AcasăPOLITICĂIon Călinoiu, fostul preşedinte al CJ Gorj, reţinut pentru 24 de ore

Ion Călinoiu, fostul preşedinte al CJ Gorj, reţinut pentru 24 de ore

spot_img

Fostul preşedinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, a fost reţinut de procurori, miercuri, pentru 24 de ore. El este acuzat de mărturie mincinoasă.

- Publicitate -

Potrivit unor surse judiciare, Călinoiu ar fi fost reţinut în dosarul „Ydail”, în care în luna martie au fost reţinute două persoane, după ce anul trecut au fost reținuți trei oameni de afaceri și doi funcționari ai Consiliului Județean Gorj.

Este vorba de modul în care s-a derulat contractul de întreținere, reparații și deszăpezire a drumurilor județene. Compania Ydail, cea care ar fi primit nelegali fonduri de la CJ Gorj, ar fi controlată de senatorul Ion Iordache, recent înscris în partidul Forţa Dreptei.


Potrivit anchetatorilor, au fost avizate la plată centralizatoarele valorice privind orele de așteptare ale utilajelor în bazele de deszăpezire pentru sezoanele de iarnă 2016 – 2020, fapt ce nu corespundea adevărului, ajutând în acest mod o asociere, formată din trei agenți economici, să obțină necuvenit, din fonduri publice, suma totală de peste 3.089.000 de lei.

Poliţia confirmă

Într-un comunicat oficial, reprezentanţii IPJ Gorj confirmă că fostul şef al CJ Gorj a fost reţinut pentru mărturie mincinoasă.

Redăm comunicatul integral:


La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 67 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză nu a declarat organelor de cercetare penală tot ceea ce cunoștea cu privire la modalitatea de evaluare a ofertelor privind achiziția publică, având ca obiect ,,Lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene aflate în administrarea județului Gorj”, în perioada 2015-2019, prin prisma propunerilor tehnice, ce au avut influență în propunerea financiară și desemnarea câștigătoare a ofertei depuse de o asociere de societăți comerciale, aspecte esențiale cauzei.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

CITEŞTE ŞI: Bătrână ucisă de un adolescent. Femeia, atacată în apropiere de casă

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri