Connect with us

POLITICĂ

Cum înţeleg unii opoziţia | Cea mai mare problemă a liberalilor din Slatina e numele unui parc, nu bugetul sau măsurile anti-COVID

Publicat

în

Cea mai stringentă problemă ridicată de consilierii locali ai PNL Slatina nu vizează felul în care este conceput bugetul local pe acest an, cât se duce pe investiţii şi cât pe funcţionare, sau cum pot autorităţile locale să contribuie la limitarea răspândirii virusului SARS-CoV2. Liberalii au o problemă că nu ştiu dacă parcul de pe strada Piteşti se numeşte Grădina Publică „Regina Elisabeta” sau Parcul Piteşti.

Problema a fost ridicată într-un cadru oficial, marţi, de unul dintre liderii consilierilor PNL, Alexandru Bogdan Popistaş. Acesta a chestionat conducerea Primăriei dacă s-a revenit la denumirea iniţială a locului de promenadă, mărturisind că este pus în dificultate atunci când alege să facă o plimbare deoarece la intrarea dinspre bulevardul Nicolae Titulescu scrie „Parcul Piteşti”, iar mai în interior apare un panou cu istoricul Grădinii Publice „Regina Elisabeta”.

Solicitarea consilierului local a stârnit rumoare în sală şi chiar râsete. Cu toate acestea, Popistaş a ţinut să marcheze momentul de „opoziţie maximă” şi a scris ulterior şi pe contul său de Facebook.


„Astăzi în cadrul ședinței Consiliului Local am încercat sa obțin o lămurire asupra denumirii parcului delimitat de Biserica “Sfinții Împărați”, Spitalul Județean de Urgență și Hotelul Parc. Cunoscut ca Parcul Pitești, am crezut că așa cum afișează chiar Primăria Slatina s-a revenit la denumirea inițială de Grădina Publică Regina Elisabeta. Răspunsul unuia dintre viceprimari a fost fabulos…”dacă intrați pe partea de sus este Parcul Pitești…pe jos este Grădina Publică Regina Elisabeta”…oricum, nesemnificativ pentru ei….”, a notat liberalul.

Reamintim că panoul cu pricina a fost montat încă din anul 2017, la ultima reabilitare a Parcului Piteşti. Reprezentanţii firmei primăriei, Dezvoltare Urbană Slatina, au ales să monteze şi un panou care să amintească de vechea denumire a parcului – Grădina Publică „Regina Elisabeta”. Parcul se numeşte în continuare „Piteşti”.

Ieşirea liberalului face parte dintr-un lung şir de bâlbe făcute de aleşii locali ai PNL Slatina, în încercarea să pozeze în opozanţi ai actualei conduceri a municipalităţii. Spre exemplu, la o şedinţă anterioară, consilierul local Ştefan Văduva solicita insigne pentru consilieri, astfel încât să se poată face cunoscuţi în anumite instituţii sau situaţii.


De asemenea, în urmă cu doi ani, consilierul local Ionuţ Comănescu a postat pe contul său de Facebook imagini cu mai multe străzi din municipiu scufundate în beznă, acuzând primăria de nefuncţionarea sistemului de iluminat public. Ceea ce uitase liberalul este că municipalitatea marca iniţiativa mondială de mediu „Ora Pământului” prins stingerea luminii în instituţiile din subordine şi pe principalele artere.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Oana Mizil îl acuză pe Marian Vanghelie că a agresat-o

Publicat

în

Oana Mizil îl acuză pe iubitul ei, Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, că a agresat-o fizic. Aceasta a fost internată sâmbătă noaptea la un spital din București, pentru îngrijiri medicale. Surse ale Antena 3 spun că împotriva fostului primar de la sectorul cinci a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Se pare că doctorii de la spitalul Elias, acolo unde a ajuns Oana Mizil, sâmbătă seară, sunt cei care au alertat poliția. Aceasta ar fi fost lovită în zona feței, dar și pe unul dintre brațe.

Surse din spital au declarat, pentru Antena 3, că iubita fostului primar a fost externată în cursul zilei de duminică și a plecat la fratele ei.


CITEŞTE ŞI: Persoane din Vâlcea, agresate în trafic în judeţul Olt. Reacţia poliţiştilor

Potrivit acelorași surse, Doamna Mizil a ajuns la Elias cu cefalee și a spus că a fost agresată. Medicii i-au făcut un CT iar rezultatele au fost bune. Se pare că aceasta își dorea foarte mult un certificat medico-legal, medicii de la Elias i-au spus că ei nu îi pot elibera acest certificat. Atunci i-au dat toate actele medicale și a plecat.

Cei doi încă nu au fost audiați de polițiști, dar ordinul provizoriu va fi prezentat instanței pentru a fi prelungit pentru o perioadă de 30 de zile.


“La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe, a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.”, se arată în comunicatul poliției.

“Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate.” se mai precizează în comunicat.

CITEŞTE ŞI: FOTO&VIDEO. GRAV accident în judeţul Olt. Trei persoane au murit, după impactul dintre un TIR şi un autoturism

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Publicat

în

Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, susţine că realitatea economică este opusul a ceea ce Guvernul şi premierul Cîţu arată.

Social-democratul spune că România este la un pas de faliment.

„În “țara românilor fericiți” a lui Cîțu este și creștere economică datorată investițiilor! Halucinante nu sunt numai declarațiile de acest fel, aproape zilnice ale premierului Cîțu, ci și realitățile economice care arată că România este la un pas de faliment!”, a declarat Iancu.


CITEŞTE ŞI: Situl arheologic de la Reşca ar urma să fie preluat în administrarea CJ Olt. Iniţiativă a senatorilor şi deputaţilor PSD Olt

El mai arată că, pentru a produce 1 leu, România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani”.

„Aceasta este realitatea, susținută de cifre! În ultimii doi ani, împrumuturile au ajuns la 280 miliarde lei. Din acest total, 182 de miliarde ( 65%) a finanțat deficitul bugetar și 98 de miliarde de lei (35%) a mers la rambursarea datoriei din trecut. Deci, cu cele 182 de miliarde de lei împrumuturi care au finanțat deficitul s-a realizat o creștere a PIB de 84,7 mld lei. Un calcul simplu arată că pentru fiecare leu produs, România, sub conducerea liberală, s-a împrumutat 2,14 lei ( 182/84,7)”, a mai arată Marius Iancu.


Adică, potrivit deputatului oltean, randamentul împrumuturilor consumate este subunitar, respectiv 0,46, în timp ce, în perioada guvernării PSD raportul dintre împrumurile consumate și creșterea PIB a fost supraunitar.

„Soluții există și rezultate au fost! Între 2017 și 2019, la 34 de bani împrumutați, România a produs 1 leu, cu salarii, pensii și alocații mărite! Acum, în timpul Guvernării PNL – USR nu există nici investiții, nici creștere economică, doar împrumuturi peste împrumuturi, salarii, pensii și alocații înghețate și români tot mai săraci, și în mod clar, și nefericiți!”, conchide deputatul PSD.

CITEŞTE ŞI: FOTO: Trafic rutier închis, la ieşirea din Slatina spre Craiova, pentru lucrări la reţeaua de apă şi canal. Rute ocolitoare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Primarul Sectorului 1 al Capitalei a semnat un contract pentru colectarea deşeurilor cu o firmă cu trecut controversat, care ar fi avut legături cu mafia italiană

Publicat

în

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei, a semnat un contract pentru colectarea deşeurilor cu o firmă cu trecut controversat, despre care se ştie că ar avea legături cu mafia italiană şi cu un român reţinut pentru o evaziune de 23 milioane de euro, conform unor informaţii dezvăluite de Gândul.

Conform unor informaţii obţinute de publicaţia Gândul, Clotilde Armand ar fi semnat deja un contract cu firma BRAI-CATA pentru colectarea gunoielor. Compania are un trecut controversat, în anii 2000, acţionarii italieni ai aesteia fiind suspectaţi că ar fi avut legături cu mafia siciliană. După 2008, când italienii au ieşit din firmă, societatea a fost controlată timp de zece ani de un controversat afacerist român, Doru Florescu, reţinut în 2015 după o investigaţie a Parchetului Curţii de apel Bucureşti pentru evaziune fiscală de peste 23 de milioane de euro, conform G4Media.

CITEŞTE ŞI: Anchetă Rise Project: Achiziții anonimizate, în proiectele fostei firme a lui Dan Barna


BRAI-CATA a fost fondată de sicilienii acuzaţi de legături cu Cosa Nostra, şi începând cu 27 februarie 2008, compania Urban a lui Doru Florescu a preluat pachetul majoritar de acţiuni la firma BRAI-CATA din Brăila de la cetăţenii italieni Rosario Raneri din Bagheria, Esposito Raffaele şi Nudo Ernesto din Siracusa, Sicilia. Administrator la BRAI-CATA a fost numită Clara Florescu, soţia lui Doru Florescu. Sediul social al firmei se mută în Bucureşti – în 2017 – ”în vederea eficientizării şi extinderii activităţii”.

BRAI-CATA are ca obiect de activitate ”colectarea deşeurilor nepericuloase” şi a avut o cifră de afaceri, în 2020, de 104.034.359 RON, respectiv un profit de 316.537 RON.

Contractul încheiat de Primăria Sectorului 1 cu BRAI-CATA – nefinanţat prin fonduri comunitare – este în valoare de aproximativ 13.000 de euro, dar acesta nu ar fi decât o parte infimă din potenţialele câştiguri.


sursa: adevarul.ro

CITEŞTE ŞI: Barna propune ca, în weekend, să poată merge la mall doar cei vaccinaţi

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.