată noua tulpină a coronavirusului. Aceste restricţii includ carantina de 14 zile, indiferent dacă persoana vizată este sau nu vaccinată.

În condiţiile în care cursele aeriene către Europa au fost anulate, 36 de români au rămas blocaţi în Africa de Sud, MAE făcând demersuri pentru a facilita întoarcerea în ţară a acestora.


Cazuri de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului au apărut în mai mult state europene.

CITEŞTE ŞI: Testele antigen care au ajuns în şcoli sunt dezasamblate. Arafat: Aşa se livrează ele

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.