Connect with us

POLITICĂ

Iulian Dumitrescu, în cărţi ca viitor ministru al Transporturilor, vizat de DNA

Publicat

în

Iulian Dumitrescu este principalul pretendent în PNL pentru a prelua funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă, varianta agreată în unanimitate de liberali, într-un guvern minoritar cu UDMR. Decizia nu a fost încă tranșată, în cărți fiind și Lucian Bode.

Președintele Klaus Iohannis este cel care l-a impus pe Nicolae Ciucă drept candidat al PNL într-o ședință desfășurată miercuri seară la Vila Lac cu conducerea PNL, scrie economedia.ro.

Iulian Dumitrescu este președintele Consiliului Județean Prahova, prim-vicepreședinte PNL și unul dintre cei mai influenți lideri liberali.


Iulian Dumitrescu a fost înregistrat recent de procurorii DNA, alături de deputatul PNL George Stângă, în biroul ministrului Transporturilor, în timp ce îi cereau fostului ministru Cătălin Drulă să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați.

Stenogramele DNA:

Dumitrescu Iulian: Am o întrebare punctuală.
Drulă Cătălin: Ia zi!
Dumitrescu Iulian: Să-mi zici cu ARSVOM-ul, dacă … Ce interes ai, dacă mai ni-l lași nouă? E ceva la Constanța …


Dumitrescu Iulian: Rămâne să vin o dată cu ARSVOM-ul la tine, da? Cu directorul, vin io cu el, da?
Drulă Cătălin: Ok.

România Curată a scris, în noiembrie 2012, despre afacerile lui Iulian Dumitrescu, descoperind că a derulat contracte de sute de milioane de lei cu statul.

Iulian Dumitrescu a făcut afaceri în Călărași din 2007 până în 2009, alături de asociatul său, semnând contracte în valoare de aproximativ 5 milioane de euro.

În 2008, Dumitrescu și-a cesionat acțiunile către asociatul său, dar a continuat să semneze contracte cu Consiliul Județean în calitate de director, inclusiv în 2009. Din 2010 nu mai semnează contracte, iar explicația vine puțin mai târziu, pentru că se hotărăște să intre în politică.

În 2012 a apărut pe afișe electorale și a cerut să fie votat senator de Călărași. Susținătorul candidaturii a fost chiar semnatarul contractelor de asfaltări, Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean.

După retragerea lui, în afaceri a intrat tatăl său, alături de fostul asociat, care a încheiat contracte la Călărași.

Semnăturile lui apar pe contracte inclusiv în 2009. Ca o coincidență, după ce Dumitrescu ajunge senator, fostul asociat câștigă lucrare după lucrare în Călărași.

„Nu am făcut afaceri în Călărași, sunt legende și povești, multe. N-am făcut afaceri decât până în 2008, nu am avut treabă cu statul și vă mulțumesc și vă urez o zi bună”, spunea anul trecut Iulian Dumitrescu.

Iulian Dumitrescu a fost senator PNL de Călărași în mandatul 2012-2016 și senator PNL de Prahova în mandatul 2016-2020, după care a devenit președinte al Consiliului Județean Prahova.

În 2017-2018, a fost liderul Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal din Senat.

Iulian Dumitrescu mai este cunoscut în PNL și pentru că în 2018 a încercat să îi ia locul fostului lider PNL Ludovic Orban, fiind sprijinit de contestatarii grupați în tabăra care l-a susținut pe Cristian Bușoi la congresul din 2017, printre care Marian Petrache, Teodor Atanasiu și Mihai Voicu.

În perioada 2001-2003, a deținut funcția de director general la Delta Contconsult, între 2003 și 2008 a fost director general la DG Grup.

În anul 2013 a absolvit Programele „Senior Executives in National and International Security” și „Senior Managers in Government” la Harvard Kennedy School of Government, Harvard University, Boston, SUA.

În mai 2012, a fost admis la unul dintre cele mai prestigioase programe de MBA din lume, și anume la EMBA – Global, un parteneriat între London Business School și Columbia Business School, cu cursuri atât la Londra, cât și la New York. Întrerupe cursurile în decembrie 2012, când este ales senator de Călărași.

În 2010 a absolvit „General Management Program” la Harvard Business School, Harvard University, Boston, SUA.

În 2008-2009 participă la un Curs introductiv de siguranță națională organizat de Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”.

Iulian Dumitrescu deține, conform declarației de avere depuse la intrare în funcția județeană, două apartamente în București – unul are 144 de metri pătrați, celălalt de 45 de metri pătrați, cumpărate în 2004 și 2008, deținute împreună cu soția sa Alexandra Paula Dumitrescu, și un Land Rover, din 2014, potrivit Europa Liberă.

Pe parcursul celor două mandate de senator, din declarațiile de avere ale senatorului se evidențiază două terenuri care i-au adus venituri importante – unul lângă București, în comuna Berceni, iar celălalt în Răzvad, județul Dâmbovița, un apartament de 56 de mp, în București și o mașină de lux.

Terenurile – unul de 5000 de metri pătrați, obținut din comasarea a două parcele de 2500 de metri pătrați, situat în comuna Berceni și celălalt de 16.320 de metri pătrați, obținut tot din alipire – i-au adus, pe parcursul perioadei în care le-a deținut, venituri de aproape 1 milion de euro, din chirie și vânzare. Cele două suprafețe au fost vândute firmei Bucegi Invest S.A. pentru 969.000 de lei, respectiv 775.200 de lei.

Conform datelor de la Registrul Comerțului, Iulian Dumitrescu mai apare, în momentul de față, în registre în șase societăți toate radiate – DELTA CONTCONSULT SRL, DGM AGREGATE SRL, LAUCRIST SRL, LONE SRL, OMEGA PRODUCTION SRL si EURO GRUP DG TRANSPORT SRL.

Dumitrescu a început să renunțe la afaceri, în 2012, când a fost ales senator.

CITEȘTE ȘI: UPDATE | Generalul Ciucă, variantă de premier al unui guvern minoritar PNL-UDMR

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, trimis în judecată de DNA. E acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită

Publicat

în

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, respectiv al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Alături de acesta, a fost deferită justiţiei o femeie, pentru complicitate la aceste infracţiuni. Bănicioiu este acuzat că a primit sume mari de bani de la doi oameni de afaceri pentru a menţine sau a numi în conducerea a cinci spitale persoane apropiate celor doi, respectiv a-şi exercita influenţa în acest scop.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Bănicioiu, la data faptelor ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv ministru al sănătăţii, pentru trafic de influenţă şi luare de mită, şi a unei persoane fizice, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, notează jurnaliştii news.ro.

DNA arată, în rechizitoriu, că în perioada 21 decembrie 2012 – 7 aprilie 2015, când ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în dosar) şi ulterior ar fi primit în numerar, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăţi comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/institute.


Procurorii susţin că, în schimb, Bănicioiu ar fi promis că îşi va exercita influenţa asupra ministrului Sănătăţii de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, adică menţinerea în funcţia de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcţia de manager a persoanelor din conducerea a 5 spitale publice/institute din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relaţii comerciale profitabile, sau numirea pe funcţia de manager a acelor spitale publice/institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.

“Inculpatul ar fi fost ajutat la comiterea acestei infracţiuni de trafic de influenţă de inculpata persoană fizică prin: dobândirea de către aceasta a calităţii de asociat în cele două societăţi comerciale, în condiţiile în care titularul în fapt al părţilor sociale era inculpatul Bănicioiu Nicolae; semnarea de către aceasta a unui număr de două dispoziţii de plată prin casierie care atestau în mod nereal că inculpata ar fi primit suma de 1.292.122 lei, deşi suma de bani s-a primit în numerar de inculpatul Bănicioiu Nicolae de la unul din cei doi martori; asigurarea legăturii inculpatului Bănicioiu Nicolae cu firmele în care avea interese financiare”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Totodată, susţin procurorii, în perioada în care era ministru al Sănătăţii, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie, Bănicioiu ar fi primit indirect, în 17 aprilie 2015, fără să i se cuvină, prin intermediul complicei inculpată persoană fizică, de la cele două firme, suma totală de 1.805.942 lei reprezentată de dividende aferente anului 2014.


“Foloasele materiale ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu în calitate de ministru al Sănătăţii, acte reprezentate de: menţinerea în funcţia de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcţia de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitalepublice/institute din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relaţii comerciale profitabile, sau numirea pe funcţia de manager la aceste spitale publice/institute a unor persoane apropiate celor doi; aprobarea alocării de finanţare spitalelor publice/institutelor aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii pentru efectuarea de achiziţii aferente unor proceduri pe care firmele controlate de oamenii de afaceri le câştigaseră sau intenţionau să le câştige”, afirmă DNA.

Conform sursei citate, în 6 iunie 2016, faţă de refuzul unuia din oamenii de afaceri de a-i mai distribui dividende aferente anului 2015, inculpatul, prin intermediul complicei, ar fi transmis solicitarea sa, sub forma pretinderii de a primi dividende din două firme ale oamenilor de afaceri, complicea mai fiind la acel moment asociată doar în una dintre acestea. În anul 2018 ar fi fost încasată de către complice, de la una dintre cele două societăţi, suma totală de 806.447 lei reprezentată de dividende aferente anului 2015.

Pe parcursul urmăririi penale, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul Bucureşti, a părţilor sociale deţinute în societăţi comerciale şi asupra sumelor de bani din conturi aparţinând lui Bănicioiu, respectiv asupra unor sume de bani şi acţiuni aparţinând complicei persoană fizică.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse.

În 27 octombrie 2020, Camera Deputaţilor a votat pentru ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu.

CITEŞTE ŞI: Ajutoare de urgență pentru victimele exploziei de la Băbeni, județul Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

VIDEO | Premierul a anunţat că proiectul de buget pentru 2022 va fi gata până pe 24 decembrie

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, 3 decembrie, la începutul ședinței de guvern de la Palatul Victoria, una descrisă ca având o „agendă restrânsă”, că dorește ca până pe 24 decembrie, bugetul de stat pe 2022 să fie finalizat şi aprobat.

„Este o ședință de Guvern cu o agendă restrânsă, avem patru puncte pe ordinea de zi. Am dorit să avem această sedință de Guvern pentru că am considerat necesar ca după ce parcurgem agenda de astăzi să putem să discutăm alte trei subiecte pe care le consider foarte importante pentru perioada următoare”, a spus Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern, potrivit Libertatea.

Premierul a precizat că primul subiect se referă la Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, „o zi consacrată încă din anul 1992 de ONU, pentru atragerea atenției asupra drepturilor acestor persoane și nevoii de incluziune și echitate”.


Șeful Executivului a adăugat că există un proiect de lege privind ocrotirea persoanelor cu dizabilități și că vrea ca „în perioada următoare să venim cu el la aprobare în ședința de Guvern”.

Nicolae Ciucă a adăugat că al doilea motiv pentru care a convocat ședința de Guvern este proiectul de buget pe anul 2022.

„Am discutat cu domnul ministru Câciu, o să stabilim liniile de efort pentru perioada imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse, pentru ca până la 24 decembrie să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat”, a spus el.


„Iar cel de-al treilea subiect este legat de PNRR. Ieri, Uniunea Europeană a plătit 1,8 miliarde de euro, sub formă de prefinanțare. Este echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru țara noastră. Foarte important de menționat este că avem 507 jaloane și ținte pe care fiecare dintre ministere trebuie să și le extragă și să le urmărească în îndeplinirea lor”, a mai afirmat șeful Executivului.

Conform lui Ciucă, România este în urmă cu elaborarea Ordonanței de Urgență pentru implementarea PNRR.

„Aş dori să avem o dezbatere și să vedem cât de repede avem această ordonanţă pe masă, să putem să o dezbatem şi să o aprobăm”, a spus Ciucă.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Chesnoiu: Să nu pierdem din vedere că industria de morărit și panificație în țara noastră este una performantă

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Ministrul Chesnoiu: Să nu pierdem din vedere că industria de morărit și panificație în țara noastră este una performantă

Publicat

în

Reprezentanții patronatelor din industria alimentară și ai celor din industria de morărit, panificație și produse făinoase au avut o întâlnire, joi după-amiază, cu Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Întâlnirea cu reprezentanții Romalimenta – Federația Patronatelor din Industria Alimentară și ai ROMPAN – Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase a fost pentru a discuta despre modalitățile de sprijin pentru sectorul de morărit-panificație unde în producție şi vânzări s-au înregistrat scăderi însemnate din cauza contextului actual.

„Subvenția pentru tona de grâu procesată este una dintre măsurile pe termen scurt pe care vreau să le analizez împreună cu echipa din Minister. Pornind de la capacitățile de stocare a grâului de care dispunem în acest moment, la nivel de țară, este deosebit de important ca în viitor producția de grâu să fie mutată în depozite. România produce grâu, suntem recunoscuți la nivelul întregii Uniuni Europene, noi trebuie să avem în vedere încurajarea procesării și chiar direcționarea acesteia către unitățile zootehnice. Să nu pierdem din vedere că industria de morărit și panificație în țara noastră este una performantă, este însă nevoie și de echipamente moderne pentru că retehnologizarea fabricilor trebuie să fie făcută periodic”, a afirmat ministrul Chesnoiu.


CITEŞTE ŞI: Ministrul Agriculturii, prezent în judeţul Olt, de Ziua Naţională

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.