AcasăPOLITICĂDosarul pensiilor speciale, termen în septembrie. Şapte foşti parlamentari olteni îşi cer...

Dosarul pensiilor speciale, termen în septembrie. Şapte foşti parlamentari olteni îşi cer banii înapoi

spot_img

23 septembrie este următorul termen în procesul de la Tribunalul Olt în care şapte foşti parlamentari din judeţ îşi cer înapoi pensiile speciale, după ce Parlamentul a votat abrogarea acestor drepturi.

- Publicitate -

Potrivit portalului Tribunalului Olt, în dosarul 616/104/2021, foştii parlamentari Valentin Argeşanu, Marin Bobeş, Dan Ciocan, Carol Emil Kovacs, Mihai Niţă, Teiu Păunescu şi Nicolae Stan au chemat în instanţă Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi pe cel al Senatului, dar şi cele două camere ale Parlamentului.

Pensiile speciale pentru foștii parlamentari au fost desființate în luna februarie prin larga majoritate a actualilor deputați și senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, UDMR nu a votat). La acel moment, Asociația Foștilor Parlamentari a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pe motiv că legea de abrogare ar fi fost „discriminatorie”: magistrații, care aplică legea, primesc o astfel de pensie, în timp ce parlamentarii, care „creează legea” nu beneficiază de acest drept. Avocatul Poporului nu a dat curs acestei solicitări.


Conform unei situații de la începutul lui 2021 prezentate de G4Media.ro, Statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an.

Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei și 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activității politice.

CITEŞTE ŞI: Proiectul PSD de eliminare a pensiilor speciale, votat de Parlament. Cine s-a opus


- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri