AcasăPOLITICĂCiucă va candida la şefia PNL cu derogare de vechime

Ciucă va candida la şefia PNL cu derogare de vechime

spot_img

Biroul Executiv al PNL se va întruni, marţi de la ora 17.00, pentru a stabili o derogare de vechime pentru Nicolae Ciucă, astfel încât premierul să poată candida la şefia partidului, au declarat surse politice pentru News.ro.

- Publicitate -

Prim-ministrul nu îndeplineşte condiţia statutară de 5 ani de vechime în PNL, deoarece s-a înscris în formaţiune pe 18 octombrie 2020 pentru a putea candida la alegerile parlamentare, unde a obţinut un mandat de senator.

Aceeaşi derogare de vechime a primit-o şi Florin Cîţu, în luna august a anului trecut, pentru a putea candida la funcţia de preşedinte al PNL. Alte derogări de la condiţia de vechime în PNL au fost şi cele pentru Theodor Stolojan şi Klaus Iohannis.


Conform statutului, candidatura la funcţia de preşedinte al PNL este depusă ca urmare a prezentării unui proiect de moţiune, iar orice membru al partidului poate candida la această funcţie dacă are o vechime în partid de cel puţin 5 ani.

Nicolae Ciucă a declarat, întrebat duminică la Parlament dacă îşi va depune candidatura pentru şefia PNL, că până în prezent nu a luat o decizie în acest sens şi încă analizează această posibilitate.

Chestionat dacă concret îşi va depune candidatura, Ciucă a răspuns scurt: „Analizez”.


După demisia lui Florin Cîţu de la şefia PNL, BPN a votat ca Gheorghe Flutur să o preia interimar până la Congresul extraordinar al partidului din 10 aprilie.

CITEŞTE ŞI: O jurnalistă acuză statul că încearcă să o compromită, după ce a scris despre plagiatul premierului Ciucă

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri