Connect with us

POLITICĂ

Cîțu vrea să îl propună premier pe ministrul de Finanțe. Ce spune Vîlceanu

Publicat

în

Biroul Executiv al PNL s-a reunit la ora 11:00 ca să stabilească mandatul cu care va merge Florin Cîţu la negocierile inițiate de Dacian Cioloș pentru refacerea coaliţiei şi susţinerea unui nou guvern.

Surse politice au declarat că sunt tensiuni în “echipa câştigătoare”, pentru că noul preşedinte PNL, Florin Cîţu, vrea sa-l propună premier pe Dan Vîlceanu, amicul său şi omul pe care l-a lăsat în locul său la Finanţe, scrie spotnews.ro.

Sursele citate spun că preşedintele Klaus Iohannis încă nu a formulat nicio optiune de premier de la PNL, după desemnarea surpriză a lui Dacian Cioloş.


Vineri, după şedinţa BEX de la PNL, va avea loc o nouă întâlnire de negociere între Dacian Cioloş (USR), Florin Cîţu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR) şi Varujan Pambuccian (minorităţi).

Luați la întrebări de jurnaliști la intrarea la ședința PNL, liderii liberali și-au reconfirmat declarativ, rând pe rând, susținerea pentru Cîțu.

Dan Vîlceanu, vehiculat pentru funcția de premier, a amintit că însuși Klaus Iohannis, la congresul PNL, a spus că nu există motive pentru înlăturarea lui Cîțu. Mai mult, el a precizat clar că noul guvern nu are cum să fie decât în jurul PNL, și a transmis USR că nu va impune niciodată ce liberali să fie sau nu în Executiv.


”Aș vrea să fie foarte clar principiul – guvernarea se face în jurul PNL. Reprezentanții PNL în Guvern sunt deciși de PNL și nimeni altcineva. Personal, spun că Florin Cîțu trebuie să rămână premierul nostru. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să se schimbe. Înțeleg dorința celor de la USR de a destabiliza PNL, dar nu se va întâmpla asta. Susținerea se va vedea în Parlament. Și noi am crezut că dl Cioloș are susținerea acum, având în vedere că a strâns o majoritate să dea jos Guvernul, și nu are”, a spus Vîlceanu.

Întrebat cu cine poate face PNL majoritate, având vedere că nu are susținerea totală nici măcar în rândul propriilor parlamentari, Vîlceanu a răspuns: ”Cu parlamentarii României”.

O primă întâlnire a liderilor USR, PNL şi UDMR a avut loc miercuri, însă nu a avut nicio concluzie, iar premierul desemnat este presat de timp, săptămâna viitoare fiind nevoit să vină în Parlament pentru a cere votul de învestitură.

Față de ziua de miercuri, când o ținea cu USR să facă alianță cu PSD și AUR, joi Florin Cîțu a zis că, dacă useriștii își recunosc greșeala, atunci ar vrea să refacă vechea coaliţie. Iar useriștii spun că merg și cu guvern minoritar în Parlament, în timp ce pe surse se vorbeşte despre o depunere de mandat din partea lui Dacian Cioloş şi o nouă desemnare de la Cotroceni în persoana unui alt lider PNL, nu tot Florin Cîţu.

Totuşi, aseară, Dacian Cioloş a catalogat drept „utopic” să se vorbească acum despre un alt prim-ministru, de la PNL, pentru că deocamdată există un premier desemnat, menţionând că liberalii cer USR să prezinte scuze pentru trecut, dar nu propun soluţii pentru situaţia de criză.

CITEȘTE ȘI: Liberalii care au încercat să-i mituiască pe parlamentarii AUR, înainte de moţiune, urmăriţi penal de procurorii DNA

 

 

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

FOTO. Senatoarea Diana Șoșoacă și-a pus o botniță în plen

Publicat

în

Circ în Parlament, unde deputații și senatorii s-au reunit într-o ședință de plen dedicată aniversării Constituției. Înainte de ședință, cei de la AUR au pus în fața plenului mai multe ghete pe care au scris numele politicienilor și în care au băgat nuiele. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a luat-o pe cea cu numele său. La discursurile din plen, Diana Șoșoacă și-a pus o botniță și a strigat „Trăiască România liberă”.

AUR a dus, luni, în Parlament nuiele pentru Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi liderii partidelor, de Moş Nicolae. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a luat-o pe cea cu numele său, înainte de a intra în plen.

„Am luat-o, gata. E a mea”, le-a spus Ciolacu jurnaliștilor, potrivit digi24.ro.


Un alt moment ilar a avut loc în timpul ședinței de plen, atunci când senatoarea Diana Șoșoacă și-a pus o botniță la gură.

„I-am cerut Sfântului Nicolae să îmi dea un cadou pentru aniversarea Constituției României. Asta mi-a lăsat. Este o botniță prin care Constituția, drepturile fundamentale au fost anulate de Parlament și președinte. Trăiască România liberă! Jos botnița!”, a strigat Șoșoacă de la tribuna Parlamentului.

sursa foto: INQUAM Photos/George Călin


CITEŞTE ŞI: SONDAJ | PSD ar câştiga la pas alegerile, dacă scrutinul ar fi duminica viitoare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

SONDAJ | PSD ar câştiga la pas alegerile, dacă scrutinul ar fi duminica viitoare

Publicat

în

Dacă weekend-ul viitor ar avea loc alegeri, PSD ar obține 40%, PNL 17%, AUR 15%, iar USR 11%, potrivit ultimului sondaj Avangarde pe luna noiembrie, efectuat la comanda PSD.

Față de sondajul anterior, efectuat în luna octombrie, AUR a crescut de la 14% la 15%, USR a scăzut de la 13% la 11%, iar PNL a scăzut un procent de la 18% la 17%. PSD și UDMR au staționat, relatează g4media.ro.

La întrebarea „Ce părere aveți despre următoarele personalități politice?”, respondenții au declarat că au o părere bună despre: Alexandru Rafila (37%), Marcel Ciolacu (30%), Gabriela Firea (28%), Mircea Geoană (27%), Emil Boc (27%), Raed Arafat (26%), Nicolae Ciucă (19%), George Simion (19%), Klaus Iohannis (17%), Ludovic Orban (12%), Dacian Cioloș (7%), Florin Cîțu (5%) și Nicușor Dan (4%).


Întrebați dacă ar trebui să aibă loc alegeri anticipate, 58% dintre respondenți au spus că „nu”. De asemenea, 82% dintre români consideră că lucrurile în România se îndreaptă către o direcție greșită, iar 50% cred că este nevoie de o reformă administrativ teritorială reală.

Sondajul a fost realizat în perioada 16-24 noiembrie pe 906 subiecți prin metoda interviuri telefonice cu o marjă de eroare de 3,2%.

CITEŞTE ŞI: În această săptămână, partidele din alianţă îşi împart funcţiile de prefect şi subprefect. Ce scenarii sunt luate în calcul


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

De la 1 ianuarie cresc pensiile și salariile din învățământ și sănătate. Marcel Ciolacu dă asigurări că se vor găsi soluții pentru majorări

Publicat

în

De la 1 ianuarie, pensiile vor crește cu 10%, iar angajații din sănătate și învățământ vor avea parte de majorări salariale, anunță Marcel Ciolacu. Președintele PSD dă asigurări că se vor găsi soluții pentru majorările anunțate.

„80 la sută dintre români trăiesc cu o pensie până în 2.000 de lei. Întotdeauna cineva a apărut şi ne-a învrăjbit, că uite ce face PSD-ul, dă pensii. Asta e realitatea, 80 la sută dintre români trăiesc, pensionarii, cu până în 2.000 de lei”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat de unde sunt banii, președintele PSD a răspuns: „Nu e nicio problemă. Vom găsi soluții, veți vedea în bugetul de stat. Pentru companiile care au cifră de afaceri peste 100 de milioane, indiferent care este capitalul, românesc, multinaţional, să vină o taxă de 1 la sută, găsită destinaţie clară pentru sănătate şi învăţământ”.


CITEȘTE ȘI: Ionuţ Stroe, noul purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal-surse

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.